Tabu
Image default
lifestyle

Battle Los Angeles – Senzorial. Tragic. Cu extratereştri şi apă chioară.

Noul film al lui Jonathan Liebesman ( Darkness Falls, The Texas Chainsaw Massacre – The Beginning) este unul complicat. Incercand o abordare aparent realista a unui subiect stiintifico-fantastic, pelicula beneficiaza de atuurile, dar si de problemele unui demers relativ original.  Cine ar vrea sa vada 2012 ori Independence Day tratate ca Thin Red Line, mai ales intr-un an in care evenimentele din Japonia au aratat clar ca, atunci cand lucrurile o iau intr-adevar razna, totul se transforma rapid intr-un morman de mizerie si nenorocire ?!  Fara peisaje apocaliptic-poetice ori imagini iconice capabile sa trezeasca grandios ori cu delicatete constiinta epilogului, filmele despre sfarsitul lumii sunt mai degraba indigeste.

Inspirat, se pare, de un eveniment real petrecut in timpul Celui De-al Doilea Razboi Mondial si ramas in istorie ca Battle Los Angeles – o noapte de cosmar in care americanii au ciuruit cerul ca raspuns la un atac dovedit pana la urma fals – Invadarea Lumii, cum a fost el tradus in Romania, nu se incurca cu razboaie ale nervilor ci propune o poveste cu extraterestri pe bune, invadatori carora doar vajnicii soldati americani indelung incercati ii pot face fata.

Filmul incepe cu o lunga si neinteresanta in exhaustivitatea-i prezentare a personajelor principale, un fel de United Colors of Benetton, in care fiecare este definit atat prin rasa cat si printr-un eveniment tragic sau glorios din trecut ori prezent ( moartea unei rude, nasterea unui copil, retragerea din armata). Toti, in frunte cu sergentul Michael Nantz / Aaron Eckhart sunt credibili si in mare asa si raman pe parcursul evenimentelor. Evenimente se reduc previzibil si pe alocuri penibil la « extraterestrii au venit sa ne cucereasca pe noi si apa noastra, iar noi, americanii, ne luptam si ii invingem ( nu este totusi sigura victoria, cat sa mai ramana loc si de un sequel) ».

Intorcandu-ma la ceea ce spuneam la inceput, Battle Los Angeles  este mai retinut si pacatuieste mai putin decat majoritatea filmelor hollywoodiene de gen – se trantesc mai putine actiuni ori dialoguri inepte iar actorii ( Michelle Rodriguez, Ramon Rodriguez, Noel Fischer samd) dispar in hainele si comportamentul soldatilor pe care ii joaca. Personajele sunt credibile la un nivel simplist, filmul neparand sa isi propuna mari observatii psihologice ci mai degraba respectarea ideii ca razboiul reduce oamenii la un comportament masinal, automat, rece. Abaterea de la acest demers, prin secventa si monologul de dezvinovatire al lui Aaron Eckhart vis-a-vis de moartea soldatilor sai suna mai degraba fals, reducandu-se la emotia trezita de redarea din memorie a unor numere lungi de identificare. Cu alte cuvinte, stiu ce scrie pe placuta ta deci insemni mult pentru mine. Ar fi fost preferabil un personaj solid, fara brese, care isi duce vina nehollywoodian /explicit.

In rest, soldatii alearga, impusca, se ascund, salveaza vieti, au curaj, si fac totul cu mult zgomot si multa miscare, mimata de camera de filmat, care este inca si mai generoasa in dezmatul kinetic. Dupa aproape doua ore de film, senzatia este ca auzul, privirea si centrul de echilibru a fost profund agresate. Modul in care in mare parte a filmului nu prea intelegi cine, de unde si ce ( extraterestrii sunt aratati pe ecranele TV pe langa care personajele trec, deci fugitiv si la o calitate precara) ajuta, constituindu-se mai degraba intr-o idee inteligenta de inducere a senzatiei de razboi scapat de sub control. Asemenea altor filme cu buget mai restrans dar cu ceva cap regizoral, Battle Los Angeles foloseste ce ar putea fi vazut ca neajuns intr-o productie grijulie cu imaginea in chip de argument al realismului, al autenticului. Din pacate variatia pe acest plan este minima, ceea ce atrage de la un punct o stare de amorteala emotionala.

Altfel, nicio idila deplasata printre grenade si daramaturi ( slava domnului !), din cand in cand o fata de copil speriat pana la lacrimi ( ieftin si nu tocmai de efect) si o puzderie de extraterestri care se incapataneaza, in ciuda avansului tehnologic fata de pamanteni, sa arate tot ca o gramada hiperactiva de fiare vechi. Un facelift extraterestru este prioritar.

ARTICOLE SIMILARE

Recomandare TABU: Bogdan Mihai in “Adelaide di Borgogna” (2 DVD)

Iata cum arata Nidia Moculescu, fiica celebrului compozitor!

Leonardo DiCaprio, devastat de moartea bunicii sale

realitatea

Rihanna a băut alcool de 22.000$ în doar trei ore

realitatea

Fergie s-a făcut brunetă

realitatea

Gay Travel: Budapesta

realitatea

Scrie un comentariu