Home > Lifestyle > Stiri > Copiii dislexici. Un tabu pentru învățământul nostru

Copiii dislexici. Un tabu pentru învățământul nostru

Până în clasa a VI-a credeam că sunt prost. Nu puteam să citesc așa cum o făceau ceilalți colegi ai mei. Mă simțeam nepriceput, slab. În clasa I și a II-a nu m-am înțeles cu colegii; ei știau să citească și pentru că eu n-am putut să citesc corect, nu mai vorbeau cu mine. Åži nu-mi plăcea să mă duc la școală.” Îmaginați-vă că literele pe care le parcurgeți în această pagină nu mai au nicio semnificație. Ca și cum ați parcurge un text în limba chineză; vedeți literele, dar puse una lângă alta, înșiruirea nu capătă niciun înțeles pentru voi.

Åži oricât de mult ați repeta acele litere, oricât de mult v-ați strădui să le memorați, ele nu au nicio semnificație. Acum gândiți-vă că trăiți toate astea la 7 ani și-aveți presiunea părinților care vă pun să vă faceți lecțiile tot mai multe ore și cred că sunteți leneșă și neatentă și de aceea nu reușiți să citiți; și-aveți presiunea învățătoarei care știe că dacă insistă va obține rezultate mai bune. Vă puteți imagina cam care ar fi reacțiile voastre?

Lehel, băiatul care rostește incredibil de firesc „mă credeam prost“, are 16 ani și un coeficient de inteligență superioară, este cel mai bun din clasa lui, dar până a ajuns să fie diagnosticat cu dislexie, școala a fost un iad pentru el: fugea de acasă, se bătea cu toți colegii, era extrem de agresiv și părea inadaptat la viața socială. Denumită pentru prima dată în 1887, dislexia este o disfuncție neuronală care duce la o procesare diferită a citirii și scrierii de către creier, dar nu este o disfuncție intelectuală. Ea poate apărea atât la persoanele cu un coeficient de inteligență sub medie, cât și la cei cu coeficient de inteligență foarte mare.

Nu este o deficiență care se vindecă, însă efectele ei pot fi compensate cu alte mijloace de învățare. La nivel mondial una din 10 persoane întâmpină difficultăți de citire și scriere în procesul de învățare, iar dintre acestea între 3-5% sunt cele care suferă de dislexie. Să ne întoarcem la exercițiul de imaginație în care sunteți perso- najul principal. Imaginați-vă că nu puteți citi la fel de cursiv și de repede ca oricare alt coleg al dvs., nu puteți scrie la fel de corect, dar înțelegeți tot ceea ce vi se predă și aveți răspunsuri la întrebările care vin pe cale orală. Cu sistemul de învățământ pe care-l avem, care se bazează pe învățare prin citire/memorare și evaluare în scris (lucrări de control, teze) credeți că ați avea șanse să vi se recunoască cunoștințele la adevărata lor valoare?

În România există o singură școală care acordă asistență specia-lizată copiilor dislexici, în formă de clase inclusive, Gimnaziul Nicolae Bălcescu de la Târgu Mureș, un proiect inițiat acum 9 ani de profesoara Erzsebet Gagyi. Aici se învață alfabetul după o metodă diferită de cea pentru școlile clasice, una logopedică prin care se asociază litera și sunetul cu mișcarea buzelor, iar unul din principiile de bază este atmosfera pozitivă, prietenoasă. În plus, pentru că dislexicii confundă literele care au forme grafice asemănătoare (de ex. b și d) sau forme sonore asemănătoare (de ex. v și f), literele respective se învață la distanțe foarte mari și după repetări susținute.

În clasa I , special pentru copiii dislexici, din Gimnaziul Nicolae Bălcescu de la Târgu Mureș sunt 10 copii. Pe fiecare bancă, în partea stângă, e câte o inimioară. „Au probleme cu orientarea în spațiu și-n timp, așa că marcăm stânga pe bancă pentru ca să știe de unde trebuie să înceapă să citească”, spune Eva Demeter, învățătoarea clasei, dar și formator al cadrelor didactice din Tg Mureș în tematica dislexici. Cu un program gândit de mai mulți logopezi, dar a cărui inimă e logopedul Eva Bartok, în Târgu Mureș sunt testați încă din grădiniță copiii predispuși spre dislexie, iar asta elimină o parte din chinul părinților, dar și din trauma copilului care merge pentru prima dată la școală și se trezește față în față cu un sistem care nu-l înțelege.

„Este un efort cumplit pe care-l fac copiii dislexici ca să înceapă să citească și au nevoie de ajutor specializat, nu doar în familie, ci și la școală. Åži e important, pentru încrederea în sine, pentru ca în primii ani de școală să fie apropiați de alți copii care au aceeași deficiență ca să le fie mai ușor. Unii copiii dislexici pot devini chiar antisociali foarte repede. Le e foarte ușor să înțeleagă că, la nivelul citirii și scrierii, ei nu pot face ce fac ceilalți care sunt chiar mai mici, și prin urmare se cred inferiori, se tem de comparație, se retrag sau, în unele cazuri, refuză să se mai integreze grupului”, explică Eva Bartok, logopedul coordonator al școlii din Târgu Mureș, dar care îi ajută necondiționat pe toți părinții care ajung la ea, din orice altă localitate.

Într-un oraș ca Târgu Mureș cu puțin peste 200.000 de locuitori sunt aproape 120 de copii depistați cu dislexie în grade mai accentuate sau mai lejere. La nivel național nu există însă nicio statistică, dar urmând o banală regulă de trei simplă, am putea aproxima că în acest moment undeva în țară sunt cel puțin 12.000 de copii dintre care mulți sunt diagnosticați greșit și care sunt traumatizați de un tratament incorect la școală și acasă. „Întâi a trebuit să ne obișnuim și noi cu ideea că e ceva care nu depinde de voința copilului nostru. Pentru că am greșit și noi față de ea, în clasele I și a II-a, aveam impresia că nu-și dă ea toată silința să fie atentă la ore, că e leneșă. Ajutând-o mereu, susținut, am văzut însă că nu evolua, așa că ne-am zis că e o altă problemă”, povestește Mihaela Alexa, mama Åžtefaniei, o fetiță de 10 ani care are dislexie. Pentru că e din Botoșani, Mihaela s-a aflat în afara sistemului creat la Târgu Mureș și a avut nevoie de doi ani de vizite la medici până ce fetița ei a fost diagnosticată corect.

Mai multe despre dislexie puteti citi aici…

Doi ani în care Åžtefania a trecut prin agresiuni la școală (învățătoarea vedea că fetița e isteață, dar nu înțelegea de ce nu performează la citit), printr-o perioadă în care nu mai vorbea nici acasă, nici la școală, prin terapii cu psihologi și prin zeci de vizite la tot felul de medici care au diagnosticat-o de la autism până la orice altceva. „Copilul a suferit enorm. Dar e o fetiță foarte luptătoare și când colegii o respingeau la școală, ea persevera să se joace cu ei,” își amintește mama. Pentru o vreme, Åžtefania a parcurs de trei ori pe săptămână drumul de la Botoșani la Iași ca să urmeze un program de terapie cu un logoped, pentru că în orașul ei nu se află nimeni specializat care să o poată ajuta.

Un program îngrozitor de obositor pentru că în același timp copilul a mers la școală, în sistemul normal de învățământ. În cazul ei, mama extrem de ambițioasă și de luptătoare – a mișcat munții din loc, iar acum Åžtefania este la o școală normală, chiar dacă urmează acasă, în paralel, terapii cu logopezi. Însă actuala lege a învățământului din România nu le acordă nicio facilitate și niciun drept acestor copii care au nevoi speciale. În Anglia, de exemplu, copiii dislexici au facilități școlare care pleacă de la metoda de învățat până la cea de evaluare care e mai mult orală și astfel, copiii pot parcurge întregul sistem de învățământ și se pot califica pentru orice muncă. Lehel, băiatul de 16 ani din Târgu Mureș vrea să se facă șofer.

Cu coeficientul lui de inteligență ar putea să urmeze orice școală, dar sistemul din România nu-l susține foarte mult. La șase ani de la diagnosticarea lui corectă, Lehel crede că „cititul e o artă, chiar și pentru unul ca mine” și, deși e un efort uriaș pentru el, citește întâmplări despre războaie și se amuză cu Harry Potter. „Nu citesc foarte multe cărți. Dar mi se mai întâmplă când citesc să-mi imaginez ceea ce se petrece în carte. Citesc că bate vântul și eu simt cum bate, pe piele,” spune Lehel cu entuziasm despre lumea pe care a descoperit-o chiar dacă nu poate citi decât 5-6 pagini pe zi.

„El nu are o problemă cu înțelegerea, dar sunt copii care nici nu înțeleg. Simptomele pot să fie diferite; fie că citește mai lent sau cu greșeli, fie că înlocuiește literele sau nu înțelege ceea ce citește. El înțelege, dar citește mai lent și a confundat literele. Dar nu poți generaliza, este foarte greu pentru că nu sunt doi copii la fel”, explică Eva Bartok. „Cel mai greu a fost să înțelegem cum vede ea lucrurile, își amintește Mihaela. Am scris pe toate forumurile medicale, am descoperit alte persoane dislexice care, fiind adulte, știu să explice mai mult și mai în detaliu decât o poate face Åžtefania. De exemplu, o doamnă care locuiește în Anglia mi-a spus că nu are nicio explicație de ce nici acum nu poate citi un ceas rotund, în timp ce un ceas pătrat nu-i pune nicio problemă.”

La nivel internațional, dislexia nu mai e de foarte multă vreme un moft folosit drept scuză de părinții copiilor leneși. În România e încă un subiect tabu, iar micuții care ajung în școli se confruntă cu probleme care le schimbă grav comportamentul și îi transformă în inadaptați. La Târgu Mureș însușirea citit scrisului se face în limba maghiară pentru că metoda de învățământ adoptată a fost inventată de un logoped maghiar (Meixner), iar inspectorul școlar Reka Fejes se străduiește de câțiva ani să inițieze clase în limba romånă, sprijinind traducerea și adaptarea manualelor după care se învață acum. Logopezii și profesorii din școală au creat Asociația Română pentru Copii Dislexici, prin care au început să mediatizeze simptomele dislexiei pentru a-i ajuta pe părinți să identifice cât mai repede problemele copiilor lor.

Însă când ieși din Târgu Mureș, în multe locuri nu mai există nici măcar aceste soluții compensatorii pentru copiii dislexici. Părinții cu copii dislexici (diagnosticați corect sau nu) trăiesc un coșmar de nedescris pentru că statul nu le oferă nicio soluție pentru adaptarea copiilor la viața socială (și vorbim în multe cazuri despre copii cu coeficient de inteligență peste medie). Dar, în lipsa unei legislații adecvate, una dintre soluții pentru evitarea traumelor copilului e observarea atentă a acestuia, identificarea simptomelor și îndrumarea părinților către o testare specializată.

 „M-am acceptat așa cum sunt“ mi-a spus Lehel uitându-se în ochii mei fără nicio teamă. Pentru asta a fost însă nevoie de patru ani de muncă infernală din partea Evei Bartok, a familiei și a pedagocilor din școală, și cei mai mulți dintre copiii dislexici din România nu au avut norocul acesta.


Loading...

8 Responses

  1. crimun

    Sunt mama unei fetite de 9 ani diagnosticata cu dislexie din clasa a I a. Dupa lungi cautari am reusit sa gasim o clinica in Bucuresti si o dna.logoped, foarte buna se ocupa de fetita mea de 2 luni. Progresele sunt mici, costurile sunt enorme,facem naveta in fiecare sambata Bucuresti-Brasov.
    Am mai citit de scoala speciala pentru copii dislexici din Targul Mures, este un lucru extraordinar pentru copii, ar fii mai mult decat necesar a se infiinta astfel de scoli si in alte judete pentru acei copii cu nevoi speciale si pentru acei parinti care cauta cu disperare un ajutor pentru ei.
    Din pacate, cu toata stradania noastra ca parinti, nu ne putem muta la Tg.Mures, suntem bugetari, avem locuinta de serviciu ceea ce ne impiedica in a face acest pas.
    Sa speram ca intr-un viitor apropiat se vor infiinta astfel de scoli, cu specialisti minunati si cu dragoste de meseria pe care o au si la noi in judet.
    Va multumim ca sunteti si pentru tot ceea ce reusiti sa faceti pentru copii nostri.
    Cristina.

  2. irela

    Sunt bunica unui baietel inteligent, istet, dar care are greutati la citit si scris. Sunt sigura ca are dislexie . A trecut cu greu in cls.II. La scoala nu a fost ajutat deloc,spunand ca e f. lenes si a fost complet neglijat. Acasa lucreaza cu noi, dar se enerveaza repede. Literele le scrie inafara spatiului, uneori le uita repede. In schimb problemele tehnice, electronice, calculator, motoare , le stie perfect si il pasioneaza grozav. Dar… nu si sa scrie sau citeasca. Ce putem face? Ce scoala trebuie sa urmeze pt. a fi inteles si ajutat, pt. ca nu este retardat ci dimpotriva. Rog comunicati-mi. Multumiri.

  3. aproape bunic

    salut,si eu sunt dislexic si nu mai sunt un copil de multa vreme. cred ca ar fi interesant sa vorbim noi dislectici despre problema noastra pt. a se pricepe mai bine aceaasta disfunctie. eu din clasa I-a am priceput ca sunt divers de ceilalti copii, vedeam lucrurile divers si aveam lumea mea. cu timpul m-am simtit un pic marginalizat si datorita faptului ca invatatoarea (pe care o uram de moarte)ma cotase ca lenes, absent la ore, neconstiincios, ect. chiar daca nu era f in varsta eu o vedeam ca o baba proasta care nu pricepe prea multe lucruri… si care era pusa acolo sa-mi faca mie viata imposibila.
    dragi mei,sincer va marturisesc ca m-am simtit singur pe lume si cu mari dubi ca sunt ritardat mental. erau si momente in care pricepeam ca sunt peste nivelul mediu a unui elev de varsta mea, erau chiar colegii mei care imi dovedeau… involuntar… de exemplu: la chestiuni de intuitie, la desen, cand ne dadea o tema si-i vedeam pe cei din jurul meu…interesati la cum desenez(ma simteam premiantul clasei care lasa sa fie copiat)si la multe alte chestiuni eram un punct de referinta. cu toate astea aveam si momente lungi de tristete in care ma simteam inferior pentru ca eram lent la citit. ignoranta parintilor, fratilor si a profesorilor imi provocase foarte multe temeri. spre norocul meu dupa revolutie,(sau ce-a fost) am plecat din romania, lucru care m-a facut sa-mi recapar increderea in mine, mi-am adus aminte cum eram un copil normal inainte se merg la scoala si cum aceasta m-a facut sa ma simt handicapat si asta din cauza ca, chiar institutia care trebuea sa ma instrueasca nu era pregatita pt. cei 1% din fiintele acestui pamant care de multe ori sunt elitele de pe pamant si fara sa incep o enumeratie a geniilor… va las pe voi sa cautati si sa pricepeti ca pt. progresele civilizatiei, de car va bucurati,au fost sacrificati oameni normali ca si voi. prin asta cer doar sa fiti mai intelegatori cu cei care au venit pe lumea asta cu disfunctiuni si nu sunt asa de normali ca si voi. scuzati-mi greselile..

    1. Alina

      Buna! Mi ar placea sa dezvolt un proiect pentru a ajuta copiii dilexici si as vrea sa te am prezent pentru a ma ajuta, pentru a le explica parintilor, copiilor si profesorilor ce simti. De unde esti? Imi poti lasa datele tale? Eu sunt invatatoare in Bucuresti. Felicitari pentru ca esti tu!

  4. Muzsnai Emoke

    salut, sunt mama unui copil dislexic din Tg-Mures. Asa cum ati scris toti, este un chin pentru parinte sa aiba un copil dislexic. Am ajuns ca copilul meu sa-mi zica ca sunt dusmanul lui. La inceputul clasei a doua a fost diagnosticat cu dislexie. M-am interesat ce este de fapt. Am ajuns sa cunosc o invatatoare care m-a invatat si pe mine si me baiatul meu cum invata un dislexic. Timpul alocat cititului nu trebuie sa depaseasca 30 minute pe zi. Se incepe cu cuvinte formate din 2 litere, dupa acea cu 3 litere, apoi se incepe exersarea cuvintelor alcatuite din 4 litere si 2 silabe( de ex casa ,masa ). De fapt interesati-va pe la doamnele invatatoare pentru ca a aparut carte si caiet special pentru copii dislexici si in limba romana, cu ajutorul benzinariilor OMV. Se bazeaza pe metoda meixner . Datorita acestei carti si caiete (din care lucram de 2 saptamani) baiatul meu incepe sa vorbeasca romaneste. Noi suntem maghiari si e neplecut ca in Romania sa nu stii romaneste. Dar pentru dislexici e greu sa invete o alta limba decat cea materna.

  5. Pingback : Tulburari de invatare | Iulia Georgiana

  6. Teklesz Jozsef

    Nu ma mir daca unii “profesori” procedeaza la educarea copilor dislectici in mod neadecvat cind nu sunteti in stare sa acceptati un comentariu ,sau va preseaza timpul?

  7. Teklesz Jozsef

    Mare e dezamagirea mea !
    M-am inbatranit si nu am auzit de dislexie numai dupa ce nepotul meu de clasa 5 -a ramane repetent fiind picat la 3 materíí de atitea profesoare foarte constiincioase (care la rindul lor habar n-au de dislexie )altfel nu dadeau numai note de 2,3 unui elev retras,tacut ,cite odata sclipitor si umilit de ele in fata elevilor din clasa !
    Acasa stia lectia dar cu chestionarele nu se descurca la scoala avind probleme cu cititul,scrisul,matematica,engleza .
    Ce e de facut? Noi il iubim foarte mult,are doi frati studenti fara probleme
    la studii,deci nu e ceva genetic, ce anume putem face ca sa-l ajutam ca nu cumva sa devine depresiv !
    Va urezi o zi buna !

Comenteaza acest articol

Copiii dislexici. Un tabu pentru învățământul nostru

by realitatea   7 min
8