Home > Sex-Relatii > Aceste clişee ne dor: Dacă ea spune “nu”, asta înseamnă “poate”!

Aceste clişee ne dor: Dacă ea spune “nu”, asta înseamnă “poate”!

Era marea zi a procesului. În faţa tribunalului era înghesuială, de nu puteai arunca un ac. Toate tabloidele şi saiturile de scandal erau adunate, de ai fi zis că a înviat Michael Jackson. Unii reporteri îşi formulau deja în gând titlurile senzaţionale ale zilei: „ŞOC! MERCEDES GONZALES, cu mâinile pătate de SÂNGE! Cea mai DEMENTĂ ucigaşă ÎN SERIE din lume, CONDAMNATĂ PE VIAŢĂ!” Unii ştiau nu doar majusculele, ci şi termenii pe care îi vor boldui, respectiv italiza.

Pentru că în fiecare zi, câte o pseudovedetă îşi pune silicoane, îşi pune botox sau îşi pune bărbatul s-o prindă în flagrant deliciu cu amantul. Dar o dată în viaţă – scuze, O DATĂ ÎN VIAŢĂ (de atâta exces de majuscule, tabloizii începuseră să şi gândească în majuscule, ca o formă nouă de deformaţie profesională), deci, O DATĂ ÎN VIAŢĂ apuci să vezi, faţă în faţă, o femeie care a torturat şi ucis în chinuri nu mai puţin de 382 de bărbaţi. Bărbaţi de toate vârstele, culorile şi etniile. Bărbaţi săraci, amărâţi care fumau mucuri de ţigări şi beau poşirci ieftine, dar şi miliardari vestiţi, cu afaceri sclipitoare şi insule private în Caraibe. Celibatari înrăiţi, dar şi taţi, ba chiar bunici de familie, pe care-i plânseseră câte două generaţii, după ce cadavrele mutilate îngrozitor reuşiseră să fie identificate pe baza danturii. Politicieni, sportivi, oameni de afaceri, muncitori, şomeri sau poliţişti. Printre victime se afla şi un preot. Nu puteai identifica un pattern psihologic, care să dea o justificare selecţiei victimelor, sau ordinii în care fuseseră ucise.

Detaliile crimelor nu fuseseră dezvăluite în totalitate de către poliţie, pentru că, se spune, starea atroce în care fuseseră găsite cadavrele l-ar fi făcut pe doctorul Mengele să dezvolte un complex de inferioritate. Se ştiau banalităţile: că unii fuseseră evisceraţi de vii, că alţii fuseseră spânzuraţi de testicule până când li se sfâşiase scrotul din cauza propriei greutăţi, că alţii fuseseră tăiaţi cu fierăstrăul mecanic cât erau încă vii, apoi asistaseră, cu ochi muribunzi, la trasformarea diverselor bucăţi din corpul lor în pastă de mititei; şi ultimii fuseseră siliţi să mănânce mititeii rezultaţi din carnea grupului precedent de victime până când muriseră sufocaţi.

Gândurile tabloizilor fură întrerupte de maşina de poliţie care o aducea pe vestita criminală în serie. Pentru prima oară în istorie, bliţurile aparatelor de fotografiat profesioniste vor lumina chipul acestei Aileen Wuornos a epocii ei.

Uşa se deschise. Din maşină apăru o femeie frumoasă, fragilă, cu aer de doamnă. O persoană elegantă, pe care ai fi văzut-o mai degrabă bând un frappucino cu prietenele, după o sesiune de shopping, în downtown. O clipă, toată suflarea din faţa tribunalului îngheţă. Apoi, se auziră zumzetul neîncetat al camerelor foto, ţipetele câte unei reportere mai săltăreţe: „Mercedes! Dă-ne detalii despre crimele tale!”, şi, de după banda protectoare de poliţişti, câte un răget fioros: „Puta nenorocită, tu mi l-ai ucis pe Miguel! O să rezolvăm să mori otrăvită în închisoare!”

Judecătoarea o privi surprinsă. Era în pragul pensionării – împărţise dreptatea, cât putuse ea de just şi de obiectiv, de îndată ce devenise magistrat. Văzuse zeci de mii de răufăcători, de la hoţi de găini la criminali recidivişti. Dar niciodată nu i se întâmplase să simtă o asemenea simpatie faţă de o acuzată. Mai ales că Mercedes Gonzales nu dorise un avocat. Voia să se apere singură.

O clipă, se gândi că poliţia greşise, că luaseră persoana nepotrivită. Sau că Mercedes, cu aerul ei de nobleţe înnăscută, se sacrifica de dragul altcuiva. Dar, nu. Acea amprentă fugară, uitată pe ficatul celei de-a 382-a victime, era edificatoare. Din păcate.

„Acuzata Mercedes Gonzales?” întrebă judecătoarea. Recunoşti că ai mutilat şi ucis în chinuri 382 de oameni?”

„Nu erau oameni, doamnă, erau bărbaţi”, mărturisi Mercedes Gonzales, privind-o cu ochi limpezi şi luminoşi pe judecătoare.

„Ce te-a determinat să comiţi asemenea atrocităţi, Mercedes Gonzales?”

Se făcu linişte. Până şi nevasta defunctului Miguel, care înjurase fără să se repete de când coborâse ucigaşa în serie din maşină şi până acum, îşi ţinu respiraţia. Avea nevoie de un răspuns. Trebuia să înţeleagă de ce e silită ea să stea nebătută de două luni şi jumătate.

„Doamnă judecătoare…”

Mercedes tăcu şi luă aer în piept. Tensiunea era densă, aproape palpabilă. Se auzea zbârnâitul neonului din tavan.

„Toţi aceşti bărbaţi au avut impresia că ‚NU’ înseamnă ‚poate’.

***

Mercedes Gonzales a fost achitată.

Foto: secondheatbeat.deviantart.com


Articole asemanatoare
Congres medical anti-aging
Julia Jianu s-a transformat in Marilyn Monroe
Celebritati nascute pe 16 aprilie!
Dai carte, dai parte! Donatie de carti pentru scolari!

10 Responses

  1. Maruldin Ochiulmeu

    Mmmm, asa da. Fara pic de ironie, imi place mult. Aveam nevoie sa citesc ceva interesant la cafeaua de luni dimineata. Excelent, bravo! Stiu ca nu vanai aprobarea mea, dar simteam eu sa zic asta. Mai scrie asa luni dimineata.

        1. lorena

          Determinarea era strict faţă de ăia care nu înţelegeau un refuz în versiunea lui politicoasă, nu faţă de cetăţeni nevinovaţi.

  2. someone

    Faci abuz de Mai Mult ca Perfect.Exista anumite reguli de concordanta a timpurilor pe care ar fi bine sa le recitesti.In rest,mi-a placut.

  3. Maruldin Ochiulmeu

    hai bai nene someone, asta mai era acum, ditamai nod in papura. un scriitor nu face abuz de timpuri. poate inventa si cuvinte noi, sau sa poceasca. uita-te si tu ca a scris bine “voia”, apreciaza asta daca tot cauti gramatica. concordanta timpurilor, rahat. parca commentul e mai naspa ca ala cu poola. E o povestioara placuta cu o morala buna, nu cred ca avrut sa rastoarne muntii cu ea.

Comenteaza acest articol

Aceste clişee ne dor: Dacă ea spune “nu”, asta înseamnă “poate”!

by   3 min
10