Tabu
lifestyle

Cinci lucruri de care să te fereşti la Bookfest

Aşa cum ultimul weekend din martie găzduieşte revenirea la ora de vară, ultimul weekend din mai – început de iunie găzduieşte transformarea lui Romexpo într-o uriaşă librărie – dacă ştiţi bancul cu “Tovarăşu’ Costel, nu puteţi zice pă micul ecran că beţi. Ziceţi că citiţi o  carte.”  Veţi găsi pe rafturi cele  mai interesante titluri din oferta a peste 200 de editori şi distribuitori – se ştie, nu-i aşa că România e singura ţară cu mai mulţi editori decât cititori. Deci, va fi foarte frumos. Şi mai frumos ar fi dacă respectivele spaţii n-ar fi populate de o specie dubioasă de paraziţi – şi anume scriitorii. De aceea, dacă iubiţi cărţile, mergeţi cu încredere la Romexpo, dar şi cu o serie de precauţii. Iată ce să evitaţi, pentru un sejur plăcut în imperiul cărţilor:

5) Să daţi de băut vreunui monstru sacru al literaturii

OK, mă refer la cei cu care ciroza încă n-a dat de pământ. Rar s-a văzut prădător de alcool în cantităţi atât de impresionante precum o face monstrul sacru. Adăugaţi atitudinea de totul-mi-se-cuvine, convingerea profundă că e singurul intelectual autentic pe o rază de 10.000 de metri pătraţi (atâta zice comunicatul oficial de presă că e spaţiul total destinat Bookfest-ului) şi obişnuinţa de a se folosi fără ezitare de banii altuia. Da, aţi ghicit unde bat. Vă veţi trezi plătind băutură după băutură după încă o băutură, în timp ce unicul subiect al conversaţiei va fi genialitatea monstrului sacru.

4) Să întrebaţi de sănătate, din politeţe, vreo doamnă cu aspect de directoare de şcoală de ţară

Nu se ştie de ce, dar orice poetă obscură de 48 de ani din Urlaţi are impresia că universul îi ia un interminabil interviu. La ultimul Bookfest,am cronometrat pe ceas cât poate elucubra despre sine o astfel de tanti, dacă-i dai apă la moară. Femeia a reuşit performanţa de a vorbi, aparent fără să respire, 43 de minute. Şi să nu spună absolut nimic interesant în tot acest timp. Unde naiba era omologatorul ăla al Cărţii Recordurilor? Niciodată nu e acolo când ai nevoie de el.

3) Să acceptaţi să păziţi vreun stand de carte, până se duce proprietarul să fumeze o ţigară

De când e criză, multe edituri economisesc costuri salariale – tipul pe care îl veţi găsi la stand e însuşi patronul. Ceea ce e un lucru frumos – mai bine-ţi faci tu treaba pentru care nu-ţi permiţi om, decât să convingi vreun fraier de prieten să-şi piardă weekendul păstorindu-ţi ţie gheşeftul – şi, eventual, să mai şi faci pe bossul cu el. Partea nasoală e că omul, blocat la stand, are impresia că tot restul Bookfest-ului e un uriaş carnaval de la Rio, o distracţie pe care o trăieşte din plin tot Romexpo, numai el e legat de gard. Şi dacă te-a prins pe tine într-un moment milos, nu-l mai vezi. Timp de minim două ore, vei sta să te uiţi nedumerit la oameni cu ochelari, care te vor întreba dacă ai Confreria chiloţilor verzi de Eleanor McPfluckenstocken. Dacă ai şi mai mult ghinion, vei descoperi că omul a fugit în lume şi te-a  lăsat pe tine moştenitor peste toată editura lui, cu datorii cu tot.

2) Să luaţi de bune cifrele de vânzare.

“Cât ai vândut, Vasilică, la târg?” “15.000 de exemplare”. “Felicitări. Foarte tare. Şi acum zi cifra reală, că te sparg”. “Păi,119, dintre care 80 în pachet promoţional cu volumul de poezii al Mihaelei Rădulescu.”

Ştiu, Mihaela n-a scris poezii, exemplul e intenţionat fictiv. În schimb, dacă autorităţile ar încerca să ceară impozite pe cifrele de vânzări raportate de edituri la final de târg, probabil că ar pleca acasă cu cheile de la apartamentele editorilor în mână şi cu mamele lor la braţ.

1) Să lansaţi vreo carte.

Chiar dacă editura se îndură să cumpere microfon – nu râdeţi! mi s-a întâmplat mie personal să ajut un poet tânăr citindu-i poeziile la lansare, şi m-am pomenit la standul din ditamai Romexpo, fără firicel de microfon – în vecini vor fi: un concert de rock al unei edituri mai înstărite, un colocviu de critici care vor discuta exact atunci ipoteza nemuririi sufletului şi vă vor face “şşşt” vouă, nu concertului de rock, un striptease la bară cu lansare de roman erotic – la naiba, cum de nu m-am gândit la asta mai din timp! – şi un stand-up comedy cu renumitul şi apreciatul artist de stand-up Daniel Cristea – Enache. Pe scurt, decât să lansezi o carte la târg, mai bine o lansezi în Dâmboviţa de pe Pod Izvor. Va avea mai mult bâldâbâc.

Lectură plăcută tuturor!

(Foto: blog.oup.com)

ARTICOLE SIMILARE

Mickey Rourke, dezastru ambulant – FOTO

realitatea

Dita Von Teese la Crazy Horse!

realitatea

Jim Carey se sărută cu Ewan McGregor

realitatea

Katy Perry: “Englezoaicele sunt cele mai dezinhibate fete in pat-

realitatea

SINUCIDERE? Pianista MIHAELA URSULEASA a murit, la 33 de ani, într-un hotel din Viena

Nu ştia NIMENI că e GRAVIDĂ! Claudia PAVEL, ex CREAM, a devenit MAMĂ

Scrie un comentariu