Tabu
lifestyle

Christina Aguilera, părăsită de soț pentru că e lesbiană?

Hollywood-ul vuiește în această perioadă din cauza Christinei Aguilera. Mai multe publicații din Statele Unite susțin că interpreta a fost părăsită de soțul ei pentru că aceasta ar fi lesbiană. Așa cum bine știți, Christina Aguilera și Jordan Bratman au anunțat că s-au despărțit în urmă cu aproximativ două săptămani, iar, între timp, cei doi s-au hotărât să divorțeze.

Inițial, cei doi au anunțat că această decizie a fost luată pentru că ei ajunseseră să se poarte unul cu celălalt ca doi foarte buni prieteni și nu ca soț și soție. De unde putem deduce că relațiile sexuale dintre cei doi erau, practic, nule.

Ultimele zvonuri invocă, însă, un cu totul alt motiv.Christinei îi plac femeile. Mai mult, surse apropiate acesteia spun că ea și soțul ei ar fi avut o relație deschisă tocmai pentru ca Aguileră să poate face oricât sex voia cu femeile, iar Jordan nu a mai suportat asta pentru că era prea gelos. În plus, aceleași surse spun că Aguilera a avut mai mult de o aventură cu fosta iubită a lui Lindsay Lohan, Samantha Ronson.

Christina Aguilera s-a declarat mai mult decât jignită de aceste acuzații, dar, în același timp, o femeie din Los Angeles a declarat că a fost abordată de Aguilera în toaleta unui bar. Pe cine să credem? Pe cine să credem?

ARTICOLE SIMILARE

Roxana Buha

realitatea

Gabi Cristea il ataca pe fostul sot: “A divortat de mine acum, cand conturile mele sunt goale”

“PULSE- în Fabrica

realitatea

Daniel Radcliffe: Am fost dependet de alcool

realitatea

Goluri de aer la Tarom

realitatea

Angelina Jolie se uită doar la filmele cu Brad Pitt

realitatea

Scrie un comentariu