Tabu
lifestyle

Chirurgia viitorului

Sala de așteptare a clinicii ProEstetica este tapetată cu diplomele Danei Jianu. La o privire fugară, pacienții știu deja că persoana care îi va trata a făcut o sumedenie de cursuri internaționale, este înscrisă în Enciclopedia Personalităților din România și deține un brevet pentru invenția Dan.a.joy, o pÇŽpușÇŽ multifuncționalÇŽ destinatÇŽ copiilor cu probleme de comunicare, cu care a participat la Salonul internațional de la Geneva. Jianu este încă în operație. Un aparținător așteaptă sfârșitul intervenției și se agită pe canapea, dă ture până la recepție, se întoarce. Stă vreme îndelungată în fața Jurământului lui Hippocrate.
E deja 4 și douÇŽzeci când ajunge în birou, după două rinoplastii și mai multe extracții de lipomuri și tratamente cu toxina botulinică, dar Jianu arată de parcă tocmai și-ar fi început ziua. La 46 de ani, e o femeie tânără și caldă, cu părul blond și ondulat prin care își trece des mâna. Poartă un pulover negru cu buline albe și mov și ochelari cu rame subțiri. Își cere scuze pentru întârziere, se mai întâmplă ca intervențiile să dureze mai mult.
„E adevărat, chirurgia estetică nu se adresează salvării vieții. Dar Victor Hugo spunea că frumosul e tot atât de necesar ca și utilul. Eu cred că există percepția că tot ceea ce este frumos este și bun, comunicativ, nevinovat, de încredere. Din acest punct de vedere, chirurgia estetică contribuie foarte mult la calitatea vieții. E important să fii în deplinătate fizică și psihică ca să îți poți urma traiectoria.“
Traiectoria vieții ei a fost precisă. „De la cinci-șase ani am știut că vreau să fac chirurgie estetică, dar era nivelul doi de vis. Primul nivel era că am să ajung medic.“ Medicina Generală a absolvit-o în ’88. Alegerea specialității a ținut de șansă: schimbarea regimului din ’89. „Cred cu forță în predestinare“, spune Jianu. „Ne putem influența destinul doar în nuanțele lui, dar nu ca fir de evoluție în viață.“ Următorul nivel l-a atins în 1994, când a înființat ProEstetica – prima clinică privată de chirurgie plastică și generală din România.
„În România, până în ’90, chirurgia estetică și reparatorie s-a adresat arsurilor și reconstrucțiilor după traumatisme. Asta pentru că trebuie să dispună de instrumente și de materiale specifice, caracteristice, foarte evoluate, rod al dezvoltării capitaliste“, explică ea. Om al lucrurilor exacte, Jianu ține să fie respectate până și virgulele când vorbește despre meseria ei. „Era prohibit tipul de gândire, mentalitatea de a-ți îmbunătăți aparența. Existau rinoplastii, corecția urechilor, liftingul mamar, dar toate se aflau într-un stadiu înghețat, imperfect.“
După facultate, s-a specializat la o clinică particulară din Germania, sub îndrumarea medicului Valeriu Popescu. „M-a familiarizat cu tehnici care nu se practicaseră în România: lipoaspirație, redistribuirea țesutului adipos cu canule speciale, implante mamare siliconice, reducție mamară. Rezultatele erau foarte estetice, reproductibile și cu funcționalitate păstrată, cu minimum de cicatrici.“
Odată cu creșterea numărului de medici care o practică, popularitatea chirurgiei estetice în România a explodat. Cele mai cerute operații sunt astăzi cele de augmentare și lifting mamar și lipoaspirațiile. Medicii români se înscriu în trendul european moderat și refuză, de regulă, să exagereze sau să corecteze trăsături care nu sunt de corectat.
Medicina va căuta în continuare proceduri cât mai puțin invazive, care să-i permită pacientului să revină imediat la ritmul normal de viață. O problemă va fi adresată printr-o multitudine de tratamente, evitându-se operațiile mari cu riscuri mari. „Laserul va juca un rol din ce în ce mai important pentru că multe probleme estetice sunt probleme de îmbătrânire și alterare a țesutului de colagen pe care laserul îl stimulează, se vor cunoaște tot mai mult cauzele intime ale problemelor legate de pierderea frumuseții și tinereții și se vor dezvolta antidoturi specifice, nu bisturiu și ațe.“
Va înflori medicina regenerativă, bazată pe celule stem (celule nediferențiate cu posibilități multiple) – folosite deja în tratamentul căderii părului, stimularea întineririi, reconstrucția mamară și închiderea plăgilor. „În chirurgia plastică mânuim țesut adipos, foarte bogat în celule stem (care se mai găsesc și în măduva osoasă și în cordonul ombilical). Am folosit țesutul adipos în reconstrucția după cancer mamar încă din 2006.“
Chirurgia plastică va supraviețui pentru că este nevoie de ea. Altfel „oamenii nu ar veni la tratament în număr atât de mare și domeniul nu ar fi supraviețuit de 4.000 de ani. Îmi doresc doar să devină o specialitate de sine stătătoare cu care chirurgii să fie antrenați, pentru că presupune cunoașterea psihologiei, simț artistic, cultură estetică, comunicare cu pacienții care au niște nevoi somato-psihice mai speciale.“

ARTICOLE SIMILARE

10 lucruri pentru care nu trebuie să apelezi la cea mai bună prietenă

realitatea

Mariah Carey: Da, sunt însărcinată!

realitatea

Britney Spears în SATC ?

realitatea

Nunta lui Robbie Williams – FOTO

realitatea

Tara te îmbracă on-line

realitatea

Ernest s-a casatorit si vrea copii

Scrie un comentariu