Tabu
LIFESTYLE

Cici, ex-Sistem, parasit de a doua sotie dupa un an de casnicie! Vezi motivul

Ciprian Rogojan (36 de ani), cel mai tânăr senator din Parlamentul României, dar şi ex-component al trupei Sistem, a rămas singur înainte de Sărbători. La nici un an şi trei luni de la căsătoria cu Ioana, fiica fostului ministru al economiei din guvernul Boc, Ion Ariton, cuplul a decis după o căsnicie cu suişuri şi coborâşuri să-şi spună adio.

Ioana l-a anunţat că vrea să se întoarcă în America, fiind familiarizată cu acea lume de pe vremea când era studentă, iar Cici nu vrea s-o urmeze, preferând să urce pe scara ierarhică, pe plan politic.

Ciprian Rogojan a îmbrăcat prima dată costumul de ginerică în 2008, când i-a jurat credinţă Georgianei Căiţa, cunoscută drept Căprioara, coregrafă la “Dansez pentru tine”.

Însă, la doar trei ani de la cele două petreceri de nuntă, (una la Baia Mare, oraşul natal al lui Ciprian, şi o alta la Bucureşti), artistul a decis să divorţeze, în ciuda insistenţelor soţiei sale, care a intrat în depresie.

ARTICOLE SIMILARE

Un studiu despre marimea penisului arata ce isi doresc, de fapt, femeile!

Cinci moduri de a-i determina pe copii să mănânce legume

realitatea

Vezi CU CE DIETĂ A SLĂBIT Răzvan Ciobanu 34 de kilograme!

Dom Perignon, tribut lui Andy Warhol

realitatea

Primele imagini cu Prințul Louis. Detaliul major pe care puțină lume l-a observat

Andreea Damian

Aniversare Boucheron cu un Vertu din aur

realitatea

Scrie un comentariu