Home > Fashion > Bloggerii cresc vanzarile brandurilor de lux

Bloggerii cresc vanzarile brandurilor de lux

Echipati  cu  doar un smartphone, fashion bloggerii influenti prezenti la show-urile de moda internationale sunt primii care anunta colectiile pe care le-au vazut, la distanta de cateva minute de defilari.

Desi blogging-ul a devenit popular in anii’90, in ultimii ani, gratie dezvoltarii retelelor de socializare Facebook si Twitter, evolutia lor din punct de vedere al influentei pe care o manifesta a luat amploare. Anul trecut, prezenta presei online la New York Fashion Week a crescut cu 40% fata de anii precedenti, iar marele case de moda din lume au realizat deja influenta pe care acestia o au.

David Wolfe, director de creatie la The Doneger Group, una din cele mai cunoscute firme de consultanta in materie de moda din New York, a publicat chiar si o lista cu cei mai influenti bloggeri la ora actuala. El crede ca “bloggerii devin din ce in ce mai importanti pentru ca ofera consumatorilor informatii esentiale si pareri pertinente in legatura cu trendurile vestimentare”. Din lista pe care el a publicat-o face parte si Tavi Gevinson, o pustoaica de 14 ani din Chicago, care a inceput sa scrie pe blogul ei (www.thestylerookie.com) de la 11 ani. Ea a intrat in atentia multor branduri, dar si a designerilor Karl Lagerfeld si John Galliano, care o invita frecvent la show-urile lor de moda. Intr-un interviu pe care l-a dat celor de la The New Yorker, Gevinson si-a descris blogul ca fiind “o distractie pentru fete” mai degraba decat jurnalism, si a spus ca ii place sa vorbeasca despre lucrurile care ii plac.

O alta bloggerita prezenta in top este Susanna Lau (www.stylebubble.co.uk), de 26 de ani, din Londra, Ea a facut blogging pentru celebra revista britanica Dazed & Confused si are aproximativ 25.000 de accesari pe blogul ei si 70.000 de oameni care o urmaresc pe Twitter.

Influenta pe care bloggerii o au asupra oamenilor n-a ramas neremarcata. Notorietatea caselor vizionare care se asociaza cu bloggerii creste semnificativ, intr-un timp rapid, brandurile ajung sa fie simpatizate mai repede, in defavoarea celor care nu au realizat inca potentialul acestora. Asta se traduce in vanzari crescute si o vizibilitate pe care revistele de moda nu le-o mai ofera in aceeasi masura, tocmai din pricina evolutiei mediului online. Asa se explica ca atat companiile mari, cat si cele mici, se parteneriaza din ce in ce mai mult cu ei. Case de moda precum Dolce&Gabbana, Fendi sau Hermes au inteles repede importanta colaborarilor cu bloggerii, fie ca le ofera haine pe care acestia sa le poarte, ii invita la show-urile de moda sau creeaza piese vestimentare in colaborare cu ei.

Vezi si alte companii care scot bani de pe urma bloggerilor pe fashionavecpassion.ro

Articole asemanatoare
Max Mara a propus eleganța serviciilor secrete la săptămâna modei din Milano
Haul – noul instrument de marketing pentru branduri care pare nevinovat dar creează dependență
Cum se pregateste Carmen Negoita pentru London Fashion Week
VENTE PRIVÉE – eveniment cu vanzare de piese pre-owned & pre-loved de lux

Comenteaza acest articol

Bloggerii cresc vanzarile brandurilor de lux

by   1 min
0