Tabu
PEOPLESlider

Cine este afaceristul care a făcut posibilă revederea dintre Irinel și Irina Columbeanu după șase ani

Irinel columbeanu și-a revăzut unicul copil după 6 ani. Șederea Irinei în România va fi însă scurtă, de doar o săptămână.

Întâlnirea celor doi, mult-așteptată de fostul milionar de la Izvorani, a fost înlesnită de o persoană apropiată fostei familii Columbeanu.

Este vorba despre Matei Miko, cel care a fost naș la nunta lui Irinel Columbeanu cu Monica Gabor. Miko este cel care le-a făcut și cunoștință când Monica era model la agenția lui, Transilvania Fashion. Tot el a aranjat ca, după revederea emoționantă, tatăl și fiica să petreacă timp de calitate în Cluj, oraș pe care l-au străbătut de la un capăt la altul. Următoarea oprire a celor doi va fi pe Valea Prahovei.

„Sunt un pic emoționat, dar încerc să trec peste acest moment. Sunt foarte bucuros și îi mulțumesc domnului Cassian, dar și nașului meu, Matei Miko, pentru faptul că ne oferă amândurora această posibilitate, de a fi din nou împreună. Sper să apară și Monica”, a mărturisit Irinel Columbeanu pentru WOWbiz.ro.

Pe durata șederii Irinucăi în România, cei doi vor locui într-unul dintre apartamentele lui Matei Miko.

„O săptămână va sta. O să mergem prin țară și o să vedem acolo cum vom reuși să ne descurcăm! O să stăm și în București, unde nașul meu Matei Miko are un apartament”, a dezvăluit Irinel Columbeanu, cu doar câteva ore înainte ca fiica lui să sosească.

Pe durata șederii sale în România, Irinuca va merge în vizită și la azilul la care tatăl său își duce traiul de zi cu zi, după ce a pierdut toată averea și a suferit un AVC.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Premiile Grammy 2021. Gala, amânată din cauza epidemiei din LA. Data anunțată de organizatori

Andreea Damian

Lansare de carte ⎥ „Bărbatul din spatele ceții” de Florin Irimia

Ciocîrlan

De ziua ei, în „anul pandemiei”, Iuliana Tudor a petrecut virtual

Tabu Tabu

Ce conteaza in angajarea de juniori – specializarea studiilor sau programele de internship?

realitatea

Chanel ⎢ Primele fotografii cu Charlotte Casiraghi

Ciocîrlan

Câți pași trebuie să aibă rutina ta de frumusețe, potrivit dermatologilor

Andreea Damian

Scrie un comentariu