Tabu
LIFESTYLE

Bebeluși și copii sănătoși

Specialiștii susțin că durerea este o experiență emoțională care influențează în bine dezvoltarea copilului, iar febra poate avea un impact foarte important asupra felului în care organismul își dezvoltă sistemul de apărare. Dar ca mamă, primul lucru pe care îl fac atunci când fetița mea are febră este să alerg la dulăpiorul cu medicamente și apar cu seringa dozatoare plină cu „sopilițel cu iepuraș“.

Mă rog, este vorba despre un șoricel, dar fetița mea are imaginație. Așa se numește Panadol Baby la noi acasă. Este un produs ideal pentru că este potrivit nu doar pentru copii mari, așa ca Maia, dar și pentru copii mult mai mici, de numai 3 luni. El reduce durerea și febra care apar în răceli, în erupții dentare și după vaccinare.

Panadol pentru sugari și copii mai calmează durerile de gât, durerile de ureche și cele care apar în bolile infecțioase ale copilăriei, ca oreionul sau rujeola. Cum spu­neam, Panadol Baby are o seringă specială cu ajutorul căreia părintele poate măsura doza co­rectă de paracetamol în funcție de kilogramele și vârsta copilului. Iar ca ultim argument, reclama acestui produs este foar­te bine receptată de copii, deci ad­ministrarea medicmentului se face fără probleme.

ARTICOLE SIMILARE

Shakira face reclama la iaurt

Un ghid din secolul al XVII-lea precizeaza: Femeile au “o multitudine infinita de defecte”!

Ce nu stiati despre prezervativ

realitatea

Relatia dintre Alex Velea si Antonia, din ce in ce mai serioasa! Ce au facut cei doi!

MARUTA si ANDRA ofertati de Antena 1! SIMONA GHERGHE – out?

Gestul impresionant pe care Monica Gabor l-a facut în SUA pentru mama ei

Scrie un comentariu