Tabu
PEOPLESlider

Ce mai fac graviduțele Laura Cosoi și Dana Rogoz în plină pandemie

2020 este anul în care din nou foarte multe vedete au decis să devină mame. Iar printre ele, coincidență sau nu, sunt și Laura Cosoi și Dana Rogoz, foste colege în serialul “La Bloc” dar și Tily Niculae altă prietenă din serial care a născut deja. Și toate trei vor deveni mame pentru a două oară în același an
Zilele trecute Tily Niculae și-a dus fiul acasă după ce a trecut prin mai multe probleme pentru că nu știa unde va naște și cu cine. “Prima zi acasă!!!! Care de fapt a fost acum trei zile, însă de la ora la ora sunt și mai ruptă de realitate. Asta pentru că, fie pup o tălpița mică, fie o iubesc pe Sofia și-i mulțumesc pentru fiecare ajutor în parte! Sunt onorată că am acești copii minunați. Dacă nu ar fi fost soțul meu, asumarea acestei relații de atâția ani poate că nici nu trăiam ACUM aceste bucurii!

copii lui tily
copii lui tily

Răducu este tare bine și drăgălaș. Mănâncă exclusiv la san. Doarme și câte 4 ore jumate. Mai are momente când caraie fiindcă îl doare și pe el burtică, însă pentru aceste zile când corpul meu a făcut un efort așa de mare mă declar mai mult decât mulțumită! Sofia, este eroina mea. Închisă în casă de mai bine de o luna… Se împarte cum poate pe platformele digitale să își continue școală. Ce milităm eu pentru gadgeturi cu limite, ce campanii…că de la 15 min pe zi cât avea voie,pfoai, acum totul este altă poveste! Mă ajută nu mult, ci foarte mult! ‘Am așteptat 280 de zile să mă strângi în brațe că-n înainte… Frățiorul meu, iubitul meu. Mă duc să-i dau suzeta mami. Nu îl pot lasă așa. Mami, nu mai trage de picioarele lui. Este sănătos. Uită-te la el. La noi… La 02:00 îl alăptăm și îl schimbăm din nou. Am uitat cât mănâncă bebelușii și de câte ori fac caca.

fiu tily niculae
fiu tily niculae

Cine crezi că mă mangaia pe spate? Când pe mine când pe el!Cum?? Nu mai aveam mâini să-i țîn strâns pe amândoi!! Am discutat mult despre această perioada și i-am promis că vom fi tot noi două. ‘Mami, nu îți poți imagina ce bine este că sunt în brațele tale!’ A așteptat 9 lunisa nu mă mai audă că sunt obosită, îmi este rău, am nevoie de liniște… A fost o abilitate pe care și-a câștigat-o și a muncit singură cu propria-i persoană că să ajungă la puterea ei interioară! Dar, deși i-a fost greu, iar acum este și această perioada in care efectiv izolarea socială ne joacă pe toți…sunt convinsă că o va transformă într-o minunată viitoare femeie! Nu va spun ce emoții trăiesc. Va mulțumesc pentru fiecare mesaj, gând BUN! Mi-a fost imposibil să le citesc sau răspund fiecăruia”, a scris Tily Niculae pe pagina să de socialziare.

Laura Cosoi a vorbit despre primul trimestru de sarcină
Și fosta colegă lui Tily este însărcinată în cinci luni. Laura Cosoi a povestit pe blogul sau cum s fost în primul trimestru de sarcină. “În primul trimestru am avut parte de o sarcină foarte asemănătoare cu cea anterioară, ceea ce se întâmplă și acum. Nu mi-e greață, nu mi-e rău, iar una dintre puținele diferențe e că nu prea am avut poftă de mâncare. Pur și simplu nu-mi venea să mănânc. Mâncăm dimineață foarte bine, apoi după-amiză nu prea mai puteam. În rest, am fost energică, n-am avut nicio stare de moleșeală, doar din când în când dureri de burtă, dar sunt normale. Am observat însă că nu mai pot să fac mișcare cum făceam când eram însărcinată cu Rita. La fiecare activitate fizică am mici dureri, așa că prefer să mă odihnesc. În schimb, sunt la fel de relaxată ca la primă sarcină, numai că îmi este dor de bebelușul meu și aș vrea să o văd tot timpul.

laura cosoi gravida
laura cosoi gravida

Acum sunt parcă mai conștientă decât la prima sarcină, pentru că știu cum se va concretiza: o sarcină se transformă într-un bebe, apoi într-un copil, care îți bucură sufletul de câte ori îl vezi. Când mă uit la Rita, îmi dau seama că în mine crește o viață și un suflet care va fi jumătatea Ritei. Îmi aduc aminte că atunci când am făcut botezul Ritei la Baia Sprie, preotul ne-a vorbit despre acest eveniment. La româno-catolici este obiceiul ca un cuplu să fie pregătit înainte de orice pas important împreună. Iar unul dintre lucrurile pe care ni le-a a fost ce putem să-i oferim copilului – pe lângă iubire. A subliniat că trebuie să ne împlinim datoria de a-i dărui un frate sau o sora, pentru că numai atunci va simți că e parte dintr-un întreg, că mai e cineva că el pe lume”, a scris Laura pe blog.
Dana Rogoz primele imagini cu bebelușa
Și fosta Abramburica, Dana Rogoz, a fost emoționată după ce s-a dus la ecograf. “Azi am revăzut-o pe fetiță mea. Mă rog, doar i-am zărit puțin năsucul, apoi buzele, căci se ascundea întruna cu ambele mânuțe. Deși a fost primul consult la care nu a participat și Radu, deși eram stresată și foarte atentă la tot ce ating și cum să păstrez distanță între mine și ceilalți pe holul clinicii, firește că m-am bucurat de reîntâlnire și să aflu că sarcina evoluează bine în continuare.

dana rogoz
dana rogoz

Și m-am bucurat inclusiv de drumul cu mașîna dus-întors. Căci după atâtea zile de autoizolare, m-am simțit puțin ca băiatul din Room. M-am uitat la copaci, la clădirile pe lângă care treceam, la oameni… am mers mai încet, deși străzile erau aproape pustii. Acum, din nou acasă. P.S. Doamne, micuța mea, câte o să am să îți povestesc despre ultimele mele săptămâni cu ține in burtică…”, a scris vedetă pe pagina ei de socializare.

ARTICOLE SIMILARE

Will Smith lansează o colecție de haine inspirată de serialul Fresh Prince of Bel-Air

Andreea Damian

Kiss FM, reacţie fermă în scandalul Connect-R. De ce l-a interzis pe artist

Andreea Damian

A cumpărat cu 13 $ un inel cu diamant. După 30 de ani i-a descoperit adevărata valoare

Andreea Damian

Shaormeria lui Tzancă Uraganu a fost închisă, la nici un an de la funcționare

Andreea Damian

Top 5 veste in trend toamna aceasta

realitatea

MET GALA 2021 | Cele mai bune momente de modă

Andreea Damian

Scrie un comentariu