Tabu
LIFESTYLESlider

Coca Cola, prima în topul companiilor care poluează cu deșeuri de plastic, pentru al doilea an la rând

Coca Cola este compania care poluează cel mai mult cu deșeuri din plastic, pentru al doilea an la rând, potrivit datelor organizației „Eliberarea de plastic”.

În luna septembrie, organizația a curățat de deșeuri 484 de plaje din peste 50 de țări. Voluntarii au cules 11.732 de bucăți de plastic care proveneau de la produsele Coca Cola, o cifră peste cea a următorilor 3 poluatori, luați la un loc. Ca răspuns la raport, reprezentanții Coca Cola au spus că vor aborda această „problemă globală critică”.

Pe locul 2 și 3 în acest top „rușinos” se află brandurile Nestle și PepsiCo. Celelalte companii incluse în top 10 branduri care poluează cu deșeuri plastice au fost Mondelēz International, Unilever, Mars, P&G, Colgate-Palmolive, Phillip Morris și Perfetti Van Melle.

„Este inacceptabil că ambalajele noastre ajung în oceane. Lucrăm pentru rezolvarea aceastei probleme critice globale, atât pentru a reduce poluareai cu deșeuri din plastic, cât și pentru a ajuta la curățarea plajelor”, a declarat un purtător de cuvânt al Coca-Cola pentru Evening Standard.

Reprezentanții Coca Cola se apără. „La nivel global, suntem parte a coalițiilor cheie care lucrează împreună pentru curățarea de deșeuri plastice. Am co-fondat World Economic Forum Global Plastic Action Partnership (GPAP), în colaborare cu guvernele țărilor de coastă pentru a aborda problema deșeurile de plastic cu programe specifice lansate până în prezent în Indonezia, Vietnam și Ghana. De asemenea, facem parte din G7 Ocean Plastics Charter și alături de partenerii cheie din industrie, am investit 15 milioane de dolari în Circulate Capital, o firmă de investiții de impact care vizează să țină departe de oceane deșeurile de plastic din lumea întreagă”.

Organizația „Eliberarea de plastic” este constituită din aproximativ 1.300 de grupuri de persoane din toată lumea, unele afiliate și la celebra organizație Greenpeace.

 

ARTICOLE SIMILARE

5 motive pentru a folosi telefonul ca aparat foto de vacanta

realitatea

O fetiță cântă o melodie din „Frozen” în buncăr, sub privirile refugiaților. Imagini virale – VIDEO

Andreea Damian

Cum arată „femeia ideală” în 11 țări diferite

Andreea Damian

Afla cum sa iti faci un machiaj perfect pentru sezonul acesta! Tutorial Summer Chocolate Makeup!

realitatea

GINA PISTOL gateste peste pentru iubitul ei! FOTO

Prințul Charles, primul mesaj public de când s-a îmbolnăvit de coronavirus

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu