Tabu
LIFE & LOVE

Ce este orgasmul cerebral și cum îl atingi

Orgasmul în creier, cunoscut şi sub numele ştiinţific de Răspuns Senzorial Meridian Autonom, a ajuns în atenţia cercetătorilor care vor să înţeleagă mai bine acest fenomen. În ciuda poreclei sale de orgasm, această stimulare a fost descrisă de cei mai mulţi subiecţi drept o stare de entuziasm şi exaltare mai mult decât una de ordin strict sexual, scrie Medical Daily.

Orgasmul cerebral este un mister pentru oamenii de știință. El este legat mai mult de mintea noastră, explică dr. Mihaela Bilic. Autonomous Sensory Meridian Response (ASMR) se poate traduce drept răspuns senzorial autonom culminant și este un fel de extaz senzorial, o stare de bine intensă numită și orgasm cerebral. Deși se pare că a existat dintotdeauna, abia în anul 2000 Jennifer Allen vorbește și definește în America noțiunea de ASMR. Acest termen face referință la modul individual, propriu fiecărui individ, de a reacționa, prin plăcere, la stimuli externi. Cu alte cuvinte nu toți suntem sensibili la aceiași stimuli, nu tuturor ne plac aceleași lucruri – cu atât mai complicat, fiecare trebuie să descopere și să găsească propriile surse de plăcere”, arată ea.

Ce îl declanșează

Dar ce anume declanșează acest orgasm cerebral? Răspunsul senzorial autonom culminant este determinat în primul rând de stimuli auditivi, apoi de cei tactili și, câteodată, cei vizuali. ASMR este o manifestare neurologică care asociază mai multe simțuri și este prezentă în general la persoane sensibile la sugestie, care au un contact real cu propria ființă și care reușesc să se bucure de prezent, să renunțe la control și la trăitul prin prisma rațiunii. Fiind vorba despre un fenomen nou, nu există multe studii științifice care să-l analizeze, cel mai complet fiind un studiu epidemiologic făcut pe 500 persoane și ale cărui rezultate au fost publicate în 2015, arată dr. Mihaela Bilic.

Stimulii care duc cel mai des la declanșarea unui ASMR sunt, în ordine descrescătoare:

  • vorbitul șoptit, murmuratul la ureche (75%);
  • atenția personală acordată prin atingere, de exemplu să-ți perie sau să-ți împletească cineva părul, să-ți închidă nasturii sau un fermoar etc. (70%);
  • sunetele „crocante”(64%);
  • gesturile lente, cu încetinitorul (53%).

Orgasmul cerebral se caracterizează printr-o senzație de gâdilare, de înfiorare și căldură care pornește de la nivelul capului, coboară apoi pe gât și pe spate, prin umeri și brațe. Intensitatea senzației depinde de stimuli și e diferită de la o persoană la alta, dar are la bază aceeași descărcare de dopamină responsabilă de starea de bine, de “topirea” de plăcere”, detaliază medicul, pe pagina sa de Facebook.

ARTICOLE SIMILARE

Femeile din zodiac care nu se vor lăsa niciodată controlate de un bărbat

Andreea Damian

8 semne că ai crescut într-o familie toxică

Andreea Damian

E sigur să faci sex în timpul pandemiei de coronavirus? Experții ne lămuresc

Andreea Damian

Şi-au schimbat sexul ca să fie împreună

Enrique Iglesias deține secretul relației perfecte: „Fac sex zilnic, la micul dejun”

Andreea Damian

13 sfaturi pentru o căsnicie fericită!

Scrie un comentariu