În anii ’70, Claudia își începea cariera în lumea modei ca jurnalist. A devenit mai tâziu consultant, pe când industria nu se lua atât în serios. „Ne-am distrat de minune în anii aceia căci eram mult mai puțin stresați decât sunt oamenii acum.”
A văzut designerii schimbându-se și nu s-a bucurat prea tare. „Erau timpuri bune, toți designerii începeau să lucreze cu o casă mare. Azi ies din școală crezând că sunt genii.” A lucrat cu mulți, cu unii mai apropiat decât cu alții. Își amintește, așteptând începutul unei prezentări de la Pasarela, de un alt început semnificativ. „ La primul show al lui Jean Paul Gaultier, toată lumea s-a dus să îl vadă pentru că auzise despre el, și, la timpul stabilit, el a ieșit și ne-a rugat să ne întoarcem mai târziu, la ora 5. Nu terminase aranjamentele. Ne-am întors toți, eram dispuși să facem asta.” Lucrurile se întâmplau altfel. „Eu spuneam cuiva: «Vrei să faci un show la Berlin?», el răspundea: «Ar fi o idee, nu am fost niciodată acolo, merg», cum s-a întâmplat cu Thierry Mugler”. Astăzi orice debutant se gândește că va deveni celebru într-un an. „Am calculat cât timp i-a luat lui Pierre Cardin să devină celebru: zece ani până a găsit un croitor bun, încă zece ca să devină relativ cunoscut pentru că un iubit al lui l-a prezentat lui Cocteau și așa a ajuns să facă costume pentru filme.
După ce și-a deschis casa i-au trebuit încă cinci ani ca să dea cu adevărat lovitura.” Până la urmă, a învățat că moda este o afacere adevărată, iar designerii nu sunt aproape niciodată oameni de afaceri. „Nu te poți gândi la cât costă materialele atunci când desenezi o rochie. Pierre Berge făcea asta pentru Yves Saint Laurent și e un fapt cunoscut că nu discutau niciodată despre bani. Cardin este o excepție.”Referirea la Yves Saint Laurent îi amintește ceva: „Yves a creat haine pentru C&A la un moment. Ei aveau un parteneriat cu cei care făceau Lacoste. Pe atunci, una dintre fabricile lor trebuia să se închidă. Erau o mie de muncitori care și-ar fi pierdut locul de muncă și au fost nevoiți să le dea ceva de făcut. S-a făcut o linie specială creată de Yves Saint Laurent, dar a fost o mare problemă la vremea respectivă, pentru că el era cunoscut doar de femeile foarte bogate. Cele care cumpărau de la C&A erau menajerele lor, iar nicio femeie care își cumpăra haine de la YSL nu ar fi vrut să vadă că și menajera ei are ceva semnat de același designer. Au fost nevoiți să oprească afacerea. Era clar că era prea devreme. La începutul anilor ‘80 așa ceva era de neimaginat. Oamenii care cumpărau ia românească de la C&A nu înțelegeau ce cumpără. Se plăteau pe atunci zeci de mii de dolari pentru ca un singur model creat de un designer să fie replicat la scară mare”. Astăzi toți designerii au început să creeze pentru lanțuri mass market, ca H&M, dar și industria underground a falsurilor înflorește. „În China funcționează, dar cred că și femeia din China știe diferența și că își dorește originalul.” Acum, Claudia își dorește ca lumea modei să se întoarcă la simplitatea inițială. Pentru asta a creat un site – o bază de date în care designerii din toată lumea să se înscrie și să anunțe când sunt disponibili pentru proiecte.
Åži, pentru că toți designerii au probleme cu banii, munca ei de consultant pentru Națiunile Unite a condus-o către o idee care i-ar putea ajuta pe cei tineri și talentați să devină cunoscuți. „Mi-am amintit că în anii ‘80 Paul Smith voia să facă o prezentare și a făcut, în loc de asta, un film. Totul era plătit de sponsori iar lumea care conta a ajuns să vadă filmul. Am ajuns la concluzia că putem face același lucru. Am început o competiție de filme de modă în Germania, în ianuarie 2008. Juriul a fost format din buyeri și jurnaliști, astfel încât câștigătorii au fost realmente câștigători. Poate că asta e o nouă soluție de promovare.” I s-a cerut să facă și în România o competiție similară, iar acum lucrează la asta și speră să se întâmple în decembrie. Până atunci, crede că oamenii se vor întoarce la croitori și îi sfătuiește pe tineri să facă haine în acest sistem. „Este un exercițiu bun.” Åži își dorește ca oamenii să învețe mai multe de la criză. „Ne putem bucura de lucruri fără să fim foarte cheltuitori. Când mă uit la Paris Hilton, de exemplu, mă gândesc că e foarte săracă și nefericită. Sunt mulți ca ea. Primești multe dacă nu ești arogant și nu crezi că știi mai multe decât alții. Eu am acum o școală în India, am început cu 70 de copii și am ajuns la 950. Clasa cea mai mare se apropie de absolvire, când mă duc la școală și mi se spune mulțumesc sunt mai fericită ca oricând.”