Tabu
HEALTHSlider

Covid-19 apare în visele noastre și ne afectează somnul

Pandemia de coronavirus ne afectează viețile, inclusiv visele! Gândurile neîncetate despre pandemie, chiar înainte de culcare pot afecta nevoia noastră de a ne relaxa și a avea un somn liniștit și odihnitor. Iar aceste gânduri ne pot alimenta visele, transformându-le, uneori, în coșmaruri.

Un studiu finlandez demonstrează că pandemia este cu adevărat un coşmar colectiv. Potrivit cercetării, 56% din populație (majoritatea femei) se simte mai stresată decât înainte de Covid-19. Jumătate dintre acești oameni spun că au mai multe coșmaruri, în timp ce cealaltă jumătate se trezește în mijlocul nopții. Cu toate acestea, peste o jumătate dintre participanţi au dormit mai mult decât de obicei, în parte datorită faptului că multe persoane au lucrat de acasă.

Sute de voluntari – circa 800 de persoane – le-au povestit cercetătorilor de la Universitatea din Helsinki visele pe care le-au avut în perioada de izolare la domiciliu instituită în prima parte a acestui an. Vise despre paşapoarte pierdute, frontiere închise, spaţii supraaglomerate şi moarte au apărut frecvent în relatările voluntarilor. Strângerile de mână şi îmbrăţişările au devenit de asemenea subiect de coşmaruri. Participanţii la studiu au relatat că le-au resimţit asemenea unei încălcări inadecvate a regulilor de distanţare socială în visele lor.

„De obicei, visele sunt un lucru foarte intim. Dar atunci când mediul se schimbă atât de rapid într-un interval atât de scurt, mulţi oameni par să aibă asocieri similare”, a declarat Anu-Katriina Pesonen, autoarea principală a studiului.

Echipa care a realizat studiul a folosit un algoritm pentru a grupa temele apărute în vise pe categorii, ajungând la concluzia că o treime dintre acestea au în mod clar legătură cu pandemia. Cercetarea, publicat în revista Frontiers in Psychology, a folosit totodată relatări ale unor modele de somn provenite de la 4.000 de finlandezi.

Potrivit unor cercetători care nu au fost implicaţi în studiu, rezultatele analizei finlandeze nu ar trebui considerate drept general valabile. Psihologul austriac Brigitte Holzinger, expertă în interpretarea viselor, a avertizat că cifrele rezultate în urma analizei coşmarurilor finlandezilor par „foarte, foarte ridicate”, chiar dacă, per ansamblu, sunt în concordanţă cu propriile concluzii, formulate în cadrul unei cercetări încă nepublicate referitoare la visele din perioada pandemiei de COVID-19.

Cum ne afectează aceste vise?

După cum ne explică medicul, „conținutul unui coșmar nu este aleatoriu și poate oferi elemente de înțelegere pentru a explica originea unui stres sau a unei traume. Prin urmare, aceste vise rele ne arată mai presus de toate un stres real și ne permit să exprimăm și să simțim ceea ce creierul nostru a absorbit timp de săptămâni bune.

Cu toate acestea, trebuie să fim atenți, deoarece repetarea coșmarurilor se poate transforma într-un stres mult mai intens și, prin urmare, vor exista tulburări de somn mult mai grave. Și dacă sunteți îngrijorat că aveți un somn prost, faceți o sesiune de meditație sau relaxare cu câteva minute înainte de culcare. Există mai multe aplicații de meditație și puteți încerca, de asemenea, tehnici de respirație care vă vor ajuta să dormiți mai bine.

ARTICOLE SIMILARE

Rezultate PISA 2018. Aproape jumătate din elevii români sunt analfabeți funcțional

Andreea Damian

Persoanele cu trăsături masculine, mai competente decât cele cu trăsături feminine

Andreea Damian

Reese Witherspoon are o sosie și e chiar dublura ei din filme

Andreea Damian

Black Eyed Peas, la Untold fără Fergie. will.i.am, hotărâre ce afectează trupa

Andreea Damian

Quentin Tarantino nu va cenzura Once Upon a Time la Hollywood pentru China

realitatea

Inhalatorul pentru tratarea astmului, la fel de rău pentru mediu ca și consumul de carne

Andreea Damian

Scrie un comentariu