Tabu
CULTUREWhat's hot

Când bărbaţii regretă

Există un moment în viaţa unui bărbat când realizează că şi-a neglijat familia, că i-au crescut copiii fără ca el să ştie mare lucru despre ei şi că munca / băutura / crima / orice alt lucru cu care se îndeletnicea e vremelnic şi inutil în faţa morţii. Cam asta e ideea de bază a filmului 3 Days To Kill, iar Kevin Costner face un rol atât de candid, de tandru, de duios-stângaci-irezistibil, încât pleci de la filmul ăsta nepermis de topită. Şi înţelegi că există un motiv pentru care marii actori sunt plătiţi cu milioane de dolari pe prestaţie.

Acest trailer este derutant şi vă trimite la un film care nu există. Ceva între Furios şi iute, Misiune imposibilă şi orice film cu maşini explodate şi mai multe împuşcături decât replici din viaţa voastră. Şi, deşi aceste scene sunt prezente în film, sunt mult mai puţine şi mai irelevante, în economia cinematografică, decât relaţia adorabilă dintre Ethan Renner (Costner) şi fiica lui înstrăinată, adolescenta teribilistă Zooey (Hailee Steinfeld). Interacţiunea lor vie, hazlie, poticnită pe ici pe colo, e cea care duce filmul mai departe, deşi multe părţi ale lui sunt cusute cu o aţă atât de albă, încât aproape că faci exoftalmie privind-o.

De exemplu, Amber Heard, splendoarea din foto, ne e prezentată la sediul CIA ca un agent de top, care trebuie să colaboreze cu Costner la vânătoare de mafioţi. Ce înţelege ea prin colaborare? O serie de apariţii pe nepusă masă în viaţa lui, în ţinute de fashionistă născută, nu făcută, cu diverse peruci flamboaiante, urmate de o serie de ordine: “Omoară-l pe ăla! Ba pe ăla! Ba ai greşit mortul!” Nu ne e clar, până la sfârşit, în ce constă “topul” calităţilor de agent ale femeii; în schimb ne e clar că e răpitor de frumoasă şi că orice cabaret parizian ar fi încântat s-o aibă.

Apoi, povestea bolii lui Costner, “un cancer cranian care ţi-a coborât în plămâni” şi care se tratează cu nişte seringi mari, de desene animate, pare descrisă de un puşti de grădiniţă, care n-a înţeles nimic din ultima vizită la doctor, când a făcut el roşu-n gât şi a asistat la discuţii între babe pe hol. Un medicament care-ţi dă halucinaţii şi pentru care – OH, THE HAPPINESS! – trebuie să bei vodcă la litru să revii cu picioarele pe podea. Cred că era o aluzie la vreun drog nou, sintetic, şi n-am prins-o eu. Care ştiţi ultimele trenduri pe piaţa veselă?

Una peste alta, 3 Days To Kill e un film care nu doar că o ia pe bălării, ci stă mai mult pe acolo. Totodată, e cel mai frumos film de familie pe care l-am văzut de foarte mult timp. Verdict: te vei distra copios, dar nu te duce cu mari pretenţii. Sau ia şi tu cu tine sticla de votcă, să nu halucinezi.

ARTICOLE SIMILARE

Dominique a lansat un videoclip la piesa “Ora 3” în care vorbește despre iubire în toate formele ei

Tabu Tabu

TEORII ALE CONSPIRATIEI! Secretul ascuns de DISNEY in fiecare film! Ce poate insemna? CIA, FBI sau complot masonic?

FOTO de la nunta ALINEI PUSCAS

All I Want For Christmas al lui Mariah Carey ajunge numărul 1 în SUA, în sfârșit

Andreea Damian

A fost decernat Premiul Nobel pentru Pace 2019

Andreea Damian

POT și iarna, POT mereu | Art-terapie și educație prin cultură pentru copii și tineri instituționalizați

Andreea Damian

Scrie un comentariu