Tabu
FASHIONSlider

Cel mai valoros brand din lume vrea să cumpere Tiffany pentru 14,5 miliarde de dolari

Grupul de lux francez LVMH a lansat o ofertă de 14,5 miliarde dolari pentru pentru achiziţia celebrului brand de bijuterii Tiffany.

LVMH care este condus de miliardarul Bernard Arnault și deține mărci precum Louis Vuitton și Christian Dior și-a confirmat luni interesul de a cumpăra brandul newyorkez de bijuterii. Grupul francez a declarat că a purtat „discuții preliminare” cu privire la o „posibilă tranzacție” cu Tiffany. „În lumina recentelor zvonuri apărute pe piaţă, confirmăm că am purtat discuţii preliminare cu privire la o posibilă tranzacţie cu Tiffany, dar nu există asigurări că aceste discuţii vor duce la un acor”, a declarat un reprezentant.

Tiffany (TIF) a confirmat luni, într-un comunicat, că analizează o propunere financiară a grupului LVMH, pentru a cumpăra compania pentru 120 de dolari per acțiune, cu 22% mai mult decât preţul de închidere de vineri, 25 octombrie. O astfel de tranzacție ar ridica valoarea Tiffany la aproximativ 14,5 miliarde de dolari.

Oferta vine în condiţiile în care Tiffany s-a confruntat cu stagnarea vânzărilor, în contextul încetinirii economiei Chinei, care a afectat cheltuielile turiştilor chinezi – clienţi importanţi pe segmentul de lux. În plus, dolarul puternic a făcut ca produsele Tiffany să fie mai scumpe pentru clienţii din afara SUA.

Analiștii cred însă că există șanse mari ca Tiffany să reziste pentru o ofertă mai bună.

Analistul Oliver Chen prezice că LVMH ar trebui să propună cel puțin 160 de dolari per acțiune pentru a asigura o tranzacție. Acesta a spus că alte companii de lux – cum ar fi Richemont, care deține Cartier – ar putea face oferte concurente.

Acordul ar spori prezența LVMH în Statele Unite, care reprezintă aproximativ un sfert din veniturile sale. Și ar consolida linia de bijuterii și ceasuri a companiei franceze, care include mărci europene precum Bulgari, Hublot și TAG Heuer. În ianuarie, unitatea de bijuterii și ceasuri a adus doar 9% din veniturile totale, potrivit CNN.

LVMH este cel mai mare grup de lux din lume. Grupul deține 75 de mărci diferite și a fost de ani buni cel mai mare vânzător de bunuri de top, potrivit unei analize Deloitte publicată în acest an. Anul trecut, gigantul a avut venituri de 46,8 miliarde de euro (51,9 miliarde de dolari).

Tiffany are o poveste mai complicată. Compania s-a confruntat cu scăderea vânzărilor, iar în 2017 și-a schimbat președintele după rezultatele financiare dezamăgitoare. De atunci, a lucrat pentru a-și redimensioa imaginea pentru a atrage mai mulți clienți, adăugând mai multe produse care sunt concepute pentru tinerii cumpărători. De asemenea, și-a renovat magazinul din New York pentru a atrage mai mulți clienți.

În cel mai recent raport al veniturilor companiei din luna august, se observă că vânzările globale au scăzut cu 3% în prima jumătate a acestui an.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ceasul – simbol al eleganţei

Adelina Pestritu lanseaza noua colectie de jeans Foggi!

realitatea

Monica Ionescu

realitatea

Stella McCartney | Curentul vegan trece din bucătărie în modă

Andreea Damian

Cât de des să-ți speli sutienul? Răspunsul unui dermatolog

Andreea Damian

Andreea Raicu, criticată după ce mama ei a făcut coronavirus

Tabu Tabu

Scrie un comentariu