Home > Agenda > stiri > Când Maia Morgenstern strălucea

Când Maia Morgenstern strălucea

Montarea piesei Când Isadora dansa, la Odeon, în regia lui Răzvan Mazilu, mi-a amintit de versiunea Horaţiu Mălăele a Revizorului lui Gogol. Nu pentru că povestea unei dansatoare îmbătrânite, la care lumea se uită nedumerită, întrebându-se sau amintindu-şi cum era „când dansa, ea, marea Isadora Duncan” ar avea vreo legătură cu aceea a micului oraş înecat în inerţie, cutremurat de apariţia revizorului. Ci pentru că regizorii interpreţi îşi regizează colegii aşa cum şi-ar fi dorit ei să fie regizaţi, iar asta se vede de la o poştă.

Ca şi spectacolul sus-numit, Isadora lui Mazilu merge pe două axe: caracterizarea cât se poate de minuţioasă a fiecărui personaj în parte şi plasticitatea acţiunii scenice. O montare simplă şi coerentă, care lasă textul să curgă şi povestea să se întâmple, fără burţi estetizante şi artificii scenice utile doar pentru hrănirea snobismului celor 1% care se autodeclară experţi şi alungarea cât mai departe de teatre a restului de 99%. Chiar dacă am sesizat mici stângăcii: puncte culminante punctate cu acordurile introductive din Simfonia a V-a de Beethoven, ca-n filme cu proşti; monologul unui personaj care descria dansul Isadorei, dublat pleonastic de personajul-fictiv-spiritul-Isadorei care – evident – dansa sau finalul, mult prea expozitiv, când spiritul închide într-un pian-cavou trupurile protagoniştilor şi cancanul aferent, triumfând glorios – pot spune, că, în ansamblu, spectacolul este captivant, bine dozat ritmic, bine dozat emoţional.

Mergeţi neapărat s-o vedeţi pe Maia Morgenstern, face un rol monumental. Permanentul glisaj între luciditate şi autoiluzie, între laurii trecutului şi umilinţa iubirii, între oportunism şi demnitate sunt fascinante, iar detractorii actriţei fac greşeala de a confunda rolul – momentul de decădere al unui mare artist – cu interpretul. Decăderea nu e un lucru lin, agreabil şi soft; e incomodă, dureroasă, chinuitoare. N-o poţi trăi minimalist.

Iar restul trupei e ca o orchestră perfect armonizată care completează, fiecare cu instrumentul propriu, acest impecabil tur de forţă actoricesc de două ore. Oameni care vin şi pleacă, se pupă şi se scuipă, idolatrizează sau brutalizează. Ăsta e un alt punct forte al spectacolului: senzaţia, acumulată treptat, de vanity fair.

Articole asemanatoare
David Schwartz: teatrul politic și cel cu mesaj progresist s-au confruntat cu cenzura, uneori foarte directă
Ada Milea vă așteaptă la Ziua Copilului – la ODEON
Clipul TIFF cu Oana Pellea și Maia Morgenstern șochează habotnicii
De Ziua Mondială a TEATRULUI – ODEON te invită la joacă

23 Responses

  1. TheCreatrix

    *imi aminteste de un alt spectacol- cu razvan m.- scris de tine, in care dorian gray al nostru se plange ca are burtica, aproape 40 de ani, ca a imbatranit, ca laurii cad de pe capul lui, ca si coroana cazuta intr-o parte a unui dumnezeu beat. si mi-e un pic ciuda ca nu sunt la bucuresti sa le vad pe toate, acum imi amintesc -in lant- ca nu sunt in sibiu sa il vad pe faust in care diavolul zice- il stii pe faust? doctorul? e robul meu…

    scuze ca sar asa de la una la alta, dar cam asa e gandirea mea 🙂

  2. Nea

    Ciudat, şi eu pot găsi o legătură între MM şi o piesă regizată de HM.
    1. Am văzut în regia lui Colgeac O noapte furtunoasă cu ea şi mi-a fost ruşine şi ciudă că sunt printre spectatori. Infantilism din cel nasol şi stângăcie a regizorului, deloc atenuate de jocul ei.
    2. Am văzut o piesă cu doi tolomaci care-şi dărâmă casa, regizată de HM. Dacă aş fi venit direct de la operaţia de lobotomie, şi tot mi s-ar fi părut infantilă. Nemţii au o vorbă, nu-i destul că calci într-un rahat, îl mai şi sleieşti. Asta era impresia, fiecare poantă repetată a ralenti, doar-doar să nu ne scape.

    1. lorena

      Dragă Nea, 1. eu nu făceam analiza întregii cariere, ci strict a acestui spectacol. 2. nu făceam analiza întregii cariere regizorale a lui HM, ci băteam strict la acel spectacol, Revizorul, care mi-a plăcut enorm.

      Ca şi ăsta.

      În fond, se poate mai rău. Uite, Galgoţiu n-are nici măcar un spectacol digerabil, şi pe el nu-l înjură nimeni.

      Vezi Isadora şi revino cu opinii. Promit că nu vei regreta.

  3. Marcica Belearta

    Montarea piesei Când Minodora slăbea la Măruță, în regia lui…Happy Hour, mi-a amintit de versiunea lui Mălăele la Nunta mută. A lui. Nu pentru că povestea unei priveghotori îmbătrânite, la care lumea se uită nedumerită, întrebându-se sau amintindu-şi cum era „când cânta ea, marea Minodora la MAXXIM” ar avea vreo legătură cu aceea a micului oraş înecat în inerţie, cutremurat de apariţia lui Stalin. Nu. Ci pentru că regizorii interpreţi îşi regizează colegii aşa cum şi-ar fi dorit ei să fie regizaţi, iar asta se vede cu o poştă.

    Ca şi spectacolul sus-numit, Minodora lu Măruță merge pe două axe: caracterizarea pe cât se poate de minuţioasă a fiecărui hamburghăr în parte şi plasticitatea acţiunii gurmandice. O dorință simplă şi coerentă, care lasă acidul gastric să curgă şi urmarea să se întâmple, cu burţi estetizate şi artificii în formă de dragoni roș în urma cărora toți goblinii să strige că Gandalf, care îi mai poetic decât toți orcii și mai înfricoșător decât însuș Dumbledore cân îl mustră verbal pe harry Potter, o făcut-o.

    Chiar dacă am sesizat mici stângăcii: puncte culminante punctate cu acordurile introductive din Ce-am beut și ce-am mâncat de marele rapsod Nicolae Guță, spectacolul este captivant, deoarece este urmărită peste tot de oameni cu cântare care o întreabă când s-a spălat ultima oară pe dinți. Măcar nunta mută o fost mută.

  4. Bashque

    Buna ziua dragii mei.

    Azi noapte, dupa ce am citit articolul acesta, am postat un comment. Care comment a aparut in urma celorlalte, dar azi, cand am vrut sa vad ce se mai vorbeste despre spectacol am constatat cu stupoare ca mesajul meu disparuse. Am spus ceva nepotrivit? A deranjat pe cineva commentul meu? Daca da, va rog sa-mi semnalati ce anume a fost gresit.
    O zi buna!

    1. Lorena Lupu

      dragă Bashque,

      ne cerem scuze pentru excesul de zel al unora dintre noi. promit să discutăm problema în redacţie luni, şi sper să ajungem la un consens vizavi de dreptul autorului unui text de a-şi modera singur comentariile.

      îţi mulţumesc pentru mesajul din noaptea asta, pentru mine era perfect în regulă.

      L,

  5. Pingback : Stare de spirit | Panou de predare

Comenteaza acest articol

Când Maia Morgenstern strălucea

by   1 min
23