Tabu
HEALTH

Covid-19 și alăptarea: pot mamele să transmită coronavirus nou-născuților?

Este puțin probabil ca mamele infectate cu Covid-19 să transmită infecția nou-născuților lor atunci când sunt luate măsuri de precauție, potrivit unui studiu publicat joi în The Lancet Health & Adolescent Health.

Cercetătorii nu au raportat cazuri de transmitere virală la 120 de copii născuți din 116 mame confirmate pozitiv cu Covid-19, chiar și atunci când mama și copilul au împărțit aceeași cameră iar cei mici au fost alăptați.

Cu toate acestea, au fost luate măsuri de precauție: bebelușii au rămas în pătuțuri închise, la șase metri distanță de mamele lor, cu excepția timpului în care alăptează. Mamele au fost, de asemenea, rugate să poarte măști de protecție atunci când își hrăneau copilul și și-au spălat mâinile și sânii, potrivit CNN.

Studiul a observat mamele și bebelușii lor la trei spitale din New York, între 22 martie și 17 mai. Toți bebelușii incluși în studiu au fost testați pentru Covid-19 prin exudat nazal în decurs de 24 de ore de la naștere. După, cercetătorii au efectuat mai multe teste și i-au ținut sub observație.

Niciun test nu a fost pozitiv și niciunul dintre bebeluși nu a prezentat simptome de Covid-19, a raportat echipa de la Weill Cornell Medicine-New York Presbyterian children. Cu toate acestea, cercetătorii au remarcat că testele de sânge, fecale și urină pentru depistarea Covid-19 nu au fost aprobate la momentul studiului. Dacă un bebeluș a fost infectat în pântec, este posibil ca exudatul nazal să nu fi detectat virusul. Cercetătorii s-au bazat, de asemenea, pe comportamentul mamelor.

Cercetătorii au remarcat că sunt necesare studii mai ample înainte de a putea fi făcute recomandări definitive.

ARTICOLE SIMILARE

Cum poate fi tratată depresia fără medicamente?

Andreea Damian

De ce japonezii nu beau apă la masă? Iată motivele pentru care ar trebui să le urmezi exemplul!

Andreea Damian

Românii care nu vor plăti impozitul de 10% în concediul medical

Andreea Damian

Ce se întâmplă în corpul tău după ce bei un pahar de must

Andreea Damian

Pierderile repetate de sarcină pot fi provocate de calitatea slabă a spermei

Andreea Damian

Băutura minune care curăță organismul de toxine după Sărbători

Andreea Damian

2 comentarii

Scrie un comentariu