Tabu
LIFESTYLEWhat's hot

Bahmu: “Mă mărit iar cu Prigoană! Nici nu mai știu a câta oară”

După ce s-au certat şi s-au jignit reciproc luni în şir, Silviu Prigoană (49 ani) şi Adriana Bahmuţeanu (38 ani)  par să fi îngropat definitiv securea războiului. Mai mult, frumoasa brunetă şi milionarul se pregătesc iar de nuntă. Cei doi se vor căsători din nou, pentru a cincea oară!

După ce în primăvara acestui an au încercat să-şi refacă viaţa alături de alte persoane, Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană şi-au mai dat o şansă până la urmă, de dragul copiilor. Cei doi iubiţi s-au împăcat de Paşte şi, după ce au petrecut o vară întreagă prin vacanţe, cei doi şi-au dat seama că sunt făcuţi unul pentru celălalt şi se pregătesc iar de nuntă. Mai exact, a cincea nuntă! De altfel, Adriana, care a debutat de ieri cu un nou sezon al emisiunii “Începe Bahmu”, a declarat pentru ziarul Libertatea că abia s-a întors dintr-o vacanţă frumoasă pe care a petrecut- o în Bulgaria, la un hotel de cinci stele, alături de Silviu şi de cei doi copii ai lor. “Abia am revenit din vacanţă, ne-am simţit foarte bine. Am petrecut ca o familie adevărată. De această dată, nu am mai luat-o pe mama cu noi, nu am vrut să-l mai supăr pe Silviu… Am fost doar eu cu el şi cu copiii. Relaţia dintre noi decurge excelent, nu ne-am mai certat deloc”, a declarat Adriana.

ARTICOLE SIMILARE

ANDREEA BALAN s-a maritat in secret! Iata verigheta!

Fiica lui MM Stoica a plecat din tara la 16 ani, ca sa se opereze la sani!

Reteaua Dinu Damaschin: «Eram colegă cu MONICA GABOR şi făceam sex pe două milioane ora»

Cel mai bine cotat model al momentului se retrage din cauza unei boli de piele

realitatea

3 moduri in care iti mentii calmul pe parcursul zilei

realitatea

Actrita Carmen Galin, in doliu! Plange dupa barbatul care i-a lasat o mostenire uriasa

1 comentariu

Scrie un comentariu