Tabu
PEOPLE

Ce mândru este Marius Tucă de fiica lui, frumoasă Daria

Puțini dintre cititorii noștri știu cum că îndrăgitul om de radio și televiziune este și tată și are o fiica pe care o cheamă Daria. Iată că Marius Tucă și-a călcat pe inima și a scos de ls naftalină o fotografie frumoasă cu el și fiica să pe care a postat-o pe rețelele de socialziare și a scris un mesaj care a primit o mulțime de aprecieri.
Tatăl Marius Tucă i-a făcut o dedicație specială fiicei sale, Daria, care zilele trecute a împlinit 22 de ani. Lângă fotografia respectivă cu cei dpi omul de radio și televiziune a scris și un mesaj, mai bine zis un mesaj de la mulți ani pentru fiica lui.

marius tuca si daria
marius tuca si daria

 

“La mulți ani, Daria! 29 iulie 1998. Aşa s-a născut şi lumea, Cu zâmbetul pe buze, senină, Scăldată în ea şi în lumină, Ca-n ziua aceea a ta, Desprinsă din calendarul vieţii, Şi ruptă din Răi şi Univers, Învelită în scutece de abur, Aburul unei dimineţi de vară, Iar tu erai atât de frmoasă, Leoaică născută din coama lumii, Muşcând din aer şi din sânul mamei, Lapte din comete, din lumina lunii. Marius Tucă”. Fără alte cuvinte, am putea spune că acest mesaj a fost unul impresionant pentru cei care l-au citit și i-au urat ei toate cele bune fiicei lui Marius Tucă. Daria Ana Tucă își dorea în trecut să devină regizor, nu ce a luat drumul pe care l-a ales tata.

ARTICOLE SIMILARE

În timp ce Andi Moisescu are CoVid19, soția sa dă sfaturi halucinante

Tabu Tabu

Mesajul transmis de Spike, după ce a recunoscut relația cu fosta soție a lui Cătălin Bordea

Andreea Damian

Cum de Kate Middleton mai are păr după ședințele de chimioterapie

Andreea Damian

Ce pensie încasează Florin Piersic la 86 de ani

Andreea Damian

Delia revine cu o triplă surpriză pentru fanii ei

Tabu Tabu

Cum arată Dana Rogoz însărcinată în 6 luni. Abia i se vede burtica…

Tabu Tabu

Scrie un comentariu