George Simion este una dintre cele mai mediatizate figuri politice din România, dar soția sa, Ilinca Simion, a reușit până acum să își păstreze o prezență discretă în spațiul public.
Ilinca Simion este cu 11 ani mai tânără decât liderul AUR. Are 27 de ani și este absolventă de Drept, cu un parcurs profesional în domeniul juridic, care include stagii la Instituția Avocatul Poporului și Institutul Român pentru Drepturile Omului.
În 2023, a lucrat în cadrul Ministerului Educației, de unde a obținut un venit anual net de 8.250 de lei, conform declarației de avere a soțului său.
Ilinca a intrat în echipa de campanie a lui Simion în perioada în care era încă studentă, iar apropierea lor a venit abia după doi ani.
„Nu a fost dragoste la prima vedere, Ilinca era în echipa mea de la prima campanie. În momentul când am decis să intru în politică am candidat independent la europarlamentarele din 2019. Era în timpul facultății, era mică, eu, ca și acum, aveam grija campaniei. De-abia după aceea, după 2 ani, a început să se înfiripe ceva”, spunea George Simion.
Iar Ilinca a compleat: „Nu ne-am gândit niciunul nici măcar o secundă la treaba asta. Eu eram cu facultatea, ajutam și în campania lui pentru că mă cooptase o prietenă de-a mea. Ea îmi tot spunea: „Tu știi cât de mișto e? Știi cât de bine e? Știi cât sunt oamenii de uniți, știi câte activități facem, câte lucruri?’. Dar ce faceți voi acolo? Și pe urmă am ajuns și eu acolo și mi-a plăcut. După facultate mergeam acolo, asta a fost tot”.
Cei doi s-au căsătorit în august 2022, în cadrul unui eveniment fastuos organizat în județul Vâlcea, cu peste 10.000 de invitați și 42 de perechi de nași. În aprilie 2024 li s-a născut primul copil, un băiețel.
Sursa: Tabu.RO