Tabu
HEALTHSlider

Consumul de sucuri ar putea să crească riscul unei morți premature, în special la femei

Consumul frecvent de băuturi cu îndulcitori artificiali – precum băuturile răcoritoare carbogazoase și necarbocazoase, băuturi din fructe, băuturi energizante și băuturi alcoolice – este legat de un risc crescut al unei morți premature cauzate de cancer și boli cardiovasculare, în special în rândul femeilor, conform unui nou studiu științific.

Oamenii de știință au constatat că femeile care au băut mai mult de două  băuturi îndulcite cu zahăr pe zi prezintă un risc de 63% mai mare de a muri în comparație cu cele care consumă ocazional, potrivit unui studiu publicat luni în jurnalul Circulation. Bărbații prezintă un risc de 29% de a muri, relativ mai mic decât la femei.

Acele persoane care consumai mai mult de o băutură îndulcită pe lună, dar mai puțin de două pe zi sunt de asemenea expuse riscului de moarte prematură. Nu la fel de mult, dar riscul există mai ales dacă este însoțit de factori precum dietă, activitate fizică, demografie și istoricul privind diabetul de tip 2 din familie.

„Au existat studii anterioare care au arătat legături puternice și consecvente între consumul de băuturi îndulcite și creșterea în greutate, diabetul de tip 2, precum și alte afecțiuni cardio-metabolice, cum ar fi bolile de inimă și accidentul vascular cerebral”, a spus Vasanti Malik, autorul principal al studiului Vasanti Malik, și lector la Departamentul de Nutriție al Școlii de Sănătate publică din cadrul Universității Harvard.

Oamenii de știință americani au analizat date de la 80.647 femei și 37.716 bărbați care au răspuns la chestionare despre stilul lor de viață. Principala cauză a morții premature o reprezintă bolile cardiovasculare, urmate de cancer, în special cel de colon și mamar. Consumul a cel puțin două băuturi îndulcite pe zi crește riscul de deces prematur cu 31%, din cauza bolilor de inimă, și cu 18%, din cauza cancerului.

ARTICOLE SIMILARE

Cele 3 tipuri de cancer care afectează tot mai mulți tineri

Andreea Damian

Sophie Turner, în rolul lui Boy George, în lungmetrajul bazat pe viaţa lui

Andreea Damian

O actriță din „Two and a Half Men”, membră a familiei regale britanice

Andreea Damian

Schimbările climatice amenință ruinele antice din Grecia, spun cercetătorii

Andreea Damian

Tunsoarea Prințului Harry de pe coperta revistei People distrează și uimește internauții

Andreea Damian

Frumusetea vine din detalii – trucuri pentru contouring

realitatea

Scrie un comentariu