Home > Slider > Cea mai bună actriţă, Frances McDormand, discurs emoţionant la Oscar

Cea mai bună actriţă, Frances McDormand, discurs emoţionant la Oscar

Câştigătoarea premiului Oscar pentru cea mai bună actriţă în 2018, Frances McDormand a ţinut un discurs feminist extrem de puternic şi şi-a emoţionat colegele de sală.

La finalul discursului, Frances McDormand le-a rugat pe toate femeile nominalizate la gala cu numărul 90 a premiilor Oscar să se ridice în picioare: “M-aş simţi onorată dacă toate femeile nominalizate în această seară pentru toate categoriile s-ar ridica în picioare şi ar sta alături de mine – Meryl, dacă tu te ridici toată lumea se va ridica, haideţi – producătoarele, regizoarele, scenaristele, compozitoarele, cele care au realizat design-ul, haideţi cu toatele! Ok, uitaţi-vă în jurul vostru, priviţi doamnelor şi domnilor. Pentru că noi toate avem poveşti de spus şi proiecte care au nevoie de finanţare. Nu ne vorbiţi despre ele la petrecerile care vor urma în această seară. Invitaţi-ne în biroul vostru peste câteva zile sau veniţi voi la noi la birou, cum vă e mai comod. Şi vă vom povesti despre proiectele noastre. Am două cuvinte pentru voi toţi în seara aceasta: clauză incluzivă.”

 

Revista The Hollywood Reporter a explicat că această clauză  este o specificare contractuală care va cere studiourilor de acum înainte să fie incluzive şi să pună accent pe diversitate. McDormand a încurajat oamenii din sală să militeze pentru asta şi să participe activ la schimbare. Ea militează pentru susţinerea poveştilor cu şi despre femei.

Actriţa a mai câştigat un Oscar în 1997 pentru rolul său (o poliţistă curajoasă dintr-un oraş mic) din filmul “Fargo”, film coregizat de soţul său, Joel Coen. A mai fost nominalizată pentru premiul de cea mai bună actriţă în rol secundar de trei ori: în 1989 (“Mississippi în flăcări”), în 2001 (“Aproape celebri”) şi în 2006 (“Ţinutul din Nord”).

Anul acesta, actriţa în vârstă de 60 de ani, a câştigat voturile criticilor şi spectatorilor din toată lumea cu rolul mamei unei tinere ucise în circumstanţe necunoscute care îl face de ruşine pe şeful poliţiei locale pentru că nu e în stare să afle cine e criminalul fetei sale. Pentru acelaşi rol a primit un premiu Golden Globe, Screen Actors Guild Award, Critics Choice şi o mulţime de alte premii naţionale şi regionale ale criticilor.

Articole asemanatoare
Margaret Atwood le spune fanilor serialului The Handmaid’s Tale să se relaxeze puțin
Venus William
Venus Williams: „Femeile au mai multă putere decât înainte”
De 8 Martie primele femei ale politicii din România au gătit, cele din Spania au protestat
Serena Williams a apărut într-o reclamă Nike cu mesaj puternic feminist

Loading...

Comenteaza acest articol

Cea mai bună actriţă, Frances McDormand, discurs emoţionant la Oscar

by Dora Constantinovici   1 min
0