Tabu
Image default
lifestyle

Cântăreața Anca Parghel a încetat din viață

Solista Anca Parghel a ajuns la spitalul din Timișoara după ce, în urmă cu puțin timp, se internase într-o clinică de terapie naturistă și medicină alternativă din Belgrad. Decizia de a pleca la Belgrad a fost luată la sugestia unei clinici specializate din Târgu Mureș. Clinica din străinătate era considerată ultima speranță a artistei în lupta cu cancerul.

Diagnosticată cu un cancer ovarian, după ce a avut și cancer la sân, artista spera că terapiile alternative o vor ajuta să învingă boala. Dorel Săndesc, șeful secției de terapie intensivă a spitalului din Timișoara a declarat că Anca Parghel fusese internată joi și a murit la câteva ore de la internare. "Artista a fost internată la spitalul din Timișoara în cursul zilei de joi, în stare terminală, cu metastaze generalizate.

În cursul internării a beneficiat doar de un tratament paleativ, care nu avea alte scopuri decât calmarea durerii. A decedat la câteva ore de la internare. Dumnezeu s-o odihnească", a spus doctor Săndesc. În 1994, cunoscuta cântăreață de jazz a fost diagnosticată cu cancer la sân, însă a reușit să învingă boala. Anul acesta, în iunie, Anca Parghel a aflat că boala a recidivat. La mijlocul lunii iulie, cântăreața a fost consultată la o clinică de oncologie din Viena, iar ulterior a continuat tratamentul la Cluj.

La mijlocul lunii noiembrie Anca Parghel a fost internată la secția de Anestezie și Terapie Intensivă a spitalului Elias din Capitală, ca urmare a complicațiilor bolii cronice de care suferă. I s-a aplicat un tratament intensiv complex fiind externată după câteva zile cu o ameliorare semnificativă a stării generale.

La 10 ani a început să compună, iar la 11 participa deja la concursuri naționale unde cânta arii din opere celebre. Întâlnirea cu jazz-ul a avut loc imediat după ce a intrat la Conservator, la clasa de canto și a simțit că aceasta îi este vocația. În cei aproape 30 de ani de carieră, Anca Parghel a reușit să uimească o lume întreagă cu vocea și pasiunea ei pentru muzică.

Citește articolul întreg pe realitatea.net

ARTICOLE SIMILARE

Kylie Minogue dă la facultate

realitatea

Extratereștrii sunt extrem de profitabili

realitatea

Angelina Jolie și Brad Pitt, la cuțite

realitatea

Banii te fac fericit doar atunci când ai mai mulți decât vecinul

realitatea

Bărbații nu sunt capabili să-și cunoască partenerele

realitatea

SFANTA ANGELINA in zone fierbinti: ce face in Orientul Mijlociu /FOTO

realitatea

2 comentarii

Scrie un comentariu