Tabu
CULTURE

Berlin: anchetă în cazul misterioasei distrugeri a 70 de opere de artă, realizată în aceeași zi, în muzee diferite

Obiectele, expuse în instituții culturale diferite, prezintă aceleași pete ale unei substanțe uleioase. Printre acestea, sarcofage egiptene, sculpturi în piatră și picturi datând din secolul al XIX-lea.

Acte de vandalism asupra a zeci de opere de artă au fost comise la începutul lunii octombrie, în decursul aceleiași zile, în muzee renumite din Berlin, motivele autorilor rămânând necunoscute, a anunțat miercuri poliția berlineză. Poliția judiciară din Berlin conduce o anchetă în legătură cu „vandalizarea operelor de artă și a artefactelor” expuse pe Insula Muzeelor, un ansamblu de cinci clădiri cu colecții prestigioase, a declarat unul dintre purtătorii de cuvânt ai AFP, confirmând informațiile presei.

Faptele datează din 3 octombrie, ziua în care se sărbătorește Reunificarea Germaniei: „necunoscuții au împrăștiat o substanță uleioasă prin muzee, în timpul programului deschis publicului, fără să ne dăm seama cum au reușit”, precizează purtătorii de cuvânt, promițând mai multe lămuriri asupra situației în următoarele ore. Conform unei anchete apărute miercuri, în hebdomadarul Die Zeit și difuzată la Radio Deutschlandfunk, în jur de 70 de obiecte au fost deteriorate, printre care sarcofage egiptene, sculpturi în piatră și picturi datând din secolul al XIX-lea. Substanța a lăsat niște pete vizibile pe aceste opere. Este vorba despre „cel mai mare atac împotriva operelor de artă de la sfârșitul ultimului război mondial încoace”, afirmă Die Zeit.

Potrivit presei, motivele autorilor rămân a fi elucidate, precum și dacă alegerea zilei în care actele au fost comise are sau nu o semnificație deosebită. Insula Muzeelor din Berlin, situată între cele două brațe ale râului Spree, din inima capitalei, găzduiește, printre altele, legendarul bust al lui Nefertiti și marele Altar din Pergamon. Situl include cinci muzee, prezentând colecții de pictură și de sculptură, ce datează din antichitate și până la începuturile artei moderne. În 1999, complexul foarte admirat de turiști a fost clasat de Unesco în Patrimoniul Mondial al Umanității.

Attila Hildmann, conspiraționist cunoscut și ca figură centrală a mișcării „anti-corona” (împotriva măsurilor restrictive adoptate în contextul pandemiei de coronavirus) din Germania a fost în septembrie la Muzeul Pergamon, afirmând că se află în casa „unde domnește Satana”, reamintește presa.

ARTICOLE SIMILARE

Mick Jagger – intervenție chirurgicală la inimă la sfârșitul săptămânii

realitatea

Criza climatică cauzează deja decese și va încetini creșterea copiilor

Andreea Damian

NADIA COMANECI: Adevarul despre incercarea de SINUCIDERE

Sărbătoritul zilei

realitatea

Bucurestiul in weekend, 17-19 februarie

realitatea

Diptych Art Space ⎢ „Jurnal din Distopie” de Alexandra Mureșan

Ciocîrlan

Scrie un comentariu