Tabu
Slider

Cărțile autorilor clasici (dar neutri) au ajuns decor de 5 stele

Mă uitam zilele astea la emisiunile de renovare a caselor de la Fine Living și m-a cuprins mirarea când am văzut că designerii de case îți recomandă să cumperi câteva volumașe de cărți din piețele second hand pentru că, „dă bine” să le pui pe un raft.

Designerul mai spunea și că pentru o atmosferă mai caldă e bine să cumperi cărți cu coperți din piele sau, în orice caz, legate frumos. Pentru o atmosferă veselă – boemă, merg și edițiile de buzunar, coperțile din carton, culorile, să pară că nu-ți pasă ce părere au oamenii despre tine și ce citești. Pentru o atmosferă perfectă pentru o cameră de adolescenți funcționau mai ales revistele despre muzică vintage iar pentru una eclectică le combinai pe toate. Recunosc, am fost la fel de mirată de felul în care cărțile au ajuns obiecte de decor și atunci când, în urmă cu câțiva ani mi-a spus o prietenă (care de altfel citește) că nu-și ține cărțile în bibliotecă pentru că nu arată bine, sunt ușor țărănești. Avea în schimb vaze și tot felul de figurine din sticlă – nu chiar bibelouri dar ceva asemănător. Acelea erau la modă – cărțile nu.

Înțeleg că tehnologia a avansat în asemenea măsură încât majoritatea oamenilor preferă să citească formatele elctronice ale cărților – pentru mine de exemplu asta nu funcționează, prefer să simt hârtia. Știu că acum poți să cari după tine sute de cărți peste tot. Și mai știu și că, în format electronic, cititorul nu mai este atât de expus judecății celor din jur – ah, stai, ce prostie citește ăla sau aia. Vă mai amintiți cazul Fifty Shades of Grey care s-a lansat initial în format electronic tocmai pentru ca toată lumea să poată citi soft-porn în văzul tuturor și fără să bată la ochi. Dar doamna din emisiunea de care vă spuneam, dădea indicații și despre felul în care ar trebui să-ți alegi titlurile sau autorii. Spre exemplu, era absolut necesar și recomandabil de altfel să-ți alegi autori clasici neutri pentru că nu ai vrea ca un om care nu te cunoaște cu adevărat să intre în casa ta și să-și formeze o părere despre tine în funcție de ce vrei tu să pară că citești.

 

Dincolo de estetizarea cărților cred că teoria aceasta m-a mirat cel mai mult. Că îți mobilezi și utilezi și decorezi casa pentru oamenii nu chiar cunoscuți care trebuie să rămână perfect necunoscți și după ce pleacă de la tine de acasă. Nu știu cum decurge o întâlnire de genul acesta. Îmi imaginez un scenariu de genul: vorbești despre vreme, despre prețul laptelui, despre cei mai scumpi câini, poate ultimul clip despre dezastrele ecologice (căci nu-i așa, până și asta a devenit o discuție mainstream apolitică). Și apoi, seara se încheie subit lăudându-te cu autorii tăi clasici și neutri preferați împachetați în piele ecologică sau piele organică dar na, prietenul tău care nu știe nimic despre tine nu te va judeca prea tare pentru asta, doar așa era pe vremuri, lumea încă nu avea destule alte materiale cu care să-și acopere literatura așa că jupuia animale cu nemiluita.

La o căutare simplă pe google mi-au apărut în schimb o grămadă de sugestii despre cum să decorez casa folosind cărți. La noi, a scris despre asta Andreea Raicu. Dar afară sunt o grămadă de doamne care îți sugerează că o bibliotecă simplă este de prost gust. E nevoie să te folosești de artificii cât mai pompoase care să arate că ești o persoană cultă. Adică, vezi, dacă vrei să ai cărți interesante investește neapărat în mobilă sofisticată care să le găzduiască altfel le citești degeaba. Și până la urmă, după ce ai mobila perfectă pentru bibliotecă, poți să nu mai citești deloc. Ideea era oricum să pară că citești, doar nu te luai în serios.

Încă nu am aflat care sunt autorii clasici neutri, sugestii?

ARTICOLE SIMILARE

Cum arată Andreea Marin în colanți. Vedeta e mereu prezentă în sala de fitness

Andreea Damian

Foamea ne afectează capacitatea de a lua decizii

Andreea Damian

Societatea consideră naşterea naturală o ruşine – Instagram interzice pozele din timpul travaliului

realitatea

Vrei să crești un copil puternic din punct de vedere mental? Încetează acum să mai faci aceste 5 lucruri

Andreea Damian

Bucurestiul in weekend-ul prelungit 30 noiembrie – 4 decembrie

realitatea

Masca ar putea avea o continuare, cu un personaj feminin în rolul principal

Andreea Damian

Scrie un comentariu