Tabu
HEALTH

Ce urmează după diagnosticul de infertilitate? Soluțiile care îți pot îndeplini visul de a deveni mamă (P)

Infertilitatea poate avea numeroase cauze. De cele mai multe ori, tratamentele hormonale pentru stimulare ovariană și intervențiile chirurgicale pot rezolva problema, redând astfel fertilitatea. Totuși, există și situații în care sarcina nu poate fi obținută pe cale naturală, nici după tratamente hormonale îndelungate sau proceduri invazive. 

În aceste cazuri, singura modalitate prin care o femeie poate deveni mamă, o reprezintă anumite proceduri medicale mai elaborate: fertilizarea in vitro sau inseminarea artificială.

Una dintre cele mai frecvente cauze ale infertilității, sindromul ovarelor polichistice, poate fi tratată cu ajutorul medicamentelor și injecțiilor. Astfel, ovarele vor funcționa din nou și va putea fi obținută o sarcină pe cale naturală. 

Din păcate însă, există și situații în care ovarele nu mai funcționează deloc sau există alte probleme grave, care nu pot fi remediate, iar sarcina nu poate să apară decât în urma unor proceduri medicale speciale. Iată care sunt acestea.

Inseminarea artificială

În cadrul acestei proceduri, spermatozoizii vor fi injectați direct în uter, în perioada în care are loc ovulația. Procedura poate fi realizată prin coordonare cu ciclul menstrual normal al pacientei sau prin stimularea ovulației cu ajutorul unor medicamente speciale. În acest fel, ovulul poate fi fertilizat mai repede și mai ușor.

Pentru această intervenție, poate fi folosită spermă de la un donator anonim sau de la partenerul pacientei. Procedura este simplă și accesibilă, deoarece nu presupune o tehnologie foarte avansată. Totuși, nu este de ajutor atunci când pacienta nu are ovulație. În acest caz, singura variantă o reprezintă fertilizarea in vitro.

Fertilizarea in vitro

Procedura de fertilizare in vitro este ultima soluție pentru femeile care nu pot deveni mame pe cale naturală. Deși este mai costisitoare, intervenția are mari șanse de reușită, deoarece se bazează pe o tehnologie foarte avansată. Ovulele (care pot fi prelevate de la pacientă sau de la o donatoare anonimă) sunt fertilizate în laborator, cu spermatozoizi de la partenerul pacientei sau de la un donator. 

Astfel, se obțin mai mulți embrioni, care vor fi apoi transferați direct în uterul pacientei. De obicei, în urma unei singure proceduri rezultă mai mulți embrioni, iar o parte dintre aceștia pot fi crioconservati, dacă pacienta dorește. În acest fel, vor putea fi utilizați ulterior, fără să mai fie nevoie de reluarea procedurii de recoltare și fertilizare.

Procedura poate fi eficientă inclusiv în cazul femeilor care nu mai au ovulație din cauza vârstei prea înaintate, care au intrat la menopauză precoce sau au urmat un tratament medical, care le-a afectat ovarele (chimioterapie sau radioterapie). De asemenea, fertilizarea in vitro poate fi utilă și pentru cuplurile infertile în cazul cărora nu a putut fi descoperită o cauză clară a problemei.

Prin urmare, există soluții chiar și pentru femeile care nu au reușit să rămână însărcinate, deși au urmat numeroase tratamente medicale. Tehnologiile de ultimă generație le pot îndeplini și lor visul de a deveni mame, chiar și atunci când această perspectivă pare să fie din ce în ce mai îndepărtată.

ARTICOLE SIMILARE

De ce pe unii dintre noi curăţenia îi face mai puţin anxioşi?

Andreea Damian

Un studiu alarmează mamele tinere care știau până acum că laptele matern este cel mai bun

Andreea Damian

Amnezia după naștere. Iată de ce este un lucru bun pentru tine și copilul tău

Andreea Damian

Consecințele înfiorătoare ale consumului de energizante, dezvăluite într-un nou studiu

Andreea Damian

Cum să înfruntăm gerul și să rămânem sănătoși

Andreea Damian

Avertismentul medicilor pe vreme de caniculă – Cum trebuie să prevenim infecțiile respiratorii

Tabu Tabu

Scrie un comentariu