Tabu
LIFESTYLE

Ii pompa aer in fund pentru MEDALII! Caz oribil din inotul romanesc/ FOTO cu sportiva

‭ioana ginghina si ruxandra

O vicecampioană europeană de juniori la înot povesteşte – in ProSport.ro – cum antrenorul Mihai Sandu o îndemna să-şi introducă aer în fund pentru a smulge sutimi de secundă. Din cauza aerului pompat în intestine, o sportivă a făcut hernie la doar 16 ani. Apoi, când a născut, a fost obligată să o facă prin cezariană. Antrenorul Mihai Sandu continuă să aibă grijă de copiii care vor să facă nataţie. E profesor la liceul “Emil Racoviţă” din Bucureşti

E o femeie normală. Se apropie de 30 de ani, are un copil. Doar formele trădează că în tinereţe a făcut sport de performanţă. Înotul dezvoltă musculatura. Dincolo de forme, femeia din faţă ascunde nişte cicatrice. Unele sunt fizice, urmele acelea albe care demască un traumatism indiferent de timpul
scurs. Celelalte nu se văd.

“Aş vrea să uit ce a fost atunci. Aveam 14 ani şi jumătate, eram o copilă, nu bănuiam ce o să se întâmple”, îşi începe, cu multă reţinere, mărturisirea fosta sportivă. Nu vrea să i se dezvăluie identitatea: “Băiatul meu nu trebuie să afle vreodată prin ce momente groaznice a trecut mama lui”.

“Aveam dureri teribile”
Se întâmpla în 1993. Puştoaica, elevă la liceul Emil Racoviţă din Bucureşti, visa la performanţele Tamarei Costache. “Coşmarul a început atunci când antrenorul Mihai Sandu mi-a dat o pompiţă ca să-mi bag aer în fund, pentru a obţine rezultate mai bune”, spune ea. “Mi-a zis că nu o sa păţesc nimic din cauza asta. Mai târziu mi-am dat seama că m-a minţit. Mă punea să o fac înainte de probă cu vreo 20 de minute. Am fost prima din grupă care am fost pusă să fac aşa ceva. Apoi au urmat şi ceilalţi. Ne zicea să nu discutăm despre asta între noi. Dar noi vorbeam, ştiam unul de altul”.

Fosta sportivă – conform Libertatea, VALENTINA BRAT – spune că nu-i ies din cap nici acum durerile înfiorătoare de burtă cauzate de aerul introdus în fund. Închipuiţi-vă! Metoda folosită de Mihai Sandu pentru a îmbunătăţi timpii e utilizată şi în lumea mafiei, doar că acolo sunt pedepsiţi rivalii şi datornicii. Durerile sunt atroce în orice caz. “Intram stresată în concurs după ce făceam asta, mă incomoda rău, nu mi se părea un lucru ok. Iar dacă după competiţie nu puteam să fac bazin de recuperare – că doar aşa puteam scoate aerul mai repede – aveam dureri înfiorătoare de burtă”, adaugă ea.

Fosta înotătoare spune că a fost pusă să-şi bage aer în fund la două concursuri internaţionale, la majoritatea celor naţionale şi la unele antrenamente.”Tot încerc să aflu dacă asta m-a ajutat într-adevăr să obţin timpi mai buni. Antrenorul îmi zicea că obţin 20-30 sutimi în plus. Însă, din cauza durerilor, ajunsesem să-l mint. Mă duceam în vestiar, dar nu îmi mai băgam aer şi îi spuneam că am făcut-o. Mi se părea că uneori obţin cam aceiaşi timpi. Acum am rămas cu sănătatea distrusă şi cu ruşinea”, spune sportiva cu amărăciune.

Hernie din cauza aerului
Din cauza presiunii pe intestin, plus a ţesuturilor slăbite de metoda barbară, înotătoarea a fost nevoită să se opereze de hernie la 16 ani. “A fost oribil numai când a trebuit să le povestesc despre asta medicilor si părinţilor. La început nu ştia nimeni. Intram în pământ de ruşine”. Dar cel mai cumplit a fost după operaţie, continuă ea. “Am revenit la antrenamente la Sandu, care n-a fost prea impresionat că m-am operat de hernie. Şi ce credeţi că-mi cere? Să-mi bag în continuare aer în fund. Am fost şocată. Credeam că am scăpat de acest coşmar. Auzisem că pe alţi copii i-ar fi obligat să facă asta. Atunci am decis să plec de la el. Salvarea a venit de la Doina Sava, la care m-am mutat”.

Povesteşte Doina Sava. “După ce a venit la mine, doi ani mi-au trebuit ca s-o recuperez după operaţie. Apoi, la naştere a avut probleme deoarece i se slăbise peritoneul bilateral, fiind nevoită să facă
cezariană. Nu este normal să fie introdus ceva străin în corp”, spune antrenoarea care a stat în spatele Cameliei Potec la aurul olimpic de la Atena.

De metoda lui Mihai Sandu nu “beneficia” orice înotător, ci doar cei care puteau obţine rezultate. “Se vorbea că e pe principiul bărcii pneumatice, că ai o poziţie mai sus în apă si că ajută la creşterea
flotabilităţii. Dar am înţeles şi că poate întrerupe creşterea”, spune Doina Sava. În lumea sportului, se vorbeşte că înotătorii germani şi ruşi foloseau metoda “pompiţei” încă din anii ’70. Au existat zvonuri despre existenţa unui scandal intern chiar în 1996, la Jocurile de la Atlanta, dar totul a fost
muşamalizat.

Mihai Sandu este în continuare profesor la Colegiul Naţional “Emil Racoviţă. Contactat de ProSport,
directorul liceului, Marcela Huştea, spune: “Am o relaţie foarte proastă cu acest om. Îmi face tot soiul de reclamaţii peste tot. Părinţii nu cred că au vină pentru acest lucru. Până îşi dădeau seama, el îşi făcea treaba. Sunt în conflict direct cu el de când am venit directoare”. Între timp, copiii continuă
să se pregătească în bazin, urmăriţi de pe margine de un tip mustăcios, care acum câţiva ani voia să bată recorduri cu o pompiţă de aer.

Sandu: “E o înscenare!”

Antrenorul acuzat că practica “metoda pompiţa” vorbeşte despre dopaj la sportivii antrenaţi de Doina Sava.

-O fostă sportivă vă acuză că aţi îndemnat-o să-şi introducă aer în fund pentru
obţinerea de timpi mai buni. Apoi, spune că după ce a fost operată de hernie din
această cauză, aţi fi îndemnat-o să facă din nou acest lucru. Şi că, din acest
motiv, s-a mutat la Doina Sava…

-Numai este sportiva mea de 9 sau 10  ani. Nu e adevărat că aş fi îndemnat-o să facă aşa ceva. Nu a revenit la mine  după 16 ani. Sunt nişte născociri. A luat-o Doina Sava, dar n-a mai obţinut  niciodată rezultatele pe care le-a avut cu mine. În schimbul acestei poveşti, a plimbat-o pe la nişte concursuri de Cupă Mondială, dar fără rezultate. Pentru discreditarea mea. Cum s-o îndemn eu să facă aşa ceva? Susţine nişte prostii. Doina Sava a mai născocit şi alte poveşti cu alţi sportivi ca să-şi justifice
lipsa rezultatelor. Vedeţi că şi cu Potec sunt nişte probleme pe acolo, dar pentru că a ajuns campioană olimpică nu se mai spun.

Ce probleme?
Camelia Potec nu-l mai recunoaşte ca antrenor pe Puiu Ionescu de la Brăila. La fel şi sportiva pe care mi-a luat-o Sava, nu-mi mai dă bună ziua. Cam asta e practica, toţi sportivii care ajung pe la Doina
Sava uită de antrenorii care i-au format, că aşa le impune ea. Apoi Doina Sava practică dopingul. Căutaţi-l pe Cezar Bădiţă, care a fost suspendat pe motive de dopaj. Întrebaţi-l pe Bădiţă cum îi fura premierile Doina Sava. Şi nu numai lui.

Aţi îndemnat şi alţi copii să facă acest lucru?
Nu am îndemnat niciodată pe nimeni să facă asta. Acum sunt la Racoviţã, dar am fost şi la Steaua sau coordonator la Centrul Olimpic de juniori. Am peste 1000 de medalii cucerite la competiţii interne si internaţionale. Aş putea zice că mă apropii de 2000. Am avut rezultate excelente, dar acum nu mai am din cauza directoarei Huştea de la Racoviţă, care vrea să ne distrugă, să controleze ea tot.. Şi apoi din cauza Doinei Sava, care ne fură copiii valoroşi..

Efecte psihice
Cătălina Florea: “Este un abuz sexual”
ProSport a contactat o asociaţie pentru protecţia copilului pentru a afla ce urmări emoţionale poate avea “metoda pompiţa”. “Este un abuz grav la adresa copilului. Traumele nu sunt numai din punct de vedere fizic şi al sănătăţii, sunt şi de ordin emoţional. Traumele emoţionale au început exact de când a fost obligată să facă acest lucru, asta lasă urme pe viaţă. Apoi, este abuz sexual. Scrie foarte clar în definiţia abuzului sexual că el nu trebuie să se consume, nu trebuie să aibă loc contactul. Este şi acea acţiune asupra unui copil, de atingere şi nu numai de atingere a organelor sexuale. Am avut un caz
în care fetele erau hărţuite verbal care a fost considerat abuz sexual”, a declarat Cătălina Florea, director executiv la Asociaţia Telefonul Copilului.

ARTICOLE SIMILARE

Adi Mutu s-a despărţit de Consuelo?

Experiment inedit: ce ți se poate întâmpla dacă privești timp de 10 minute în ochi pe cineva

Andreea Damian

UNIC: Avea in burta pe fratele sau geaman!

În curând, pilula de a… cincea zi

realitatea

Lucrezi 4 zile și ești plătită pentru 5. Este posibil?

Andreea Damian

Monica Gabor, plătită cu 10.000 $ pe lună de «Mr. Pink»

5 comentarii

Scrie un comentariu