Tabu
lifestyle

Bianca e o “PROASTA” si Tania Budi “O BABA”

Adrian Cristea reuşeşte să puncteze mai des în lumea mondenă decât în cea a fotbalului, iar mijlocaşul a reuşit să revină în prim-plan într-un scandal în care sunt implicate trei frumoase ale show-biz-ului românesc.

Roxana Papas a lansat un atac verbal extreme de dur la adresa Biancăi Drăguşanu şi a Taniei Budi, iar ultima a răspuns fără să stea mult pe gânduri.

“Îmi vine chiar să vomit când aud de acest Cristea care tot la proasta aia de Bianca se întoarce si vai cât o iubeşte de şi-o trage chiar cu o babă ca Budi. Dar na, acum este combinat în toată această împăcare cu diva lui”,a declarat Roxana Papas, conform Click!.

Tania Budi a replicat, citată fiind de site-ul radiomafia.ro: “Nu mă interesează, e treaba lor! E ca şi cum m-ai întreba ce gândeşte copacul din dreapta mea! Nu e treaba mea ce gândesc ei, ce vor ei. Când îmi mai vine să mă distrez cu cineva, cu genul ăsta de ştiri mă bufneşte râsul. Asta este şi nu am ce să comentez pentru că ar însemna să mă cobor şi nu am cum, eu am altă educaţie.Las-o să zică ce vrea, asta urmăreşte, asta îi place. Eu mă bag cu oameni care sunt la acelaşi nivel de educaţie şi cultura cu mine, nu am cum să comentez lucruri de genul ăsta, e sub demnitatea mea.”

ARTICOLE SIMILARE

Singurul interviu cu Mr. Pink! VEZI cum il cheama pe iubitul Monicai si ce avere are

Ghici cui i s-a ridicat fusta

realitatea

Ghici cine le zâmbește fotografilor

realitatea

Cea mai mare expoziţie Da Vinci se deschide la Galeria Naţionala Britanică

realitatea

Gay Travel. Călatorind prin Europa: Frankfurt

realitatea

DIETA Gabi Firea : “Am slăbit 22 de kilograme în trei luni”.

Scrie un comentariu