Tabu
HEALTH

Ce trebuie să faci ca să ai grijă de sănătatea inimii tale? (P)

Un stil de viață sănătos nu înseamnă doar o siluetă suplă și frumoasă, ci și un organism rezistent, care funcționează așa cum trebuie. Inima este organul cel mai afectat de stres și oboseală, de aceea este esențial să știm cum trebuie să avem grijă de ea. 

Grija pentru sănătatea inimii noastre este cu atât mai importantă cu cât multe boli cardiovasculare nu au simptome decât atunci când afecțiunea devine foarte avansată. Spre exemplu, vom observa simptome de boală coronariană abia atunci când problema devine acută și apar durerile în piept sau dificultățile la respirație. În acest moment, va fi mult mai dificil să ținem sub control evoluția bolii, iar riscul apariției unor complicații, cum este infarctul miocardic, devine mult mai mare.

Din fericire, există soluții simple prin care putem preveni apariția afecțiunilor cardiace, iar ele țin de adoptarea unui stil de viață sănătos. Iată care sunt acestea!

Renunță la fumat și la alcool

Cea mai eficientă măsură pe care o putem lua este renunțarea la fumat și la consumul regulat de alcool. Fumatul crește riscul formării de cheaguri de sânge sau de plăci de aterom pe vasele de sânge, problemă care poate duce în timp la hipertensiune arterială și chiar la accident vascular cerebral sau la infarct miocardic. De asemenea, abuzul de alcool poate duce la hipertensiune arterială.

Fă zilnic mișcare

Indiferent de vârstă, este important să avem zilnic activitate fizică, măcar 30 de minute. Putem face orice fel de sport ne place: aerobic, fitness, alergare, înot, ciclism, volei, fotbal, important este să ne punem sângele în mișcare și să stimulăm activitatea inimii. 

Sportul ajută și la menținerea unei greutăți corporale normale, previne depresia și alte afecțiuni psihice și menține nivelul glicemiei și colesterolului în limite normale. Pentru persoanele care nu pot face efort fizic prea intens, chiar și 30 de minute de plimbare în ritm mai alert sunt binevenite pentru sănătatea inimii.

Mănâncă sănătos

Dieta este foarte importantă pentru sănătatea inimii și trebuie să avem grijă ce mâncăm chiar dacă avem o greutate normală. Inclusiv persoanele care sunt slabe pot dezvolta boli ale inimii, dacă au un stil de viață dezechilibrat.

Grăsimile din alimentele procesate se vor acumula în timp pe vasele de sânge, care se vor îngroșa, iar sângele nu va mai putea circula normal. Din această cauză pot să apară multe afecțiuni cardiovasculare: ateroscleroza, hipertensiunea arterială, boala coronariană, cardiopatia ischemică etc. 

Prin urmare, este esențial să respectăm o dietă bazată pe alimente cât mai naturale, neprocesate, care să fie bogate în minerale, vitamine și antioxidanți. Meniul zilnic ar trebui să includă: legume proaspete sau fierte, fructe, lactate degresate, cereale integrale, semințe, ouă, carne slabă (pui, vită), pește, fructe de mare, uleiuri vegetale.

Odihnește-te

Stresul și extenuarea sunt factori de risc importanți pentru bolile de inimă. De aceea, trebuie să ne odihnim suficient noaptea, iar pe timpul zilei să ne rezervăm câteva momente de relaxare, în care să facem ceva care ne place, pentru a putea scăpa de stres. Pauzele în care facem puțină mișcare, citim, ascultăm muzică sau medităm ne pot ajuta să gestionăm mult mai ușor perioadele dificile din viața noastră.

În concluzie, putem scădea riscul apariției bolilor de inimă dacă avem grijă de noi, facem sport, ne odihnim suficient și consumăm alimente sănătoase.

ARTICOLE SIMILARE

Iată de ce nu ar trebui să lași ușa dormitorului deschisă când dormi!

Andreea Damian

10 plante de purificare a aerului pe care trebuie să le ai în casă dacă suferi de alergii

Andreea Damian

Lista cu medicamente esențiale, publicată de Comisia Europeană. Care sunt pastilele care ne trebuie oricând

Andreea Damian

Alimente care iti sunt aliat cand tii dieta!

realitatea

Dependența de telefon te ucide? Probleme de sănătate în era digitală

Andreea Damian

Ce să eviți după vaccinarea antigripală

Andreea Damian

Scrie un comentariu