Tabu
lifestyle

AUTOR, singurul târg românesc de bijuterii de designer

Sâmbătă, 3 octombrie, are loc AUTOR, cea de a doua ediție a târgului de bijuterie contemporană de designer, în spațiul binecunoscut și generos al Institutului Francez, de pe bulevardul Dacia. Târgul este o extensie firească a expoziției de bijuterie de designer Extins, eveniment ce și-a căpătat locul și identitatea în zona artistică și a designului românesc, grație celor două ediții din 2007 și 2008. Extins a creionat deja obiectivele acestui tip de demers, care propune relevarea numelor consacrate sau emergente de designeri de bijuterii. Evenimentul s-a ocupat de punerea lor în valoare și asigurarea unei vizibilități binevenite acestui domeniu și artiștilor lui. AUTOR prin cea de-a doua sa ediție întregește demersul Extins, facilitând publicului accesul direct către bijuteria de designer care înseamnă concept, unicitate și autenticitate.

În 3 octombrie aceste obiecte de artă ale tinerilor designeri de bijuterii vor ieși din atelierele creatorilor lor pentru a putea fi admirate, atinse și achiziționate la târgul de profil AUTOR. Selecția realizată pentru această ediție are aceleași standarde ca și în cadrul proiectului Extins și reunește nume importante, respectiv designerii de bijuterii Angi Apostol, Elena Crișan, Roxana Davidescu, Jennifer Delplanque, Raluca Drăcea, Maria Filipescu, Adriana Goilav, Agnes Keszeg, Andra Lupu, Alexandru Lupu, Ioana Matei, Izabella Petruț, Oana Pop, Radha, Dana Stefănoiu, Carla Szabo, Mihaela Tarhuna, Ana Wagner, Mihaela Zvinca, brandurile Acarete, Freevole și alții.

Evenimentul, găzduit de Institutului Francez, capătă un aer de „chic” franțuzesc prin prezența noului Lenor Parfumelle, cu cele trei variante de parfum concepute special de parfumieri francezi. Într-un decor ce va reproduce fidel atmosfera renumitelor străzi pariziene, vizitatorii vor fi întâmpinați de variantele feminine ale celor 3 arome Lenor Parfumelle: Magnifique, Seduisante și Subtile. Cadrul generos va permite unui pictor talentat să realizeze portretele oaspeților, amintind de atmosfera vestitului cartier parizian Montmartre.

Târgul va fi deschis între orele 10.00 – 19.00.
Mai multe informații găsiți pe www.extins.com

ARTICOLE SIMILARE

Elena Udrea A ECLIPSAT CONCURENTELE la un concurs de Miss

ROCHIILE de la nunta DELIEI: ce poarta mireasa si domnisoara de onoare! FOTO

Angelina Jolie pusă la-ngrășat

realitatea

Un cadou pentru casa de la Delta Studio

SERGIU NICOLAESCU nu va avea slujba de inmormantare! AFLA de ce! FOTO cu sotia regizorului!

PRIMELE DECLARAŢII ale Andreei Marin: “Sunteţi oameni sau animale?”

Scrie un comentariu