Tabu
PEOPLESlider

Ce frumoasă este fiica lui Cătălin Crișan. A renunțat la medicină și a dat la actorie

Cătălin Crișan a fost invitat, miercuri, în platoul emisiunii „Vorbește lumea”. Artistul a avut-o alături pe fiica lui Daria, de 20 de ani. Tânăra este de o frumusețe rară. După ce o perioadă în care a îmbrățișat cariera de model și de artist, Daria se bucură acum de anii frumoși petrecuți pe băncile facultății.

„Eu stau în sfârșit cu familia de Crăciun. Pentru că am avut o perioadă foarte ocupată. Deși locuiesc în continuare acasă, n-am stat suficient cu ei și aș vrea să le acord puțin din inimioara mea. Mai mult, de fapt”, a spus Daria.

Se pare că Daria nu s-a desprins de artă, după ce inițial se îndreptase spre medicină. Fiica lui Cătălin Crișan urmează în prezent cursurile de actorie la UNATC.

Este o facultate foarte solicitantă și dacă nu ești trup și suflet, mai bine nu ești deloc. Eu am preferat să fiu trup și suflet ceea ce înseamnă că mi-am dat toată energia acolo și acum am nevoie să-mi încarc bateriile. Sunt la UNATC la Actorie.

A renunțat la Medicină pentru Actorie

Data trecută când am venit aici știu, erau alte planuri. (…) Am ținut secretă treaba asta, că vreau să dau aici și tot procesul admiterii, pentru că nu a fost treaba nimănui până la urmă. Apoi lumea a început să spună: «Domne, a renunțat la Medicină pentru că a fost prea greu». Nu. Greu e și la Drept. Greu e și la actorie. Dar cel mai greu a fost de fapt să știu ce-mi doresc și să nu am curaj să spun.

Să nu mă mai pun pe mine pe locul doi și să încerc să îndeplinesc visul altor persoane care-mi doreau negreșit binele. Drept urmare, renunțarea la medicină n-a fost decât rezultatul depășirii limitei mele de anduranță fizică și emoțională. A fost un fenomen de suprasaturație. Am fost curajoasă și am luat cea mai bună decizie din viețișoara mea de până acum”, a mai spus Daria.

Daria a făcut parte din distribuția mai multor piese de teatru și își ajută tatăl la școala deschisă acum doi ani, Cătălin Crișan Education Center. În plus, Daria este talentată și la dans, în ultima lună de liceu tânăra câștigând Premiul I în cadrul concursului de dans Sincaifest.

ARTICOLE SIMILARE

Quentin Tarantino, tată pentru prima dată la vârsta de 56 de ani

Andreea Damian

Jorge și soția lui au făcut 7 ani de căsnicie în vacanța din Antalya

Tabu Tabu

Cele mai captivante circuite de calatorie pentru primavara 2017

realitatea

Cum arătau Rona Hartner și Ioana Ginghină în adolescență

Tabu Tabu

8 reguli de care să ții cont atunci când îți cumperi ochelari de soare

Andreea Damian

Cel mai bun stil: generația X, Z sau milenarii?

Andreea Damian

Scrie un comentariu