Home > Lifestyle > Stiri > Ce fac cu viața mea… profesională

Ce fac cu viața mea… profesională

Cineva spunea că pentru a fi fericit un om are nevoie doar de trei „lucruri”: cineva pe care să-l iubească, ceva în care să spere și ceva să-i placă să facă. Zilnic. Așa că, în momentul în care ceea ce faci, adică munca cea de toate zilele, nu-ți priește… Huston! We have a problem! Cam așa s-ar rezuma problema „ce fac cu viața mea… profesională” când te uiți din partea angajatorului. Conform unui studiu realizat la nivel național de Institutul de Cercetări Economico-Sociale și Sondaje pentru revista Capital, principalul criteriu pentru care tinerii aleg o anume facultate este, ca în zicala de mai sus, plăcerea de a practica profesia respectivă (67% dintre repondenți). În cercetare mai apar drept motivații pentru alegerea studiilor universitare renumele profesiei (35%), renumele facultății (32%), cererea mare pe piața forței de muncă (26%), insistențele părinților (17%).
Când auzim povești despre job-urile altora, ne atrag atenția cei care au succes, expunerea lor publică și salariile mari. E motivul pentru care am încercat să aflăm de la câțiva tineri de ce și-au schimbat meseriile pentru care se pregătiseră și practică astăzi job-uri la care râvnesc toți. Nu ne-am propus o radiografie a pieței de muncă, ci doar o privire sub lupă a câtorva cazuri de la care avem de învățat.

 

MIHAELA, 28 de ani fost posibil ghid montan, actualmente Account Manager

E important de știut că ei îi place muntele mult. Foarte mult. Åži a dat la Geografie pentru că voia să învețe mai multe despre el. Din cauza asta a mers sute de kilometri mai la sud, culmea, în câmpie, la București. În facultate așteptările i-au fost însă înșelate, dar spune că i-a prins bine pentru că a întâlnit și oameni foarte pasionați, pe lângă „colegii-roboței, dintre care cam 90% nu fuseseră vreodată pe munte”. N-a lucrat în timpul școlii pentru că nu voia să ia din timpul acordat studiului, iar primul gând când a terminat-o a fost „Master!”, Geomorfologie mai departe. A dat examen și la master, a intrat, s-a dus la câteva cursuri, dar „nimic nou sub soare”. Între timp s-a angajat ca broker și a câștigat bani buni. Au urmat doi ani de zile fără concedii, fără libere, „da’ măcar reușisem să-mi iau mașină de spălat.” A renunțat pentru a ajunge la o agenție care producea obiecte promoționale. Åži-a dat demisia și de aici și a stat șapte luni acasă. Geografia? Hm, doar o dorință. Trebuia să-și găsească un job „adevărat”. Åži așa a ajuns la agenția de publicitate la care lucrează și acum. A fost provocator. De doi ani învață, învață, învață. Geografia pare destul de îndepărtată pentru că Mihaela are o familie și vrea, „ca tot românu’”, o casă, iar rata n-o să poată fi plătită niciodată „din geografie”.

 

Teo, 25 de ani fost posibil manager, actualmente stand-up comediant full-time


Teo nu-și planifică niciodată viața, da?! Întrebarea care l-a blocat întotdeauna este „Unde te vezi peste cinci ani?”. Åži ca să fim înțeleși de la bun început: toate i s-au întâmplat. Pur și simplu. Dintr-un liceu în care elevul era luat în serios, Teo a ajuns la ASE, Facultatea de Management, „unde era opusul”. Aici s-a considerat parte din cei 10 % studenți care chiar voiau să fie acolo, „restul dădeau din lipsă de imaginație, îi trimiteau părinții sau pentru că le suna bine.” Pe lângă asta, „erai doar un număr matricol, materie primă care trebuia procesată ca într-o uzină”. În anul doi și-a dat seama că n-o să învețe nimic în facultate, că o să se umple de sictir, anacronisme și tovărășisme. Da, l-am întrebat și eu de ce nu a renunțat. Păi, pentru că funcționa pe principiul „părintesc”, să nu pierzi niște ani din viață și „să ai o diplomă”. Cam atunci însă se apuca de stand up. Aha, aici voiam să ajungem. Cum ajungi să… te apuci de stand up, direct de pe băncile ASE-ului? Simplu: urci pe scenă la „momentul publicului” într-un show de stand up. „Cât de rău putea să fie?”, și-a spus în barbă Teo. Åži a mers. Îi plăcea „Seinfeld”, show-ul de stand up de-acolo și s-a gândit „mă, ce caterincă ar fi”În momentul ăsta e foarte clar că planurile lui se leagă de stand up.
„Dac-aș avea din nou 18 ani, aș avea un singur lucru în minte: facultatea nu contează. Aș alege ori o facultate ușoară, ori una interesantă… psihologie, ceva de genul ăsta. Asta-i lecția pe care am învățat-o. Åži asta mi-a spus și taică-meu: „Termin-o! Vezi tu dup-aia”.Acum e „angajat full time” al trupei Deko.

 

Andreea, 27 de ani fost posibil cibernetician, actualmente general manager la o agenție de modelling


În liceu Andreea era tare la mate-fizică, „locul trei pe țară la fizică, la olimpiadă”. După liceu, a avut o tentativă cu contabilitatea, „de gura mamei”, dar nu i-a plăcut pentru că se vedea deja bătrână cum număra cifre până la plictiseala supremă. Åži cum la vremea respectivă „era o modă să te duci la ASE”, a ales cibernetica pentru că se făcea mai multă mate și împăca trendy-ul cu utilul.
În anul III și-a dat seama însă că nu are rezistență la meseria de cursă lungă care este programarea, pentru că nu avea astâmpăr în fața calculatorului mai mult de 3 ore. Evident că s-a gândit să renunțe și să dea în altă parte, dar deja mai avea la activ o facultate părăsită. Nu se făcea, așa că, și-a călcat pe inimă și a zis s-o termine. A început să lucreze mai mult în glumă. A mers la un casting pentru un brand de băuturi alcoolice și a ajuns să „promoveze” prin toată țara. Când a terminat facultatea s-a angajat la o multinațională, până într-o seară când, la o terasă din Herăstrău, s-a întâlnit cu cineva care avea nevoie de promoteri pentru o campanie de lungă durată. Åži gata. A făcut o agenție de casting (On Vogue Agency) împreună cu un prieten, iar de doi ani sunt pe piață… fără cibernetică. N-are regrete legate de facultate pentru că i-a structurat gândirea bine, dar, în rest, nu prea are ce să facă în noua viață cu ea.

 

Dan, 50 de ani fost tenisman, om de afaceri, director de fabrică, jurist, actualmente organizator de evenimente


Dan a jucat tenis și a crezut, în adolescență, că totul se va învârti în jurul sportului. Åži s-a învârtit… până pe la 32 de ani, timp în care a fost în echipa națională, dar și antrenor la un centru de pregătire din New York. Are povești multe din perioada asta, cu design de rachete, cu Mick Jagger și Navratilova la fileu. A antrenat vedete și a făcut bani buni. Până când și-a dat seama că „tenisul nu mai avea taine”. A fost pe rând real estate broker și Wall Street broker, cu licențe și tot tacâmul, dar și-a dat seama că nu-s pentru el. Banii obținuți din tenis au intrat în artă când s-a hotărât să deschidă o galerie pe Madison Avenue, în Manhattan. Åži-a dat seama că a fost inconștiență, dar crede că asta lipsește oamenilor: „dramul ăla de incoștiență ca să faci ceva”. Galeria de artă a funcționat la cotă maximă câțiva ani buni, dar în ’89 a venit în România și s-a reprofilat: firmă de export-import și fabrică de textile. Ca director s-a gândit să facă Dreptul, pentru că îl ajuta „să aibă controlul”. La 42 de ani a terminat facultatea, dar aventura profesională a continuat. A renunțat la directoratul fabricii ca să lucreze ca business manager într-o importantă societate de avocați. După trei ani însă a schimbat totul pentru „o viață mai liniștită”. Acum organizează evenimente de muzică, teatru și se „hrănește” din marea bucurie pe care ți-o dă un vernisaj nou sau un concert reușit. Să vă mai spun că e implicat și într-un ONG din Brașov care renovează „fațade” și „adoptă” case de patrimoniu
Fiecare din cei patru sunt, jurnalistic vorbind, personaje bune pentru un reportaj. Au povești cu urcușuri și coborâșuri, au meserii „glamouroase” și transmit un mesaj pozitiv pentru că sunt împăcați cu ceea ce fac. Vorbind cu ei am crezut că o să aflu care-s meseriile la care se renunță, dar mi s-a confirmat că există  renunțarea din prea multă pasiune pentru un alt job, sau renunțarea de nevoie. Am mai aflat că, în cazul celor care au succes, există un atașament special pentru slujba cu care au hotărât să-și dea întâlnire zilnic. Ca o iubită capricioasă ea îi face nostalgici, resemnați, revoltați, hotărâți sau îndrăgostiți fără scăpare.
Dar oamenii din acest reportaj nu ilustrează decât o mică parte din situațiile cu care ne confruntăm când „facultatea s-a încheiat”. Mai intervin în ecuație disponibilitatea locurilor de muncă pe piață, aptitudinile noastre care se potrivesc sau nu cu ceea ce am învățat în facultate și, de ce să nu o recunoaștem, relațiile pe care le avem când căutam un job.O amică mi-a spus, mai în glumă, mai în serios, că, de fapt, nu știe decât o persoană care continuă să facă ce-a făcut și-n școală.Dezamăgiri, așteptări înșelate, pasiuni proaspete, familii, vise reaccesate și alte multe și mărunte motive ne pot rescrie un drum pe care îl credeam bătut în cuie.Par încurcate căile jobului. E motivul pentru care e bine să solicitați consiliere specializată pentru voi (sau copiii voștri) înainte de a alege o facultate. Tocmai începe un nou an școlar.

Cum îti alegi facultatea,profesia,cariera
Ce spun specialiÅžtii  din centrele de consiliere a carierei
• Prin autocunoșterea propriilor aptitudini și abilități care pot fi „recunoscute”, pe de o parte, de-a lungul timpului, prin acțiuni de voluntariat, participări la con­cursuri, olimpiade, perioade de stagii, iar pe de altă parte, pot fi detectate și prin teste de inte­li­gență, teste de aptitudini, testarea abilităților, teste de personalitate; chestionare de autoevaluare a personalității, chestionare de interese, de valori.
• Trebuie să existe o „potrivire” între profesia pe care ți-o oferă absolvirea unei facultăți și structura personalității (introversie/extroversie).
• Tendința pieței muncii – care sunt specializările oferite de o fa-
cultate și care este cerința pieței (serviciile de consiliere din cadrul liceelor pot oferi aceste informații).
• Odată ce ai ajuns în facultate nu rata perioada stagiilor, internship-urilor sau orice altă activitate care te va aduce în contact direct cu profesia aleasă.
Există o discrepanță între reprezentările pe care le avem pentru o anumită meserie, pe care ni le construim pe baza modelelor oferite de mass media, poveștile părinților sau ale prietenilor și sarcinile, aptitudinile necesare pentru exercitarea profesiei. (Cel mai la îndemână este exemplul profesiei de jurnalist. Åži Superman era jurnalist… atunci când era o persoană fără superputeri. Dar câte persoane au acces la complexitatea profesiei? Câte filme cu viața profesională a avocaților au fost difuzate? Suficient de multe încât, la un moment dat, a spune că dai la Drept era echivalentul…  studiilor preferate de manechine.)


Job-urile În cifre
• 88% dintre absolvenți și-au ales profesia din proprie inițiativă, 22% au fost influențați de părinți și prieteni, 17% de profesorii din liceu, 13% de profesorii care i-au meditat, 11% de mass-media.
• Majoritatea absolvenților de învățământ superior (84%), promoția 2000, se bazează pe propriile puteri pentru a găsi un loc de muncă. În general, însă, tinerii sunt nemulțumiți de pregătirea practică din facultate, 64% consi­derând că studiile universitare asigură doar o pregătire teoretică.
• Cei mai motivați pentru practicarea profesiei sunt absolvenții facultăților de construcții, iar cei mai puțin motivați sunt absolvenții universităților. Dintre cei care cred contrariul, 55% declară că motivul este lipsa de experiență practică.
• Pe parcursul facultății, o bună parte din tineri și-au schimbat orientarea profesională, așa că numai 57% doresc să lucreze în profesia aleasă.


Comenteaza acest articol

Ce fac cu viața mea… profesională

by admin   8 min
0