Tabu
lifestyle

BIANCA DRAGUSANU – sexy si vorbareata in TABU de septembrie / Ce BARBATI au inselat-o!

BIANCA DRAGUSANU tine coperta numarului TABU de septembrie, editie dedicata “Intoarcerii la scoala”. Bianca a realizat un pictorial intr-o scoala, iar – in interviul oferit lui Dan-Silviu Boerescu – a facut multe si incitante referiri la “scoala vietii”, la epopeile ei sentimentale (inclusiv cu detalii picante despre Catalin Botezatu si Adrian Cristea), dar si la controversele legate de greutatea ei, de curele de slabire sau de operatiile sau interventiile de chirurgie plastica.

Iata primele imagini din pictorialul coordonat de Razvan Anghelescu si fragmente din interviu. Materialul complet, inclusiv celelalte fotografii, in revista TABU, care va fi pe piata incepand de sambata dimineata.

(c) Tabu 2012. Pot fi reproduse numai 2 imagini si numai cu precizarea explicita, vizibila si functionala a link-ului www.tabu.ro.

TABU: Bianca, trebuie să ţi-o spun …după mine, eşti mult prea slabă! La 1,81 metri
înălţime, nu cred că ai mai mult de 55 de kilograme!

BIANCA DRĂGUŞANU: …53! cu 58 de centimetri în talie!  Niciodată nu eşti prea slab,
prea frumos, prea deştept, prea bogat! Am avut şi 49, când iubeam foarte tare! De fapt, toate
zvonurile cum că aş fi fost grasă toată viaţa, iar apoi aş fi slăbit forţat, prin înfometare, sunt inexacte. În realitate, am avut doar o singură perioadă, destul de scurtă, când mă îngrăşasem rău de tot, ajungând la 85 de kilograme. Pe la 19 ani, aveam un prieten foarte gelos şi posesiv, care, de frică să nu mă piardă, nu mă lăsa să merg nicăieri. Ajunsesem să nu mai ies deloc din casă, stăteam nonstop la televizor şi ronţăiam chips-uri şi alte prostii. Atunci, deşi multă vreme mi
s-a spus Olive de slăbănoagă ce eram, am luat enorm în greutate, din sedentarism, snack-uri şi pe fond nervos. Simţeam că mă sufoc în acea relaţie. Aşa am ajuns şi la emisiunea lui Mircea Radu, iar el, iubitul meu, m-a cerut apoi de nevastă, dar l-am refuzat. Întotdeauna, eu îmi aleg bărbaţii şi întotdeauna eu decid când să-i părăsesc! Asta chiar dacă, trebuie s-o spun, absolut toţi bărbaţii din viaţa mea m-au înşelat.

Totuşi, când erai cu Cătălin Botezatu, parcă arătai un pic altfel, aveai ceva forme!

(Râde) „Blonda lui Bote” a avut o greutate stabilă de 65 de kilograme. Mă simţeam „durdulie”.
Apoi, am început iar să slăbesc, la început involuntar. De stress, mai ales. Stress sentimental când relaţia începuse să scârţâie, dar şi destul stress profesional (…) Acum, doar duminica mă răsfăţ cu dulce, după, să zicem, un fileu de peşte la grătar cu legume, gust un sufleu de ciocolată sau ceva asemănător. Poţi numi aceste meniuri „dietă de înfometare”? Adevărul e că mănânc
aproape tot ce vreau, dar numai puţin, în cantităţi mici.

Cum rămâne, atunci, cu operaţiile estetice?

Înnebunesc când aud că „Mamă, Bianca e de plastic”! Cu ce sunt eu mai operată decât toate vedetele de la noi? Mihaela Rădulescu, de pildă! Sau oricine altcineva! Am şi eu silicoane, ca atâtea altele. Mi-am îndreptat dinţii şi mi-am scos aluniţele de pe faţă – dar aste-as lucruri de
bun simţ, şi le face toată lumea. Aaa, şi mi-am făcut botox! După 30 de ani, o injecţie cu botox e normală, zic eu, nu există tinereţe fără bătrâneţe. Cine spune că a folosit o cremă-minune ca să-şi astupe ridurile …minte, te rog să mă crezi! Nu există miracole. Atât! Astea-s toate marile mele operaţii estetice! Eu nu m-am dus în America să dau 80.000 de dolari să-mi scot o pereche
de coaste sau să-mi fac cine ştie ce altă nebunie. N-am nici bani, nici nevoie!

Cum l-ai cunoscut pe Catalin Botezatu?

La un casting. (…) M-am băgat în seamă, ăsta-i adevărul! Nu ştiam ce-mi doream de
la el, dar ştiam că vreau să fiu cu el. Auzisem zvonuri cum că ar fi bisexual, dar mi-am zis că nu sunt suficient de femeie dacă nu-l fac să mă iubească. Eu l-am provocat!

(…) Trebuie să fac multe schimbări în viaţa mea şi pe plan personal, şi pe plan profesional.
Nu vreau să rămân prototipul asistentei sexy şi tâmpe, vreau m i mult. Acum, priorităţile mele sunt eu şi cariera mea. Aaa, da, şi Jessie, desigur. Am un pui de Yorkshire Terrier Toy, de care sunt nedespărţită. Pentru ea, fac multe concesii pe care nu le-aş face unui bărbat. Acum, am timp pentru mine, pentru căţel, pentru ieşit în parc cu rolele, pentru bicicletă. Sunt independentă: singură dar nu disponibilă. Cred că am învăţat multe din greşelile trecutului – iată de ce mă reîntorc mereu la şcoală, precum în acest pictorial!, acum vreau să fiu mai bună, mai puternică
şi – de ce nu? – mai sexy!

-Interviu de DAN-SILVIU BOERESCU

ARTICOLE SIMILARE

Comedy Central Extra, Paramount Movie Channel si Nickelodeon disponibile la Telekom!

Ghost writer aka Marioneta – Un film bun. Un titlu românesc prost. De toate.

realitatea

Esquire a decis: Kate Beckinsale este cea mai sexy femeie din lume

realitatea

Ghici cine își ține fetița în brațe

realitatea

Exclusiv Tabu.ro, Ep. III: Oana Zăvoranu despre OTV

realitatea

BOMBE SEXY care nu sunt bune IN PAT

realitatea

17 comentarii

Scrie un comentariu