Actualitate· 2 min citire

Cine este Alina Binder, viitoarea soție a fostului principe Nicolae

alina binder

alina binder

Scris de Andreea Damian Publicat: 16 sept. 2018, 12:00

Nicolae Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai și fost Principe al României, se va căsători cu Alina-Maria Binder pe 30 septembrie. Cununia religioasă se va oficia la Biserica „Sfântul Ilie”, petrecerea urmând să aibă loc la Cazinoul din Sinaia.

Alina-Maria Binder a făcut Școala de Muzică și Arte Plastice din București și a terminat Colegiul Național I.L. Caragiale. Ulterior, a studiat la Academia de Studii Economice (ASE) și a absolvit un master în Relații Internaționale și Integrare Europeană la SNSPA.

În ceea ce privește cariera profesională, Alina-Maria Binder s-a ocupat de relația cu presa pentru Asociația Aviatorilor. Viitoarea mireasă a lui Nicolae este pasionată de aviație și a urmat un curs pentru a putea obține un atestat de copilot.

Alina-Maria Binder este o persoană extrem de discretă în ceea ce privește viața personală. În trecut a atras atenția presei datorită relației pe care a avut-o cu Sebastian Blaga, fiului fostului co-președinte PNL, Vasile Blaga. Cei doi au fost împreună mai bine de șase ani și o perioadă au locuit împreună în Germania, la München.

În august 2017, Prințul Nicolae anunța logodna cu Alina-Maria binder prin intermediul unui comunicat publicat pe Facebook: „Alina este o persoană foarte specială pentru mine și îmi doresc ca împreună să pășim într-un nou și asumat capitol al vieții noastre ... De asemenea, suntem încrezători că valorile morale pe care le-am moștenit de la familiile noastre vor constitui piatra de temelie a unui viitor fericit împreună.“

Inelul de logodnă ales pentru viitoarea mireasă este safir cu diamante și are inscripționate numele celor doi și data de 29 iulie 2017, zi în care a cerut-o în căsătorie și ziua în care s-au împlinit doi ani de când s-au cunoscut.

Nicolae, în vârstă de 32 de ani, a primit titlul de principe în 2010. În august 2015, Regele Mihai a decis retragerea titlului principelui Nicolae. „Aceasta nu este o pedeapsă, ci a fost o decizie a regelui pentru viitor, după ce acesta a observat comportamentul nepotului său în public și în privat, decizia fiind luată în asentiment”, explica, la vremea respectivă, consilierul personal al familiei regale, Ion Luca Vlad.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate