Tabu
FASHION

Brandul Nike lansează în premieră o colecţie dedicată gravidelor

nike

Nike dezvăluie prima colecție de maternitate concepută pentru a se adapta sarcinii și schimbărilor corporale. Colecția Nike (M) este un pas în ambiția mărcii de a face sportul feminin cât mai incluziv. Gigantul american de îmbrăcăminte sportivă Nike le-a invitat pe atleta Perri Edwards și alte viitoare mame pentru a le ajuta să proiecteze colecția Nike (M), concepută pentru a se adapta la toate aspectele sarcinii.

Alergătoarea de 400 de metri Perri Edwards, care tocmai și-a încheiat cariera, știe cât de mult poate afecta performanța atletică echipamentul nepotrivit. Sportiva a încercat deja noile piese din colecție în ultimele luni, antrenându-se acasă, pentru a nu-și ieși din formă.

Ce include colecția Nike (M)?

Articolele sunt negre, gri și roz, cu celebra siglă Nike, care este destul de discretă. La prima vedere, acestea nu se potrivesc cu creațiile clasice ale etichetei. Există patru produse în colecție: un sutien pentru sport și maternitate într-un material care se usucă rapid; un pulover reversibil extra moale a cărui formă permite alăptarea discretă; o bluză super-extensibilă cu guler evazat; precum și colanți care pot acoperi abdomenul sau pot fi așezați sub burtica de gravidă. Și, ce e mai important, articolele din colecție au fost realizate din poliester reciclat sau bumbac organic.

Colecția Nike (M) este un pas logic în ambiția mărcii de a face sportul feminin cât mai incluziv posibil. În ultimii ani, Nike a încercat să umple golurile din producțiile sale, ascultând femeile în cauză și încercând să proiecteze produse care să corespundă nevoilor lor. Până în prezent, marca a lansat Nike Plus Size, Nike Victory Swim (costum de baie pentru femeile musulmane) și ținute pentru Cupa Mondială de fotbal mai adaptate fizionomiei feminine.

ARTICOLE SIMILARE

Dior își prezintă noua colecție Haute Couture sub forma unui film cu sirene și nimfe

Andreea Damian

Mantouri

realitatea

Cate Blanchett, o divă de Oscar pe coperta Vanity Fair de februarie

realitatea

Rosie Huntington-Whiteley pozeaza pe coperta Vogue UK din martie

realitatea

Trend Alert: Rochiile turcoaz

realitatea

Giorgio Armani va folosi cristale în creațiile sale bărbătești

realitatea

Scrie un comentariu