Tabu
lifestyle

Care-i adevarul despre MR. PINK?

În urmă cu câteva zile, presa internaţională dezvăluia că iubitul Monicăi Gabor, al cărui nume ar fi Poe Qui Ying Wangsuo, este putred de bogat, averea sa ridicându-se la 2,7 miliarde de dolari!

Dezvăluirile făcute însă pentru Libertatea de un om de afaceri american, ale cărui drumuri s-au intersectat, la un moment dat, cu cele ale lui «Mr. Pink», duc la concluzia că, de fapt, misteriosul iubit al fostei doamne Columbeanu nu este totuşi chiar atât de avut.

Mai mult, se pare că nu doar numărul zerourilor adăugate la averea acestuia nu coincide cu realitatea, ci nici numele asiaticului, care nu ar fi, de fapt, cel care s-a vehiculat.

“Articolul apărut în presa de peste Ocean, probabil plătit şi în care se vorbeşte despre o avere de ordinul miliardelor de dolari, a avut ca scop să facă reclamă unei băuturi energizante produse de chinez. Miliardar? Vrăjeală chioară! El locuieşte cu chirie şi are doi copii! De fapt, să vă spun eu cum stă treaba…”, începe dezvăluirea unui bogat om de afaceri american.

“Aşa-zisul miliardar stă cu chirie în Century City, în Los Angeles! Poate o mai avea şi alt domiciliu, dar nu figurează nicăieri ca proprietar. Ştiţi ce înseamnă să fii miliardar? Nu există unul care să nu lase urme, pe care să nu-l poţi găsi cu uşurinţă pe internet, să vezi tot istoricul lui. Iar în America, nici un miliardar nu închiriază avioane, are propriul avion, plus alte proprietăţi. În SUA, oricine îşi poate cumpăra casă, chiar dacă nu este cetăţean american. Chinezul are bani, nu zic că nu, dar nu miliarde de dolari, cum s-a vehiculat”, a dezvăluit pentru Libertatea un milionar american, care n-a vrut să-i fie făcut public numele.

Aceeaşi sursă a mai povestit pentru Libertatea că «Mr. Pink» nu este chiar aşa de tinerel, cum a spus Moni, dar nici de vârsta lui Irinel Columbeanu: “Chinezul are 26 de ani? Nici vorbă, are în jur de 40. În plus, numele său este altul, altfel s-a prezentat când l-am cunoscut… Ştiu sigur că are familie în China. Este tatăl a doi copii. Este înnebunit după Monica, dar nu cred că are vreun gând să divorţeze de nevasta din Asia, probabil pentru a nu fi nevoit să-şi înjumătăţească averea…”.

Chiar dacă nu este miliardar în dolari, chinezul lui Moni îşi permite să o “ţină-n puf” pe iubita lui. Nu i-a luat până acum nici un cadou consistent, cum ar fi vreo limuzină sau vreo casă, fie ea şi în România, dar are grijă ca Monicăi să nu-i lipsească nimic în America. “Chiria lui Moni îl costă pe chinez cam 14.000 de dolari pe lună, întrucât stă într-un bloc nou din Century City, L.A. O casă în zonă face peste un milion de dolari, mult mai mult decât chiria pe care i-o plăteşte”, ne-a mai spus milionarul american.

Fosta doamnă Columbeanu intenţionează să se stabilească definitiv în America, chiar dacă acest lucru înseamnă că nu o va putea avea tot timpul lângă ea pe fetiţa sa, Irina. Astfel, după ce a solicitat să fie angajată, cu contract, ca responsabil cu imaginea companiei iubitului său chinez, ea a intervenit pe lângă «Mr. Pink» să o ajute să obţină permisul de rezidenţă (Green Card), acesta fiind de fapt primul pas pe care-l face o persoană pentru a deveni cetăţean american. Cartea verde se poate obţine dacă imigrantul prezintă o cerere de viză aprobată în folosul lui de un angajator din SUA, în speţă «Mr. Pink».

Mai mult: EXCLUSIV! Moni, chinezul tău stă cu chirie, e însurat şi are doi copii! – Vedete de la noi | Libertatea.ro

ARTICOLE SIMILARE

Art Nouveau la Cotroceni

realitatea

Cele mai picante despărțiri de la Hollywood

realitatea

Tatal (presupus) al fetitei pianistei MIHAELA URSULEASA face precizari!

Amy Winehouse era nevoită să cumpere afecţiunea lui Blake Fielder-Civil

realitatea

Pamela Anderson, mireasă pentru a patra oară?

realitatea

Ducesa KATE, o tipa “rece, urata si anorexica”

Scrie un comentariu