Tabu
PEOPLESlider

Ce a făcut Cătălin Bordea cu banii câștigați la America Express

Cătălin Bordea a vorbit recent despre rolul său din filmul românesc Mentorii, dar și despre banii obținuți la America Express.

Cătălin Bordea și Nelu Cortea au fost marii câștigători ai show-ului America Express – Drumul Aurului, marea finală fiind difuzată în martie 2023. Cei doi au obținut amuleta, dar și premiul în valoare de 30.000 de euro. La această sumă s-au adăugat banii obținuți pentru fiecare săptămână de participare, dar și cei câștigați la concursurile organizate pe parcursul competiției.

Cei doi au mărturisit ulterior că au investit o bună parte din bani, însă în scopuri profesionale. Cei doi au un podcast, Colegi de cameră, și au preferat să investească în studioul unde realizează înregistrările, în aparatură profesionistă și în decor.

Într-un interviu acordat recent, Cătălin Bordea a vorbit despre rolul său din filmul românesc Mentorii, dar și despre banii obținuți la America Express.

„I-am pus într-un cont, îi păstrez ca amintire”, a fost declarat Cătălin Bordea pentru Libertatea.

În ceea ce privește rolul din Mentorii, el a mărturisit că i-a plăcut foarte mult să joace în această peliculă, dar și echipa alături de care a lucrat.

„Acum, ținând cont că eu am terminat actoria, sigur că asta îmi doream. Însă nu am bănuit niciodată că rolul va veni acum. Toți actorii din film ne-am înțeles super bine. A fost o gașcă extraordinară cu care, timp de o lună, m-am distrat o grămadă”, a spus Cătălin Bordea pentru sursa citată.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

DESIGN INTERIOR: Idei din teatru pe care le poți aduce acasă

Ciocîrlan

Lady Gaga, fără machiaj și cu blugi rupți pe scena Premiilor Oscar 2023 – VIDEO

Andreea Damian

Alexia Talavutis a avut parte de o aniversare specială

Tabu Tabu

Lumea preferă loțiunea de plajă preparată după rețete de pe Pinterest. Avertismentul medicilor

Andreea Damian

Tânără arestată și amendată din cauza costumului de baie cu care a apărut la plajă

Andreea Damian

Adela Popescu, prima fotografie cu burtica de gravidă

Andreea Damian

Scrie un comentariu