Tabu
PEOPLESlider

Cristi Borcea și Valentina Pelinel au ajuns ținta ironiilor pe internet, după ce fotomodelul a publicat câteva fotografii cu ei doi

Valentina Pelinel a publicat o serie de fotografii în care apare alături de soțul ei, iar internauții au observat imediat schimbările legate de aspectul lor fizic. Comentariile negative nu au încetat să apară.

În a treia zi de Crăciun, Valentina Pelinel și Cristi Borcea au petrecut la munte, iar momentul a fost imortalizat așa cum se cuvine. Fostul model a publicat pe o rețea de socializare mai multe fotografii în care apare alături de soțul ei. Cei doi au fost la un restaurant de lux din Poiana Brașov.

Ei bine, postarea vedetei a devenit ținta ironiilor pe rețelele de socializare. Internauții nu au putut trece cu vederea peste aspectul lor fizic, astfel comentariile negative nu au încetat să apară.

Imagine

„Urât e ăla, cine l-a machiat? Cei de la pompe funebre?”, a comentat cineva despre aspectul lui Cristi Borcea.

Nici pe partenera lui nu au iertat-o: „Doamne, are ochii divorțați”/ „Ce ți-ai făcut la față? La ochi, Valentina?”/ „Ești frumoasă, Vali, nu îți trebuie chiar atât de mult acid în buze”/ „Nu are nimic cu voi, dar fețele voastre sunt din filme horror! Tu, Valentina, ești transformată, iar Cristi este desfigurat! Ferească Dumnezeu, așa ceva nu credeam! și nu e hate, este exact concluzia din această poză!”/ „Are ceva probleme la ochi? Parcă se uită încrucișat”/ „Vă uitați înainte să postați?/ Uită-te în ochii mei și jură-mi iubire”, sunt doar o parte dintre comentariile primite de soții Borcea-Pelinel.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

N-ai să crezi ce tatuaje speciale și-a făcut Alina Pușcaș

Tabu Tabu

Casa lui Drake arată ca un monument. Are propriul teren de baschet FOTO

Andreea Damian

Kim Cattrall revine în rolul Samanthei Jones

Andreea Damian

De ce aniversare a avut parte Laura Cosoi în familie

Tabu Tabu

Cărți captivante de citit acasă

Andreea Damian

Kate Middleton a născut un băiețel

Andreea Damian

Scrie un comentariu