Tabu
PEOPLESlider

Care e adevăratul motiv pentru care Gina Pistol nu mai prezintă America Express

Fanii Ginei Pistol se așteptau să o vadă și la America Express, dar vedeta a refuzat proiectul. Gazda show-ului a rămas Irina Fodor, exact ca în sezonul trecut, când emisiunea se numea Asia Express.

Acum s-a aflat și adevăratul motiv pentru care Gina Pistol nu a mai prezentat America Express. Partenera lui Smiley a mărturisit că nu se poate dezlipi de fiica ei atât de mult timp, astfel că a refuzat acest proiect.

„Cum să mă duc eu în Asia? Cum să ratez eu primele cuvinte ale copilului? Cum să îi explic eu unui copil, care are nevoie de mamă, că eu lipsesc două luni de zile. Asta înseamnă foarte mult. În etapa în care este acum, copilul se schimbă de la o săptămână la alta. Ea, față de cum era acum o săptămână, parcă e alt copil. Are niște salturi de creștere foarte mari. Cum să ratez eu momentele astea din viața copilului meu? Cum să nu fiu alături de ea?”, a precizat Gina Pistol, la un post de radio.

Gina Pistol a prezentat trei ediții ale competiției „Asia Express” și a fost și gazda emisiunii „Chefi la cuțite”. Potrivit unor surse, pentru „Asia Express”, Gina Pistol ia 15.000 de euro pe sezon, iar pentru „Chefi la cuțite” o sumă similară. Înainte să nască, Gina mergea des să prezinte evenimente corporate, iar pentru asta primea 1.000 de euro. După venirea pe lume a fiicei sale, viața de familie a devenit o prioritate pentru vedetă, așa că nu mai acceptă orice proiect.

ARTICOLE SIMILARE

Fiica lui Bruce Lee, furioasă pentru modul în care e caricaturizat tatăl ei în filmul lui Tarantino

Andreea Damian

Cum previi „maskne”, efectul neplăcut al purtării măștilor de protecție

Andreea Damian

Adina Postelelnicu, mesaj special pentru un om drag

Tabu Tabu

„Nu mă spăl niciodată pe față” – Cameron Diaz a contestat standardele de frumusețe și a decis să îmbătrânească frumos

Andreea Damian

Prințul Andrew pierde distincțiile militare și titlul de Alteță Regală

Andreea Damian

Dovada că Angelina Jolie nu-l poate da uitării pe Brad Pitt

Andreea Damian

Scrie un comentariu