Tabu
LIFESTYLE

Campari aniversează 150 de ani cu etichete arty

Pentru aniversarea a 150 de ani de la nașterea brandului Campari a fost inițiat un proiect inovativ și artistic având ca scop reinterpretarea etichetei sticlei, unul dintre cele mai distinctive elemente ale acestui aperitiv iconic. Avaf, Tobias Rehberger și Vanessa Beecroft sunt cei trei artiști contemporani internaționali care au fost selectați de către curatorul  Caroline Corbetta pentru a face parte din  Campari Art Label Project. 

Proiectul Campari Art Label le-a oferit celor trei artiști posibilitatea de a se exprima, fiecare în stilul propriu, reinterpretând eticheta sticlei de Campari. De la elementul emblemă, culoarea roșie și până la rezultatele obținute de faimosul aperitiv, artiștii au creat trei opere de artă diferite, reprezentând trei identități estetice clar definite. 

Artiștii implicați în proiect au un CV impresionant, participând la cele mai importante expoziții de artă, de la Biennala de la Veneția, de la São Paulo și până la vernisaje de artă în unele dintre cele mai prestigioase muzee din lume precum  MoMA, Muzeul Guggenheim din New York, Moderna Museet din Stockholm sau  Kunsthalle din Basel.

Assume Vivid Astro Focus (avaf), un grup de artiști brazilieni care se autointitulează  ,,nomazi” au redat un colaj operă de artă, exponent al stilului lor. Interpretarea avaf se traduce prin imaginea unei femei independente și puternice, o combinație între Nina Simone și Nefertiti. Alegerea avaf nu a fost întâmplătoare:  Așa cum Campari păstrează confidențialitatea rețetei sale originale, misterul avaf constă în faptul că numai un purtător de cuvânt apare în public și de fiecare dată deghizat cu măști create de artiștii din grup. 

Vanessa Beecroft, celebra artistă italiană ovaționată pentru ale sale  performances și pentru acuarelele pe care le realizează, a redat lumea  Campari focusându-se pe imaginea femeii conștientă de vocația sa artistică și folosind prototipuri de femei pentru a-și proiecta propria imagine. Aceasta și-a imaginat o femeie personaj etern, goală, cu părul roșu și lung, care ține un pahar de Campari în mână. 

Eticheta Campari a artistului german Tobias Rehberger este construită în jurul conceptului de ,,poțiune magică’’, o ,,licoare vrăjită’’, în spiritul culorilor vii întâlnite în operele sale.
Sticlele Campari cu etichetele artistice au fost  puse în vânzare în ediție limitată la nivel internațional.

ARTICOLE SIMILARE

Film de vazut: Yves Saint Laurent

Andra, interzisă la televizor! Ce scene au adus-o în atenţia CNA

Solstițiu de iarnă 2021 | Ce e bine să faci și ce nu, în cea mai scurtă zi din an

Andreea Damian

Motivatia, autoeducarea si dorinta de autodepasire

realitatea

Cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa

Andreea Damian

Thalia, schimbare radicala de look! Seamana cu o papusa Barbie!

realitatea

Scrie un comentariu