Tabu
lifestyle

Concerte și avanpremiere de excepție la IPIFF 2008

Festivalul Internațional al Producătorilor de Film Independenți – IPIFF 2008 se va deschide astăzi, 14 iulie 2008 cu un film dedicat primilor producători de film de la începutul secolului din România (producătorii filmului Independența României realizat în 1912): Leon Popescu, Grigore Brezeanu, Pascal Vidrașcu.

Este bineînțeles vorba de filmul regizorului Nae Caranfil – Restul e tăcere, care se află în competiția oficială a IPIFF 2008, alături de alte 7 filme de succes.

Din competiția IPIFF 2008 mai face parte și filmul lui Sergiu Nicolaescu, Supraviețuitorul. Pelicula îl are în centru pe celebrul Comisar Moldovan (Sergiu Nicolaescu / Petr Falc).

Cele două filme românești vor avea competitori pe măsură în această a treia ediție a Festivalului Internațional al Producătorilor de Film Independenți.

Filmul fraților Coen, Nu există țară pentru bătrâni / No Country for old Men, câștigător a 4 Premii Oscar 2008, Va curge sânge / There Will be Blood, regizat de Paul Thomas Anderson și câștigător a 2 Premii Oscar 2008, Atonement / Remușcare, regizat de Joe Wright cu James McAvoy și Keira Knightley în rolurile principale cu 2 premii Bafta și un Oscar, Iubire cu gust de afine / My Blueberry Nights, noul film regizat de Wong Kar Wai, o dramă romantică în care pot fi văzuți Jude Law, Norah Jones și Natalie Portman, La Vie en Rose / La Môme, filmul despre viața celebrei Edith Piaf, câștigător a 2 premii Oscar și 4 Bafta.

Ultima peliculă din competiție este co-producția italiano-franceză Lumea Nouă / Nuovomondo, film câștigător al Premiului CinemAvvenire, la Veneția în 2006.

Evenimentele speciale IPIFF 2008 vor începe marți 15 iulie, această zi fiind una specială pentru fanii hip hop-ului românesc. Ei vor putea viziona documentarul Luni – O zi din viața lui Sișu, în regia lui Marian Crișan, regizorul premiat în acest an cu Palme D’Or la Cannes pentru scurt metraj. După film, va urma un exploziv concert La Familia.

Pentru seara de joi 17 iulie, IPIFF a pregătit alte două evenimente speciale, într-o seară specială dedicată regizorului Radu Gabrea, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați regizori și scenariști români.

Spectatorii vor putea viziona în avanpremieră Călătoria lui Gruber, un film vorbit preponderent în germană, cu dialoguri intense al cărui subiect este inspirat din realitatea crudă a anilor ‘40 – deportarea și exterminarea evreilor. În film, vor putea fi văzuți Florin Piersic Jr, Claudiu Bleonț, Alexandru Bindea, Răzvan Vasilescu și Marcel Iureș.

Cel de-al doilea eveniment al serii este unul la fel de special: vizionarea în premieră mondială a documentarului România! România! II: Căutându-l pe Schwartz, urmat de un inedit concert Yale Strom și 10 Prăjini.

Spectacolele vor avea loc zilnic la Cityplex Tomis Mall – Constanța, Arenele Tomis – Constanța, Teatrul Național – Constanța și o locație neconvențională, Cinema IPIFF pe plajă (terasa hotelului Flora).

ARTICOLE SIMILARE

Jane Fonda, mireasă la 71 de ani

realitatea

Omul de afaceri Dan Adamescu cumpara actiuni la hotelul Pullman

realitatea

Expoziția aniversară Sonia Rykiel

realitatea

Mama lui Kim Kardashian, desfigurata de botox!

Mel B: “Am cel mai mare apetit sexual din lume”

realitatea

Katie Price, “violată de o vedetă faimoasă”

realitatea

Scrie un comentariu