Home > Agenda > Coco avant Chanel, un ecran văduv de feminitate

Coco avant Chanel, un ecran văduv de feminitate

Mă așteptam să plesnească ecranul de feminitate când m-am dus să văd Coco avant Chanel, de Anne Fontaine, cu Audrey Tautou în rolul lui Coco. Dar probabil mi-am creat așteptări nepotrivite, ca să nu spun prejudecăți. M-am ales cu o colecție de ilustrate, unele impresionante, ce-i drept, dar și destule clișeistice.

Ce mi-a lipsit mie? Filmul nu are forță și nu îți dă senzația că spune o poveste. E adevărat este vorba despre Coco de dinainte de Chanel, dar tot ar fi trebuit să fie un personaj puternic. Mai ales atunci când totul e luptă, luptă pură, în primul rând pentru supraviețuire și abia apoi pentru împlinirea unui destin ce ar fi semănat a vis utopic decât a realitate la momentul acela. Coco e redusă la o pereche de ochi negri uriași – mare curaj, mare încercare – foarte expresivi, e adevărat, și o gestică sumară din care să reiasă simplitatea absolută. Dar rezultă o Coco fără grație, și un personaj lipsit de forță și dramatism. Åži, mai ales, o femeie fără pic de frivolitate. Mi-e greu să cred în așa ceva. Åži fără bovarism. Se poartă ca o resemnată care mai degrabă primește lucrurile și se împacă cu ele decât ca o luptătoare. E o supraviețuitoare, cam atât îți vine să spui la sfârșitul filmului.

Dacă filmul deconstruiește un mit și ăsta e scopul lui, atunci e pe drumul cel bun. În lumina asta, Coco de dinainte de Chanel este un om obișnuit cu un destin trist la începutul vieții (o orfelină) care a dus-o pe un drum pe care a știut să nu-l rateze, nu a fost nicidecum o femeie-colos care a reușit să construiască un imperiu fabulos, a avut niăte date deosebite, dar nu neapărat excepționale.
Socialul e redus la câteva cadre în care apare un inventar de obiecte, prețioase și nobile, și o colecție de personaje ironice ca-ntr-un muzeu efemer.
Puțină expresivitate, puțină emoție. Dialoguri neîncinse.

Un singur contrapunct – de altfel, scena care mi-a plăcut mie cel mai mult. Pe scară, în timpul primei prezentări de modă semnate Coco, ea e simplu spectator, nu participă de fapt la prima ei prezentare, doar se uită la fiecare rochie în parte să vadă dacă e perfectă, în timp ce fetele defilează trecând pe lângă ea în drum spre podium, ea privește rochiile să fie sigură că sunt impecabile. De undeva din afara acelui moment, retrăiește scena în care, tot ca spectator-observator, martor al evenimentelor, a participat la petrecerea-carnaval din castelul celui care o adăpostise cândva.

Da, m-am așteptat la un film despre curajul și libertatea împinse până la fatalism. Åži m-am ales cu puțin biografic ficționalizat, dus ușor cam prea mult în melodramă. Nu e social în film, nu se dezvăluie cum a ajuns Coco să construiască un brand uriaș cum e Chanel, nu aflii despre condiția femeii decât că bărbaților li se părea ciudat că o femeie își dorește să muncească. Mai e o scenă la hipodrom, exact ca-n My Fair Lady, unde Coco privește fascinată spectacolul de rochii pălării siluete și replică, uitându-se către tribune la cei din așa-zisa înaltă societate, ceva de genul: într-o zi o să fie toți la picioarele mele.

În sfârșit, mergeți să-l vedeți, merită oricum. Åži, a, da, să nu uit: puneți-vă o sticlă de șampanie la frigider înainte. În film se bea multă multă șampanie.


Articole asemanatoare
The French way
Celebritati cu parul scurt
Top 10 citate cu si despre moda
„Muza adormită” a lui Constantin Brâncuşi la expoziţia N°5 Culture Chanel

Comenteaza acest articol

Coco avant Chanel, un ecran văduv de feminitate

by redactia   2 min
0