Tabu
PEOPLESlider

CÂT A MERS DARUL LA NUNTA LUI IANIS HAGI

Ianis și Elena Hagi s-au cununat religios duminică, 14 iulie, eveniment urmat de o petrecere de vis, la care au participat sute de persoane.

Petrecerea a avut loc la Palatul Știrbey din Buftea, o locație de excepție pentru un eveniment de o asemenea amploare. Fericitul cuplu a chemat peste 500 de persoane la nunta lor, iar darul a fost pe măsură.

Potrivit ProSport, un cuplu obișnuit a plătit la marea nuntă între 3.000 și 4.000 de euro. Totuși, cele mai mari sume oferite la mare eveniment nu au fost aflate încă, dar, cu siguranță, părinții celor doi miri și familia lui Becali sunt în top 3 cei mai importanți plătitori la eveniment.

Nunta celor doi a făcut furori pe rețelele de socializare, iar invitații s-au bucurat de un eveniment cu totul și cu totul special. Printre cei care au participat la petrecere s-au numărat Gigi Becali, Gică Popescu, Adrian Ilie, Cristi Chivu, Adrian Mutu sau Gabi Balint. 

Elena Hagi a avut o apariţie superbă, în ziua nunţii sale, fiind extrem de rafinată şi elegantă. La fel s-a întâmplat şi în cazul lui Ianis Hagi, dar şi al părinţilor lui, Gică şi Marilena Hagi.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Acneea hormonală: acest ingredient natural va elimina coșurile din timpul menstruației

Andreea Damian

Dieta pegan, la modă în 2019. Ce înseamnă acest regim și cum îl ții?

Andreea Damian

Scandal între Andrei Roșu și medicul Mihaela Bilic. Care e motivul

Andreea Damian

Semnele prin care pielea îți arată că-ți lipsește vitamina D

Andreea Damian

Europa ar putea alimenta cu energie electrică toată planeta, numai de la eoliene instalate pe uscat

Andreea Damian

Blake Lively a născut cel de-al patrulea copil. Ce a anunțat actrița

Andreea Damian

Scrie un comentariu