Tabu
PEOPLESlider

Charlize Theron crede că propunerea lui Trump este scandaloasă

Actriţa Charlize Theron l-a condamnat pe preşedintele Donald Trump pentru intenţia de a înarma profesorii ca urmare a tragediei din Florida.

Vorbind despre propria ei experienţă atunci când şi-a pierdut tatăl în urma unei împuşcături, Theron spune că nu crede că şi mai multe arme de foc sunt soluţia pentru prevenirea altor împuşcături.

“Mi-am pierdut tatăl din cauza unei arme şi nu pricep de ce oamenii chiar ar putea să creadă că armele îi pot păzi de alte arme. Aşa ceva este de neconceput pentru mine”, a spus ea la un forum despre Educaţia Globală care a avut loc la Dubai.

Tatăl actriţei a fost împuşcat mortal de mama ei (autoapărare) când ea era doar adolescent aşa că actriţa este foarte vehementă în ceea ce priveşte controlul armelor de foc.

Anul trecut, Charlize Theron a avut rol principal în filmul „Atomic Blonde: Agenta sub acoperire”. Ea juca rolul unei asasine MI6 care este trimisă în Berlin să rezolve un caz de siguranţă naţională în timp ce revoluţia acaparează străzile germane şi nimeni nu mai e ce pare a fi. Personajul jucat de Charlize Theron, Lorraine, este o maşină de ucis şi scenele în care apare sunt destul de violente. Însă, deşi actriţa a jucat în diverse filme în care a avut de multe ori un rol care implica foarte multă violenţă, ea urăşte armele şi violenţa din viaţa reală.

 

“Hai să ascultăm copiii” – a spus Theron. “Nu cred că vreunul dintre copiii care au asistat la tragedia din Florida a spus că soluţia ar fi să înarmăm profesorii iar eu sunt dispusă să-I ascult doar pe ei.”

Trei dintre elevii care au supravieţuit evenimentelor din 14 februarie au vorbit şi ei la forumul din Dubai şi au mai transmis o data tuturor autorităţilor că este nevoie de un control al armelor mai strict. Ei au mai spus că sunt conştienţi că armele de foc nu se pot interzice cu desăvârşire dar că se poate limita accesul la ele, sau la felul armelor de foc pe care oamenii le pot achiziţiona, inclusiv prin reglemetarea cumpărării de arme de foc automate sau semiautomate. Elevii au criticat şi donaţiile oferite de către NRA politicienilor cum sunt Trump sau senatorul Floridei Marco Rubio.

Trump a fost finanţat de către NRA cu 30 de milioane de dolari în timpul alegerilor prezidenţiale din 2016 iar Marco Rubio a primit 9900 de dolari din donaţii de la NRA, jumătate din sumă înainte de alegeri şi jumătate după ce a fost nominalizat drept candidat la fotoliul de senator al Floridei din partea republicanilor.

ARTICOLE SIMILARE

Regele thailandez Vajiralongkorn s-a căsătorit cu garda lui de corp pe care a transformat-o în regină

realitatea

Criza climatică cauzează deja decese și va încetini creșterea copiilor

Andreea Damian

Imaginea postată de Anamaria Prodan confirmă totul

Andreea Damian

Vești minunate despre Prințul Carl Philip al Suediei și soția sa, Prințesa Sofia

Andreea Damian

De ce nu face Delia Matache copii? Cântăreața a oferit cel mai tranșant răspuns

Andreea Damian

Fotografie – Cristiana Apostol

realitatea

1 comentariu

Scrie un comentariu