Echipa CFR Cluj a învins joi seara, pe teren propriu, scor 3-0, gruparea armeană Alashkert, calificându-se în turul al treilea preliminar din Conference League.
Următoarea adversară este Tromso, anunță Realitatea Sportivă.
Clujenii au început lansat meciul din Gruia și Muhar a deschis scorul în minutul 3, din centrarea lui Drazic.
În minutul 12 Cezar Henrique l-a faultat pe Drazic, din postură de ultim apărător, și a fost eliminat de arbitrul întâlnirii.
Chiar și în zece, oaspeții au trecut pe lângă egalare, în minutul 21, la marea ocazie a lui Hakobyan, iar gazdele au lovit de două ori bara într-un minut, ambele ocazii aparținându-i lui Cordea, în minutul 41.
În primul minut de prelungire Korenica a făcut 2-0, servit de Drazic, omul cu pasa și la primul gol.
Elevii lui Folha au rămas în control și în repriza secundă, ratând prin Muhar și Cordea, iar majorarea scorului a venit în minutul 78.
Braun a pătruns, a șutat și Beglaryan a respins până la Fică, tânărul jucător marcând pentru CFR Cluj – Alashkert 3-0.
CFR s-a calificat astfel în turul al treilea din Conference League, unde va juca împotriva norvegienilor de la Tromso, eliminați din Liga Europa de Hradec Kralove.