Tabu
BEAUTY

Centenarul L-™Oréal: Istoria frumuseții continuă

L’Oréal, cea mai mare companie din industria frumuseții din lume, sărbătorește în acest an cea de-a o sută aniversare. La celebrarea celor 100 de ani, aventura L’Oréal este abia la început! Căci pășind în secolul urmator, începe definirea frumuseții viitorului!

100 de ani de frumusețe

De-a lungul unui secol, L’Oréal a fost angajată în aventura frumuseții. Compania care la început avea un singur brand, înființată de un chimist vizionar, Eugène Schueller, în Paris, Franța, în 1909, a devenit, în timp, liderul mondial în industria frumuseții, datorită abordării științifice riguroase, ambiției de a cuceri piețele internaționale și căutării permanente a inovației și calității.

Astăzi, compania are 23 de branduri la nivel mondial, prezente în toate lanțurile de distribuție (saloane de cosmetică, piețe de larg consum, lanțuri de lux, farmacii), cu origini culturale diverse (americane, italiene, franceze, japoneze, chinezești…).

Branduri precum L’Oréal Paris, L’Oréal Professionel, Vichy, Lancôme și The Body Shop sunt recunoscute drept lideri mondiali în categoriile lor. Definirea unei viziuni strategice puternice și clare a permis grupului să depășească o provocare majoră: să facă frumusețea accesibilă cât mai multor oameni, din întreaga lume. 

100 de ani de cercetare și inovație

Este greu de imaginat cum ar fi arătat astăzi industria frumuseții fără unele dintre inovațiile trecute ale L’Oréal, considerate descoperiri revoluționare la vremea lor. Astăzi, departamentul de cercetare și dezvoltare al grupului – care se bucură de un buget anual de aproape 600 de milioane de Euro și de mai mult de 3.000 de cercetători activi în 18 centre de cercetare și 15 centre de evaluare din întreaga lume – dezvoltă noi molecule și formule în domeniul îngrijirii părului și a pielii.

L’Oréal nu face niciun compromis de la angajamentul său privind standardele ridicate de sănătate și de siguranța consumatorilor. Compania fabrică mai mult de 4,5 miliarde de produse în fiecare an; numai în 2008 a înregistrat mai mult de 600 de patente.

100 ani de cuceriri și pasiune
Încă din 1914, L’Oréal a înființat o rețea embrionară în Europa. Astăzi, aproape 90% din cifra de afaceri a grupului este realizată în afara Franței, din care aproape o treime este generată pe piețele emergente. Expansiunea internațională a explodat pur și simplu în anii ’90, prin achiziții strategice, care au permis grupului să-și extindă dezvoltarea internațională. Compania L’Oréal este prezentă acum în mai mult de 130 de țări, adresându-se unui miliard de consumatori
                                                                        


În România, programul "România, ești frumoasă !"

Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de existență la nivel mondial, L’Oréal România a lansat un proiect dedicat studenților constând într-un concurs de fotografie cu tema „România, ești frumoasă!”.

„Prin lansarea proiectului “România, ești frumoasă!”, L’Oréal România caută să descopere și să prezinte frumusețea prin ochii oamenilor, să le dezvolte mândria de țară și să aducă schimbare în viața a 100 de tineri studenți care vor primi, ca premiu, burse școlare în valoare totală de 200.000 RON”, a declarat Richard Matalon, Coutry Managing Director L’Oréal România.

“Romania, ești frumoasă!” se va desfășura pe internet, studenții putându-se înregistra pe un site dedicat special acestui concurs.

ARTICOLE SIMILARE

Amestecul din două ingrediente pentru buze uscate

Andreea Damian

Misterul operatiilor estetice ale lui Marilyn Monroe a fost dezvaluit

Cele mai frumoase coafuri și machiaje de la premiile Globurile de Aur 2021

Andreea Damian

Cremele de plajă, toxice?! Ce spun medicii

Andreea Damian

Contraste

realitatea

Ponturi de ingrijire direct de pe catwalk

realitatea

Scrie un comentariu