Åžtiți despre el că e directorul uneia dintre cele mai importante agenții de publicitate, că e căsătorit cu Dana Războiu și că are o avere care l-a plasat în topul celor mai bogați oameni din Romånia.
Iată-l într-o ipostază inedită, vorbind despre părinții săi și despre resorturile intime care-l fac să se implice în proiecte. „Banii sunt doar un mijloc pentru a face lucrurile să se întåmple, dar nu sunt motorul principal.
N-au fost niciodată”, spune domnul care e în topul celor mai bogați oameni din Romånia, nu chiar pe primele locuri, dar are cåteva milioane bune în cont.
„Există ceva ce nu poți să-ți cumperi?
Ceva ce ți se pare prea scump?”, l-am întrebat.
„Eu nu gåndesc în termeni de scump, ieftin. N-am o astfel de relație cu banii. Nu sunt foarte ahtiat după bani. Cåteodată îi fac ușor, alteori greu. Nu știu ce zic: ușor-greu, îi fac. Dar nu îmi doresc să fiu foarte bogat. Îmi doresc însă să fac atåt de mulți bani cum a făcut Bill Gates ca să-i dau pe toți după aceea. Mi se pare o reinventare a capitalismului, e un gest foarte frumos.”
Cånd vorbește, își caută cuvintele și nu e foarte generos în formulări.
„Nu răspund foarte mult în interviuri, așa e felul meu”, îmi explică atunci cånd îl rog să fie mai darnic cu cuvintele.
Dar felul lui de a vorbi pare că e o consecință a vieții pe care o trăiește: lucrează într-un domeniu în care fiecare cuvånt trebuie să fie pus la locul lui, într-un mod cåt mai eficient și mai creativ.
Într-o viață așa de organizată, îmi imaginez că și amintirile sunt stivuite frumos după ani, succese și provocări.
Care e cea mai importantă amintire-senzație legată de toți anii aceștia de muncă?
„Faptul că am ținut corabia cu pånzele în vånt 15 ani, nu prea am acostat și nu prea am naufragiat. Primii 10 ani au fost foarte grei. Era grija pentru angajați pentru că trebuia să faci rost de bani, dar și spiritul de competiție. Aceste două lucruri au fost la început motorul corabiei.”
Ne întoarcem la resorturile intime care-l fac să ia o decizie și revenim la Gala Hagi. La mai bine de 7 ani de la acel eveniment încă mai spune că a fost unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-a făcut în carieră și știu că atunci a muncit nebunește împreună cu echipa lui timp de trei luni. Pare ciudat pentru că sunt multe alte proiecte cu bugete grele pe care le-a avut pe månă și în care s-a implicat profesional la fel de mult.
La Gala Hagi a fost însă un detaliu intim care a făcut diferența.
„Hagi mi-a dat mie personal foarte multe bucurii. Ca suporter, ca tot ce vrei tu. Åži-l prețuiesc foarte mult. În primii 15 ani, am muncit foarte mult pentru toți clienții mei, dar pentru Hagi a fost ceva special, de suflet. Åži drept dovadă, a ieșit perfect. Amintirea mea cea mai puternică e cu tricoul uriaș care s-a dus la cer și s-a dus… n-a mai venit. Åži pentru Hagi a fost unul dintre cele mai emoționante momente.”
De șase ani, fostul inginer cu invenții în domeniu, trecut la publicitate, cu multe premii, a mai făcut un salt și a devenit organizatorul celui mai important turneu de tenis de la noi, BCR Open Romånia.
„L-am cunoscut pe domnul Å¢iriac, știa că sunt pasionat de tenis, mai făcusem evenimente și-a avut încredere. Eu știam că am un grup de comunicare foarte puternic cu care pot să fac multe lucruri. Doar o månă de oameni, dar dacă îi pun la muncă, reușim”, își amintește începuturile.
Åži adaugă „N-am mers pe motivația materială, ci mi-am dorit să fac ceva deosebit.”
Astăzi, în lumea tenisului unde se joacă milioane de euro, România începe să valseze ușor, iar în urmă cu cåteva săptămåni turneul de la București era luat în cărți pentru o posibilă victorie a lui Roger Federer care își face calcule ce turnee poate să cåștige, cåte puncte poate să obțină ca să nu piardă locul I în clasamentul mondial.
„Sună lumea pentru intervenții ca să primească un wild card (nota red.: accesul direct pe panoul de joc fără a trece prin calificări)?”, am încercat să intru în culisele sportului alb.
„Sună, sună, se face lobby pentru wild carduri. Dar în final e doar decizia mea, bună sau rea.”
Åži iată cum Bogdan Enoiu decide astăzi pentru romånii care joacă, acasă la ei, cu numele mari ale tenisului, o responsabilitate de care e foarte conștient și pe care o ia foarte în serios.
„Trebuie să ții cont și de echipa de Cupă Davis și chiar dacă e un turneu pentru care eu am responsabilitatea, mă consult cu cei din lumea tenisului cånd aleg wild cardurile.”…
Îl întreb dacă recunoaște ușor că greșește și dacă se evaluează după fiecare proiect.
„Å¢in minte cånd mi se pare că am greșit și încerc să repar. Nu sunt mai sever sau mai generos cu mine decåt cu alții, aplic aceeași măsură și pentru mine și pentru ei. Îmi place să mă măsor. Nu e un lucru foarte bun; depinde din ce parte privești.” Vorbim despre zona de entertainment pe care a adus-o turneului (primii 7 ani ai competiției de la București s-au desfășurat sub un alt patronat), despre meciurile demonstrative și numele mari care au venit (meciul Martina Navratilova – Monica Seles, e cel mai recent exemplu) și-i spun că acum turneul e mai orientat către public, nu doar către cei care joacă tenis. „Rezultatul se vede în numărul de bilete våndute mai mare de la an la an.
La început, intrarea era gratuită, acum ușor-ușor lumea a început să cumpere bilete. Dar am mai spus-o, nu facem turneul ca să cåștigăm bani, o facem pentru sport.
Nu ieșim pe pierdere însă, avem un mic profit.”
Mă îndrept către copilul Bogdan Enoiu încercånd să aflu dacă aptitudinile sale de conducător se simțeau de pe atunci.
„Aveam un spirit de competiție dezvoltat și cånd eram mic. Joc tenis de la 10 ani și e sportul meu preferat, e hobby-ul meu.
Sportul e lucrul pe care-l fac cel mai serios. Tenisul e o pasiune constantă a vieții mele.” E momentul în care are cea mai mare pasiune în voce, așa că îl întreb dacă părinții sunt måndri de ce face. „Tata a murit, mama și tatăl meu vitreg sunt måndri, sigur că da.
Eu vin dintr-o familie simplă, mama e în vårstă, nu vine la evenimentele pe care le organizez, dar se mai uită la televizor cånd o anunț eu. Altfel, încerc să-mi fac datoria de fiu cum se cuvine.
Mă duc la masă duminica, în Berceni, unde locuiesc ei. Åžtii cum e, ești fiul mamei și la 50 de ani”, spune cu tandrețe.
A fost momentul în care în mintea mea s-a făcut un click. Åži a urmat acest dialog.
„Dar cånd erai mic și jucai tenis, te visai noaptea campion?” „Da. Mă visam în fiecare noapte campion. Åži-acum mă mai visez.”
A spus „da” cu sinceritate, promptitudine și cu o oarecare candoare care confirma că intrasem pe un teritoriu foarte privat. „Åži-atunci te-ai implicat în turneul de tenis pentru că era lumea la care visai?!” „Da. Așa este. “
„Tu, de fapt, ți-ai împlinit un vis din copilărie.” „Da. Ai sesizat corect. Åži cu Hagi la fel a fost.”
Mi s-a părut frumos că omul acesta care învårte milioane în conturi publicitare, care a cumpărat recent un bloc pe la Unirii, care poate să facă orice cu banii pe care-i are, își investește timpul în industria sportului ca să-și îndeplinească visele din copilărie.
Abia atunci am înțeles că resortul care l-a făcut să muncească nebunește trei luni ca să-i organizeze spectacolul de retragere lui Hagi era forma lui de răsplată pentru bucuria pe care o primise de la victoriile sportivului Hagi; cum și turneul de la București… e tot o formă de a mulțumi pentru bucuriile oferite de Ilie Năstase și Ion Å¢iriac. Åži e calea prin care construiește ceva, îndeplinindu-și visele copilăriei.
„Dacă visezi frumos, ți se îndeplinesc visele”, a spus și m-a întrebat repede de colegele mele, ca să mute discuția din zona privată în care ajunsese. Remarcasem că în ultimul sfert de oră coboråse ritmul, se relaxase și nu mai răspunsese la telefon.
Åži-am vrut să rămån cu imaginea aceasta inedită.
1 comentariu