Tabu
Image default
lifestyle

Black Swan – Cu tutu la psihiatru

Cine se astepta sa vada, mergand la "Black Swan", varianta "The Wrestler" pentru piele sensibila, s-a cam pacalit. Desi cu tutu si fete delicate, tensiunea se instaleaza plenar in stomac inca din primele secunde si acolo ramane stapana 108 minute. Intocmai ca intr-o pelicula de groaza, ceea ce Lebada neagra este cu brio la nivel stilistic, nu mai conteaza ca personajul deschide o usa sau desface un ruj, tot ce poate fi mai rau este sigur acolo, inauntru. Deja celebrul si uzitatul « inauntru ».

Ca orice film de groaza cu pretentii si noul opus al lui Darren Aronofsky se revendica a fi mai degraba psihologic si sfarseste prin a fi superficial si repetitiv in rezonantele golului de poveste si personaj.

Black Swan ne prezinta o tanara balerina, Nina « Pretty Balerina » Sayers / Natalie Portman, dornica sa se afirme, sa devina lebada principala a baletului lui Ceaikovski (si a filmului !). Atat puteam spune si din titlu. Dorinta Ninei insa, se loveste pe rand de obstacole reprezentate fie de mama sa / Barbara Hershey evident si ea o fosta balerina si tot evident, usor nebuna si foarte frustrata, ca orice balerina neajunsa lebada prima, pare sa spuna filmul, apoi de coregraful sef / directorul artistic / Vicent Cassel, un despot dornic sa extraga atat Odette-ul cat mai ales Odile-ul din Nina. Si, nu in ultimul rand, Lily / Mila Kunis si Beth/ Winona Ryder, potentiala respectiv fosta rivala a personajului lui Natalie Portman in dansul ei spre glorie. Cu atatea obstacole exterioare, numai de unul interior nu mai era nevoie… In stilul de wrestling deja afirmat si apreciat, Nina este proiectata din obstacol in obstacol pana la victoria finala.

Nivelul constant al tensiunii il poate face pe spectatorul care ia filmul in serios sa se intrebe destul de repede « dar de ce exact atata stress ? » Dincolo de dorinta usor de inteles a  personajului de a fi cel mai bun, filmul musteste de egoism si este drenat de aproape orice valoare pozitiva. Totul se intampla din cauza si in favoarea unor eu-uri supradimensionate, vecine cu nebunia si astfel, foarte predispuse la a duce spectatorul, indiferent de cat il invarte Aronofsky cu camera de filmat, intr-un loc claustrofob, limitativ si lipsit de orice forma de empatie. Natalie Portman este o actrita buna iar muschii si mimica sa par sa fie invingatori la olimpiada de expresie, atat pe tehnic cat si pe artistic. Emotia filmului insa nu se obtine de partea personajelor – eu unul cel putin nu am obtinut-o asa – ci printr-un continuu abuz al imaginilor si povestii asupra simturilor. Ca mai multe perechi de palme dupa care esti la fel de prost, dar in lacrimi.

Secventele fara rost (cea a masturbarii batranelului din metrou, ca sa dau exemplul cel mai trivial), imediatul si facilul fiecarei crize ( Nina ii da inapoi lui Beth pila furata ca Beth sa si-o poata infige in fata, de multe, multe ori si astfel Nina sa aiba motivatia de a urla ingrozita), previzibilul in negativ, maniheismul dus pana in panzele albe (si negre), lipsa de justificare psihologica a aparitiei crizelor precum si pastrarea ori abandonarea conventiei functie de ce serveste mai bine filmul (vedem ce vede personajul sau suntem observatorul obiectiv ?) sunt cateva din detaliile care fac din Black Swan o pelicula superficiala pe care doar agresivitatea « poetica » a imaginii si faptul ca Natalie Portman trebuia sa ia odata si odata un Oscar o scot din categoria productiilor in care se urla mult si prost.

ARTICOLE SIMILARE

5 locații inedite pentru ședința foto „trash the dress”

Andreea Damian

Prima Doamna a Frantei este o jurnalista cu trei copii

Pericolul AH1N1

realitatea

DR. MIHAELA BILIC – Detoxifierea in 3 zile (www.bpt.ro)

Sexul cu prieteni / JURNALUL UNEI NIMFOMANE (2) de Clara Bucur

realitatea

Rita Mureşan urăşte sportul şi cântarul

Scrie un comentariu